Prea mulți români nu știu ce trebuie să facă un primar. De aceea sunt ușor de păcălit

Data:

spot_img

„Uite ce frumos aranjează Chirica grădinile, a renunțat la garduri, pune gazon, pare totul mai spațios”, mi-a spus săptămâna trecută o rudă apropiată, când am ajuns în Iași.

Îmi luase 20 de minute să intru în oraș, într-o coloană de autoturisme care parcă crește cu fiecare vizită pe care o fac acasă. Toate intrările sunt blocate dimineața, îmi povestesc revoltate rudele și prietenii, căci Iașul s-a dezvoltat haotic la toate marginile sale, au apărut cartiere întregi de blocuri dormitor, din care oamenii se scurg spre serviciu și școală pe aceleași drumuri înguste, nemodernizate din vremea când pe acolo treceau câteva căruțe și un tractor.

Unii ar lăsa mașina acasă, dar cu autobuzul este poate chiar mai rău. Sau nu au autobuz. „Acum plec la servicu de la 6.30, nu de la 7.30, ca înainte, ca să evit aglomerația de dimineață”, îmi explică un văr fără carnet cum încearcă să ajungă la muncă cu cât mai puțini nervi.

În timp ce el așteaptă într-un autobuz diesel care aruncă noxele în aer stând mai mult pe loc, primarul plantează panseluțe frumoase în fața Primăriei. Camarila lui plantează blocuri ilegale pe oriunde a mai rămas un petic de pământ ce poate fi exploatat în Iașul care nu mai coboară de pe locul I pe țară la poluare.

Nu-i nimic, Chirica are prima șansă să recâștige Primăria, chiar dacă sunt șanse la fel de mari să termine noul mandat în pușcărie.

Pentru că prea mulți români nu știu ce trebuie să facă un primar.

„Domnule primar, ați făcut ca în Vest”, scrie entuziast un vecin de pe strada mea la o postare a primarului Sectorului 4 în care acesta se laudă că a desenat niște linii pe asfaltul vechi și, prin banala manevră, a mai „amenajat X locuri de parcare”.

Daniel Băluță a umplut sectorul de bolarzi la 700 de lei bucata – ilegali, a primit amendă și de la Poliție, dar nici nu i-a păsat, sunt toți în același loc, de garduri de metal care dublează gardurile vii, de ghivece de flori de 4.000 de lei bucata, amplasate în mijlocul grădinilor în care florile și copacii se ridică natural și gratis din pământ.

Cred că a pierdut număr cercurilor pe care scrie, cu mândrie, „Muncesc, trăiesc, iubesc în Sectorul 4”. Sunt mii, amplasate pe unde te aștepți mai puțin. A renovat Pasajul Unirii așa de bine că a murit un om, a făcut un pod aproape inutil, că trebuia amplasat invers, a construit din bani publici un parc ca să ridice valoarea cartierului privat construit de apropiații săi.

A umplut sectorul de toate nimicurile la suprapreț și în semn de apreciere locuitorii din Sectorul 4 îl vor umple de voturi.

Sunt doar două dintre exemplele pe care le cunosc bine. Dar România este plină de primari care pun panseluțe, care fac frumos, la prețuri supraevaluate de zeci de ori, și care sunt votați cu entuziasm de cetățenii care încă mai cred că rolul unui administrator ales este să ofere o tarabă unei băbuțe, să vândă liniștită pătrunjel.

De fapt, prea mulți români nu știu ce trebuie să facă un primar și de aceea se lasă păcăliți de infractori cu portavoce și o echipă de filmare bine plătită.

Rolul unui primar nu este să tragă de urechi directorii pe Facebook sau să ironizeze minore gravide, oricât de mult le-ar plăcea unora să creadă că este suficient.

Citește și: Noile reglementări împotriva dezinformării pe Internet. Un expert european explică noua lege valabilă în UE

Rolul unui primar și al unei primării bine conduse este:

  • să știe unde se mai pot dezvolta locuințe și să planifice infrastructura rutieră, școlară și socială înainte ca locul să se umple de dormitoare din beton și de coloane nesfârșite de autovehicule.
  • să înțeleagă că lărgitul de străzi și construitul de poduri „ca să decongestionăm traficului” nu se mai practică în Vest de decenii, căci acolo unde se face loc pentru mai multe mașini vor veni mai multe mașini și se va bloca iar totul.
  • să înțeleagă că transportul în comun este aproape singura cale de a se mai putea circula civilizat într-un oraș modern; nu trebuie să inventeze nimic, ci doar să „plagieze” ce alții fac deja tot de decenii, pentru că s-au fript cu mult înaintea noastră și au învățat.
  • să gândească surse alternative, eficiente energetic și prietenoase cu mediul, pentru încălzirea orașului, astfel încât poluarea să nu ne ucidă cu câțiva ani mai repede.
  • să ofere oportunități care să atragă investitori în oraș/sector, astfel încât să crească numărul de locuri de muncă și bunăstarea locuitorilor.

După ce a rezolvat toate aceste lucruri și multe altele similare, iar orașul a devenit locuibil și prosper, poate să pună și panseluțe. Câte panseluțe își dorește. Și să-și ia portavoce.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță a fost redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022 până în iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.
2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Erdoğan versus Assad: Game Over

Imediat după 7 octombrie 2023 am scris un articol...

Miorița și maskirovka

Rezultatele alegerilor de la noi se datorează parțial și...

Ciolacu fuge de propria grea moștenire

Marcel Ciolacu fuge de propria moștenire, nu vrea să...

Cum am devenit personaj într-un roman al Revoluției

Zilele acestea, când se organizează în Timișoara aniversări și...