„Povestea vinului pe pasajele Bistriței”, la a 2-a ediție

Data:

Un nou capitol din „Povestea vinului pe pasajele Bistriței” începe de astăzi și ține până duminică. Asociația Mocănița Transilvaniei are proiecte faine și interesante, respectiv, după ce au preluat în concesiune linia îngustă, care a funcționat pe vremuri pe relația Reghin-Lechința, via Teaca, s-au străduit ani de zile să repare și să întrețină această linie, iar acum au nevoie de ajutor pentru înlocuirea traverselor, care sunt din lemn și au putrezit în atâția ani.

Începând de anul trecut voluntarii au inventat, pur și simplu, un eveniment intitulat Povestea Vinului pe pasajele Bistriței prin care au pus în valoare patrimoniul istoric al orașului vechi, într-un mod absolut inedit, care a avut un succes nepoimenit la publicul bistrițean.

Citește și: Oleg și Maria, la Sibiu. „Nu știm dacă ne putem întoarce în Ucraina. Dacă nu, unde mergem?”

Au fost, anul trecut, patru zile în care bistrițenii au redescoperit orașul și istoria lui, au reluat plimbările pe pasaje care erau uitate, deși sunt renovate cu bani europeni și s-au bucurat de vinurile locale și de muzică bună. Anul acesta, voluntarii de la Mocănița ne propun alte patru zile de poveste a vinului pe pasaje.

Toate fondurile obținute prin această acțiune de patru zile se vor aloca pentru repararea liniei înguste pentru Mocănița Transilvaniei.

Citește articolul integral pe Saptamana.online

Citește și: INTERVIU Majoritatea părinților nu au avut parte de educație sexuală corectă

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Facebook / Asociația Mocănița Transilvaniei)

Ion Lucian Petras
Ion Lucian Petras
Ion Lucian Petraș este editor al publicației bistrițene Săptămâna online. Ofițer în rezervă, analist de intelligence și jurnalist.Are o experiență bogată în analiza de intelligence, este expert în domeniul securității naționale și vrea să contribuie la dezvoltarea spiritului civic prin lansarea acestui săptămânal și alte proiecte civice interesante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Şapte localităţi din Covasna nu au medici de familie

Şapte localităţi din judeţul Covasna, în care trăiesc peste...

Cancelarul Austriei propune un nou calendar pentru aderarea României la Schengen, în primăvară

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a susținut miercuri seara o...

Putin: Conflictul în Ucraina va fi îndelungat. Președintele rus exclude o nouă mobilizare a rezerviştilor

Preşedintele Vladimir Putin a declarat miercuri că în Ucraina...

VIDEO Volodimir Zelenski, desemnat „Personalitatea anului 2022” de revista Time

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost desemnat miercuri „Personalitatea...