Poveștile tinerilor din Botoșani care au dovedit că poți reuși acasă, cu investiții și idei inovatoare | Monitorul de Botoșani

Data:

spot_img

Poveștile tinerilor din Botoșani care au ales să rămână acasă sunt exemple de curaj și ambiție. Într-o perioadă în care tot mai mulți pleacă spre orașe mari sau în străinătate, acești tineri demonstrează că succesul poate fi construit local, prin investiții, creativitate și adaptare la nevoile comunității.

Alexandra Puiu și-a descoperit pasiunea pentru arhitectură încă din copilărie. A remarcat desenele unei verișoare care se pregătea să intre la facultatea de arhitectură și atunci și-a dat seama că prin această pasiune poate contribui la transformarea lumii.

Foto: Monitorulbt.ro

„Arhitectura a devenit singura cale evidentă pentru mine”

„Am înțeles că arhitectura, prin tot ce înseamnă ea, definește experiențele noastre zilnice și nu este doar despre a crea clădiri frumoase, ci despre a crea spații care spun povești și care au un impact asupra vieților oamenilor. În momentul în care mi-am dat seama că pot combina creativitatea mea cu dorința de a contribui la comunitate, arhitectura a devenit singura cale evidentă pentru mine”, a declarat Alexandra Puiu, fondatoarea biroului de arhitectură Spacegrid Architecture.

Tânăra a urmat Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” Iași, unde și-a pus bazele teoretice și practice în arhitectură. Alexandra susține că cel mai mult a învățat prin practică, colaborând în timpul facultății cu mai multe birouri de proiectare. De asemenea, a avut alături arhitecți de renume din Iași, care i-au devenit modele și au ghidat-o să își aplice cunoștințele dobândite pe proiecte importante, dezvoltându-și gândirea critică și atenția la detalii.

Citește și: „Cum poate fi o țintă militară omul flămând care se duce să ia o plasă cu mâncare?” Petru Gabor | INTERVIU

„Sunt un om pentru care provocările sunt cel mai frumos cadou”

Un alt exemplu de perseverență și dedicare este Ștefania Cical. Tânăra a pus bazele unei afaceri cu baloane în urmă cu aproximativ șase ani, însă și-a dedicat aproape 20 de ani decorațiunilor personalizate făcute din iubire pentru copii. În 2005, în urma unei provocări primite, a croșetat o pereche de papuci pentru o fetiță, a trecut apoi la hăinuțe și alte accesorii, iar din 2018 este dedicată exclusiv afacerii cu baloane.

Foto: Monitorulbt.ro

„Pasiunea pentru baloane a apărut pe nesimțite și mi-a intrat atât de adânc în suflet că nu mai pot renunța la ea. Sunt un om pentru care provocările sunt cel mai frumos cadou și pentru că făceam pahare și accesorii personalizate pentru evenimente, am hotărât să fac și decorațiuni. Așa că în 2018 am făcut primul decor cu baloane”, a declarat Ștefania Cical.

Ștefania spune că ideea unei afaceri înfloritoare i s-a întipărit în inimă încă din adolescență și a îndrăznit să creadă în visurile ei.

Citește și: Ce ar trebui să voteze românii la alegerile prezidențiale?

Inovație în recuperarea medicală la Botoșani

Un alt exemplu că şi la Botoşani se poate este Mihai Venedict, care a pus bazele celui mai performant centru de recuperare medicală din județ. Pasiunea acestuia s-a născut din dorința de a îmbina medicina cu sportul.

Foto: Monitorulbt.ro

„În timpul liceului îmi plăcea sportul și medicină și am căutat ceva care să le cuprindă pe amândouă și după câteva luni de căutări am dat peste specializarea asta de balneofiziokinetoterapie și mi s-a părut foarte interesantă. M-am apucat de învățat alte câteva luni și am intrat la buget în cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București. Ulterior, am urmat și cursurile masterului de bioinginerie medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași. Pe lângă asta, am participat la multe cursuri de antreprenoriat și dezvoltare personală, dar m-am specializat și în alte ramuri: antrenor fitness, tehnician în nutriție, neuroterapeut în Neurofeedback-metoda Othmer ILF pe care o practic acum în cadrul Work Tape Medical”, a explicat Mihai Venedict, directorul Work Tape Medical.

O academie dedicată muzicii, teatrului și dezvoltării personale

În urmă cu aproximativ un an, Teodora și soțul ei, Alex, au deschis porțile unei academii care oferă cursuri de muzică, teatru și dezvoltare personală, dar își doresc să își diversifice specializările pe partea de instrumente de suflat, percuție.

Foto: Monitorulbt.ro

„Am avut ocazia să studiez diferite instrumente de-a lungul anilor, din urma cărora am reușit să adun informații utile pentru a le da și altora. Canto, pian și vioară am făcut încă de la începuturi, iar când a venit momentul am știut cât pot și cât știu să ofer mai departe celor mici!”, a spus Teodora.

Tatăl Teodorei, actorul Marius Rusu, i-a fost alături în noul proiect, devenind chiar parte din echipa academiei.

Citește întregul material pe Monitorulbt.ro

Citește și: Opera Națională Română Iași celebrează 68 de ani printr-un spectacol deosebit: „Tosca” de Puccini, pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Monitorulbt.ro)

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Legitimitatea sau ilegitimitatea președintelui

Legitimitatea sau ilegitimitatea președintelui este un subiect intens dezbătut...

Sorin Dumitrescu, pictor și grafician român, a trecut la cele veșnice

Sorin Dumitrescu s-a născut în Bucureşti la 18 martie...

Ziua Victoriei Revoluţiei Române și a Libertăţii. Mesajul lui Klaus Iohannis

Ziua Victoriei Revoluţiei Române a Libertăţii este comemorată în fiecare...

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...