La Interviurile PressHUB de marți seara, realizatoarea Simona Preda, împreună cu invitatul său în studioul virtual al emisiunii, au vorbit despre memorie, despre istorie, despre comunism, despre spații ale detenției, spații în care au pierit foarte mulți dintre membrii elitei interbelice românești.
Invitatul emisiunii a fost părintele Grigorie Benea, stareț al mănastirii „Sfinții 40 de Mucenici”, din cadrul Memorialului Gherla și, totodată, președinte al Asociației Memorialului Gherla.
S.P. Bine ați venit părinte, mă bucur că sunteți alături de noi în această seară!
G.B. Doamne ajută! Bine v-am găsit și vă mulțumesc pentru invitație!
S.P. Părintele Grigorie Benea deține și un doctorat susținut la Salonic pe tema vieții duhovnicești din închisorile comuniste și trebuie să menționez faptul că l-am întâlnit vara trecută la Sighet, în cadrul conferințelor organizate de către Fundația FreedomHouse, conferințe în care părintele Grigorie Benea a susținut o prelegere referitoare la Memorialul Gherla, la detențiile comuniste, la ce s-a întâmplat cu toți acești martiri care au suferit în închisori. Este o temă despre care vom vorbi îndelung în cadrul acestei seri. De ce este important, părinte, ca tinerii și nu numai tinerii, ca noi toți să nu uităm lecția trecutului? De ce este important să ne amintim și să vedem de fiecare dată cu admirație, cu smerenie și cu respect ce s-a întâmplat cu acești oameni în cadrul închisorilor comuniste?
G.B. Mulțumesc pentru întrebare, mulțumesc încă o dată și pentru invitație! Este o întrebarea foarte relevantă și justificată, pe drept cuvânt pusă pentru că de multe ori, și chiar însumi m-am problematizat dacă nu mai justificat ar fi să lăsăm trecutul pur și simplu să treacă pentru a nu fi răniți atât de mult de durerea celor petrecute, pentru a putea să mergem, să privim spre viitor, să privim înainte.
Contactul cu subiectul închisorilor comuniste, contactul cu subiectul detenției, cu traumele, cu durerile trecutului, te marchează și este un lucru care, în mod evident, afectează un om. În măsura în care se preocupă de el sincer, nu poate să treacă pur și simplu pe lângă el.
În contextul ăsta, îmi vine în minte un proverb rusesc citat de Alexandr Soljenițîn în „Arhipelagul Gulag” pe care îl scrie și care spune că „celui care își va aduce aminte de trecut să i se scoată un ochi”, tocmai din cauza asta pentru că trecutul trebuie lăsat să treacă. Dar, pe de altă parte, „cel ce o să uite trecutul”, continuă proverbul, „sau celui care uită trecutul să i se scoată amândoi ochii”. Pentru că, deși doare să îți aduci aminte de lucrurile întâmplate, pe de ală parte este și ceva vindecător, este un mod de a vindeca trauma, este un mod de a înțelege prezentul prin faptul că știi… la ura urmei, și în psihoterapie se aplică anamneza, prin faptul că îți aduci aminte de ceea ce s-a petrecut, să încerci să-ți înțelegi situația în care ești și, totodată, să poți să cureți, să poți să vindeci durerile trecute.
Deci, cred că, în primul rând, este vorba de un exercițiu de vindecare faptul că ne aducem aminte de cele petrecute. Pe de altă parte, e un mod de a înțelege firea umană.
Privirea înspre trecut și cunoașterea istoriei îl ajută pe om să înțeleagă ceea ce este el și lucrurile despre care vorbim și pe care le aducem aminte și le avem în vedere sunt lucruri care pun înaintea ochilor noștri o realitate extrem, extrem de cruntă a violenței pe care o cunoaște istoria, a răului care poate să se manifeste în om, a faptului că dacă noi nu suntem atenți, rădăcinile sufletului nostru merg până în iad. Și, atunci, este ca un fel de lecție referitor la faptul că trebuie să fim atenți și până unde ne lăsăm sufletul să… Adică, dacă nu suntem atenți și dacă nu veghem ca să nu lăsăm sufletul nostru personal și totodată al societății să nu se strice, el poate să ajungă până în fundul iadului. Și… fundul iadului nu are fund ca să spun așa… după cum binele nu are sfârșit, nici răul în jos nu se oprește. Și, atunci, e totodată, un apel…
Văzând ceea ce s-a întâmplat în închisori, văzând ceea ce s-a întâmplat când omul îl abuzează pe cel de lângă el, să nu lăsăm să se mai întâmple astfel de tragedii, astfel de drame, astfel de orori. Și faptul că ele sunt în om și faptul că ele sunt în noi, și că fără o pază suficient de bună și noi, cu foarte mare ușurință putem să ajungem în aceeași situație. Și lucrul acesta nu este câtuși de puțin o platitudine sau un clișeu pe care îl repet cu adevărat: Și iadul este în noi dacă nu suntem atenți și noi decidem aceea ce se întâmplă cu sufletul nostru.
Trecutul este o dovadă foarte bună pentru așa ceva… Și, apoi, cum spuneați, faptul că vorbim despre niște oameni deosebiți, despre niște oameni care au suferit, niște oameni cu caracter și care nu s-au frânt…nu toți, o bună parte s-au frânt – în fine, suferința nu pe toată lumea sfințește, în general alienează, nu scoate ce este bun în om decât în rare cazuri când omul are suficiență trezire și destulă răbdare și putere de luptă – prin faptul că vorbim despre oamenii aceștia care nu s-au frânt avem în față și niște modele extrem de relevante, mai ales într-o perioadă în care avem nevoie de modele, în care avem nevoie să vedem ce înseamnă să fii credincios adevărului, să fii credincios binelui, să fii credincios lucrurilor în care crezi chiar cu prețul de plăti sau de a te sacrifica pentru acest fapt, uneori chiar și viața.
[…]
Vă invităm să vizionați înregistrarea integrală a interviului pe canalul de YouTube al PressHUB:
Proiectul Bursele unSettled: „Learn from Our Past to Build The Future”, organizat de către Freedom House România și Academia Civică, finanțat de către Ambasada SUA în România, prin Departamentul de Stat, își propune să readucă în prim plan nevoia de conștientizarea a urmărilor regimului comunist și a necesității de apărare a valorilor democratice și drepturilor omului.
