Centrul pentru Drepturile Omului și Migrație din cadrul Universității Româno-Americane a organizat la sfârșitul lunii mai evenimentul ”Judicial Living Lab -Prevenirea criminalității: Rolul și limitele legale ale autorităților de urmărire penală și ale serviciilor secrete” împreună cu Ministerul Justiției din Italia prin Inițiativa Central Europeană, Universitatea din Malta, Senatul pentru Justiție și Constituție din Bremen – Germania, Centrul KEMEA pentru Studii de Securitate din Grecia, Agenfor International din Italia, Innovative Systems Prison din Portugalia și Centrul pentru Studiul Democrației din Bulgaria pentru a implementa un nou proiect internațional, finanțat de CE prin DG JUST, care are drept scop cooperarea interinstituțională în domeniul investigațiilor hibride.
Laboratorul a fost parte a proiectului PRE-RIGHTS și promovează o abordare europeană asupra cooperării judiciare în domeniul prevenirii criminalității, analizând echilibrul dintre dreptul la siguranță și dreptul la o justiție eficientă, precum și corelează măsurile de securitate națională cu drepturile omului și obiectivele de reabilitare în închisoare sau prin sisteme de probațiune, așa cum sunt ele prevăzute de legislația UE.
Organizat în paralel cu evenimente similare în alte cinci state membre UE, Judicial Living Lab din România a reunit 23 de profesioniști și experți naționali, reprezentanți ai Ministerului Justiției, parchetelor, instanțelor de judecată, structurilor specializate din cadrul Ministerului de Interne, organizațiilor internaționale, organizațiilor nonguvernamentale și ai mediului academic. Prima zi a evenimentului a găzduit reprezentanți ai actorilor instituționali relevanți în plan național cu prezentări având ca temă „Mapping: Rolul, puterile și limitele legale ale autorităților de urmărire penală și ale serviciilor secrete”.
S-a punctat faptul că în România rolul și limitele pe care serviciile de informații le au în activitatea de prevenire și combaterea a criminalității sunt reglementate, în principal, de Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României și, în subsidiar, de OUG nr. 78/20162 , OUG nr. 43/20023 şi Legea nr. 304/20044 . Activitatea de informații pentru realizarea securității naționale are caracter secret de stat și nu reprezintă o activitate de urmărire penală, în sensul Codului de Procedură Penală, deși unele activități specifice presupun restrângerea legală a exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului.
”Nicio persoană nu poate fi urmărită de serviciile de informații pentru exprimarea liberă a opiniilor”
În conformitate cu legislația națională sus-menționată, nicio persoană nu poate fi urmărită de serviciile de informații pentru exprimarea liberă a opiniilor sale politice și nu poate face obiectul unei imixtiuni în viața sa particulară, în familia sa, în domiciliul sau proprietățile sale ori în corespondență sau comunicații, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputației sale, dacă nu săvârșește vreuna din faptele ce constituie, potrivit legi, o amenințare la adresa securității naționale, reglementate de art. 3 din Legea nr. 51/1991.
În acest context, reprezentantul DNA a menționat evoluția marcată de câteva momente importante care au adus modificări substanțiale ale procedurii de interacțiune dintre parchete și serviciile de informații. Sesizarea Curții Constituționale în legătură cu neconstituționalitatea unor prevederi legale și implicațiile asupra garanțiilor procesual-penale având în vedere standardele stabilite prin Convenția europeană a drepturilor omului a condus, în timp, la înlăturarea S.R.I. dintre organele competente a pune în aplicare măsurile prevăzute de art.138 alin.(1) lit. a)-d) C.P.P. și la reanalizarea statutului înregistrărilor rezultate din activitatea S.R.I. de culegere de informații sau de punere în aplicare a mandatelor de securitate națională în sensul că acestea nu ar putea fi utilizate ca mijloace de probă în cadrul procesului penal.
Astfel, oficialul D.N.A. a mai amintit cele două decizii ale C.C.R. cu impact major în planul probațiunii în procesul penal: Decizia 51/2016 prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.142alin.(1) C.P.P. în privința sintagmei ”ori alte organe specializate ale statului”, referitor la competența serviciilor de informații de a pune în executare mandatele de supraveghere tehnică (și care a stat la baza modificării Codului de procedură penală prin OUG 6/2016) și Decizia nr. 55/2020 prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.139 alin.(3) teza finală C.P.P. și a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea 51/1991) care prevede că informaţiile din domeniul securităţii naţionale pot fi comunicate organelor de urmărire penală, când privesc săvârșirea de infracțiuni.
În schimb, reprezentantul D.I.I.C.O.T. a subliniat faptul că legiuitorul român nu a reglementat un cadru clar, coerent și previzibil aplicabil în cazul contestării legalității mijloacelor de probă obținute potrivit Legii nr. 51/1991. Astfel, lipsa de claritate și previzibilitate a procedurii contestării legalității administrării probelor a determinat lipsa de eficientă a acesteia, cu consecințe în planul respectării accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil. Din acest motiv, prin deciziile Curții Constituționale sus-menționate, au fost declarate neconstituționale prevederi ale C.P.P., iar înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităților specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului, deși desfășurate cu respectarea prevederilor legale, nu mai pot constitui mijloace de probă.
În prezent, pot fi folosite în activitatea de urmărire penală numai datele și informațiile privind pregătirea sau săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, transmise către organele de urmărire penală, conform procedurii reglementate de art. 21 sau art. 11 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 51/1991. Astfel, organele de ordine publică și securitate națională, ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate, așa cum prevăd în mod imperativ dispozițiile art.61 C.P.P. Potrivit dispozițiilor art.14 din OUG 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, serviciile și organele specializate în culegerea și prelucrarea informațiilor au obligația de a comunica D.N.A., de îndată, datele și informațiile deținute în legătură cu săvârșirea infracțiunilor privitoare la corupție.
În mod excepțional, procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. are un rol activ, în baza art.12 din O.U.G. nr. 78/2016, și poate solicita serviciilor și organelor specializate în culegerea și prelucrarea informațiilor să îi pună, de îndată, la dispoziție toate datele și informațiile deținute în legătură cu săvârșirea infracțiunilor care sunt de competența D.I.I.C.O.T. Este evident, așa cum a menționat și reprezentantul D.N.A., faptul că, în opinia Curții Constituționale, se disociază, pe de-o parte situația sesizării pe care o realizează, conform art.61 C.P.P, serviciile de informații în cazul în care, din activitățile autorizate legal, reies date privind pregătirea/comiterea unei infracțiuni, date reținute în scris și transmise organelor de urmărire penală în baza art. 21 alin. 1 din legea 51/1991 și, pe de altă parte, situația calificării procedurilor pe baza cărora au fost obținute aceste date și care, în procesul penal, nu vor putea constitui probe ”pentru că judecătorul trebuie să poată verifica atât legalitatea mijlocului de probă, cât și a procedeul probatoriu prin care au fost obținute”.
Cadrul legal adecvat și informațiile secrete
Reglementarea unei proceduri clare și efective care să permită analiza legalității mijlocului de probă și a procedeului probatoriu prin care au fost obținute înregistrările furnizate de către serviciile de informații. Astfel, conferirea calității de mijloc de probă în procesul penal unor date colectate de serviciile de informații este intrinsec legată de crearea cadrului legal adecvat pentru contestarea legalității acestora.
În cadrul evenimentului, s-a menționat că activitatea de cooperare dintre Serviciul Român de Informaţii şi organele de urmărire penală pentru documentarea infracţiunilor de terorism rezidă din dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 14/1992, care prevăd că „în îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, Serviciul Român de Informaţii colaborează cu Ministerul Public”.
Din punct de vedere practic, în marea majoritate a cazurilor de cooperare dintre Serviciul Român de Informaţii şi organele de urmărire penală pentru documentarea infracţiunilor de terorism, realizarea activităţii de cooperare este efectul îndeplinirii de către S.R.I. a obligaţiei de informare/sesizare a organelor de urmărire penală, în raport de datele/informațiile/documentele/materialele informative existente care evidenţiază pregătirea sau săvârşirea de infracţiuni de terorism, statuată imperativ, conform dispoziţiilor art. 11 alin. 1 lit.d) din Legea nr. 51/1991, coroborat cu art. 66 alin. 3 din Legea nr. 304/200410 şi în formele prevăzute de art. 288 – 290 din Codul de procedură penală.
Reglementarea activităţii de cooperare dintre S.R.I. și organele de urmărire penală este statuată şi de art. 7, coroborat cu art. 1011 şi art. 1112 din Legea nr. 535/2004, care prevede că „în scopul prevenirii şi combaterii actelor de terorism şi a faptelor asimilate acestora, autorităţile şi instituţiile publice componente ale SNPCT desfăşoară activităţi specifice, (..) în cooperare, în conformitate cu atribuţiile şi competenţele lor legale (…)”.
În acest context, s-a accentuat competența specializată a D.I.I.C.O.T. și a S.R.I. converg cu domeniul securităţii naționale, aspect susținut de Curtea Constituțională a României în Decizia CCR nr. 451/2018 în care se menționează că „(definirea terorismului ca) acțiuni, inacțiuni, precum și ameninţări cu privire la acestea, care prezintă pericol public, sunt motivate politic, religios sau ideologic, sunt săvârşite într-unul din scopurile menţionate şi afectează relaţiile sociale a căror existenţă, formare şi normală desfăşurare sunt condiționate de securitatea națională și internațională este pe deplin justificată, fără a se putea reţine, în acest fel, că sfera de aplicare a normelor de incriminare ce încorporează aceste expresii nu ar putea fi stabilită”.
Cea de-a doua zi a evenimentului a abordat tema „Soluții practice: Rolul, puterile și limitele legale ale autorităților de aplicare a legii, în special ale serviciilor secrete” și a cuprins ateliere de lucru care au pus în dezbatere trei studii de caz relevante pentru provocările ivite în gestionarea radicalizării în plan european și a cooperării dintre organele de urmărire penală și serviciile secrete. Discuțiile purtate în acest cadru de lucru au permis înțelegerea și îmbunătățirea practicilor la nivel european, necesitatea clarificării relațiilor interinstituționale dintre organele de urmărire penală/ instanțele de judecată/ serviciile secrete, amendarea legislației în vederea acoperirii garanțiilor necesare respectării drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și identificarea de noi provocări și soluții practice.
Prin excepție de la aceste prevederi şi în acord cu cerințele impuse de deciziile Curții Constituționale, organele S.R.I. pot fi desemnate organe de cercetare penală speciale conform art. 55 alin. (5)13 şi (6)14 C.P.P. pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, conform prevederilor art. 57 alin. (2) teza finală15 C.P.P., norma fiind circumstanţiată doar la infracţiunile contra securităţii naţionale prevăzute în titlul X din Codul penal şi la infracţiunile de terorism.
De asemenea, pot fi folosiți ca investigatori sub acoperire și lucrători operativi din cadrul organelor de stat care desfășoară, potrivit legii, activități de informații în vederea asigurării securității naționale. Serviciile de informații pot coopera cu organele de urmărire penală, conform art. 24 din legea nr. 51/1991, şi în vederea sesizării și transmiterii de informații rezultate din activitățile specifice culegerii de informații, numai cu respectarea drepturilor omului și libertăților fundamentale garantate de Constituția României și tratatele internaționale la care România este parte.
În acest sens este necesară amendarea legislației naționale în vederea reglementării unei proceduri clare, efective şi previzibile care să statueze în termeni constituţionali cooperarea dintre serviciile secrete şi organele de urmărire penală, inclusiv pe linia reglementării unei proceduri clare și efective care să permită analiza legalității mijlocului de probă și a procedeului probatoriu prin care au fost obținute înregistrările furnizate de către serviciile de informații, în conformitate cu deciziile Curții Constituționale.
