Portul Galați, în „prima linie” logistică a războiului din Ucraina

Data:

spot_img

A fost nevoie de un război pentru ca lumea să-și reamintească de importanța axei Dunării în lanțurile logistice transfrontaliere. Porturile ucrainene de la Marea Neagră au fost blocate de agresiunea Rusiei, iar Dunărea a devenit ”varianta de urgență” în gestionarea unor fluxuri de mărfuri.

Portul Galați a ajuns în ”linia întâi” a logisticii în vremuri de război! Despre toate acestea am discutat, în cel mai recent interviu marca ”SPOT ON la Viața liberă”, cu Marcela Daniela Costea, director general al Administrației Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați.

Eram într-o desfășurare de forțe pentru a accesa fondurile europene

Pentru a fixa un ”moment zero” al discuției noastre, privind retrospectiv, cât de pregătite erau porturile gălățene, în februarie 2022, pentru a face față unei provocări de anvergura războiului din Ucraina?

Vorbind de acest ”moment zero” – februarie 2022 – APDM Galați avea un portofoliu generos de proiecte de investiții – ele se află acum în implementare – dar la acel moment se aflau fie în pregătire, fie erau deja semnate o serie de contracte de finanțare sau de execuție.

În Portul Galați, de exemplu, aveam demarat proiectul de la Dana 32 (din dreptul silozului Anghel Saligny – n.r.), la acel moment se reușea și (re)asigurarea finanțării pentru terminalul multimodal, aflat în prezent în execuție.

Apoi mai aveam contractele din celelalte porturi, din Tulcea și Brăila. Prin urmare, eram într-o desfășurare de forțe pentru a accesa fondurile europene, precum cele puse la dispoziție prin POIM. Dar la izbucnirea acestui război am fost puși într-o situație neașteptată, inclusiv în aceea de a încerca să-i ajutăm pe vecinii noștri din Ucraina.

Citește și: România va avea cât mai curând cel mai performant sistem anti-drone din Europa la granița cu Ucraina împotriva atacurilor din Rusia

O prioritate de interes maxim

Lucrurile au început să se precipite. S-a ajuns astfel la investiții pe termen scurt, pentru mărirea conectivității cu Ucraina…

Infrastructura existentă în proximitatea zonei de conflict a devenit o prioritate de interes maxim. Pe lângă interesul arătat de Guvernul României, și Comisia Europeană a delegat un număr semnificativ de specialiști, alături de autoritățile din Ucraina și cele din Republica Moldova, pentru a vedea cum putem îmbunătăți infrastructura, cum putem aloca fonduri, special pentru aceste tipuri de investiții menite să ducă la o creștere a conectivității cu Ucraina. Și aș începe chiar din iulie 2022, când Regionala CFR Galați – aflată, de asemenea, în subordinea Ministerului Transporturilor – a reabilitat cei 4,2 km de cale ferată largă și normală care face legătura între punctul vamal Giurgiulești și Portul Docuri Galați.

Utilizarea ei s-a simțit imediat în 2022, dacă e să facem o trecere în revistă a volumelor de marfă care au tranzitat zona de cale ferată reabilitată. Astfel, dacă în 2021 a fost un tranzit de 4.000 de tone de cereale, în anul 2022 a fost un salt de peste 100 de ori – la 420.000 tone de cereale! Prin urmare, această contribuție a Guvernului României – de a sprijini tranzitul de mărfuri, de cereale în special, dinspre Ucraina, prin Portul Galați, spre alte destinații – a fost foarte importantă.

Continuare în Viața Liberă!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto: viata-libera.ro)

spot_imgspot_img
Viața Liberă
Viața Liberăhttps://www.viata-libera.ro/
Are 6 ediții săptămânal și din 1998 este auditat BRAT. Este distribuit în județul Galați prin rețeaua proprie și Poșta Română. www.viata-libera.ro este ediția online și are aproximativ 20.000 de vizitatori unici zilnic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fratele șefului SIE face afaceri cu patronul păcănelelor Magnum. Legăturile cu lumea interlopă | Info Sud-Est

Fratele șefului SIE, Constantin Vlase, face afaceri în domeniul...

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50% dintre aceștia sunt în prag de pensionare

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50%...

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din noul mandat | Ziarul de Iași

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din...

Concert cu muzică românească în Antarctica | Viața Liberă

Concert cu muzică românească în Antarctica. Pianistul gălăţean Ștefan...