Prejudiciul la Memorialul Ipotești, rămas în aer

Data:

spot_img

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” a pierdut o nouă confruntare în instanță cu fosta conducere a unității. După un proces care a durat aproape o jumătate de an, Tribunalul Botoșani a respins ca nefondată acţiunea formulată de Memorialul Ipoteşti și a dispus ca unitatea să plătească cheltuielile de judecată. „Obligă reclamantul să plătească pârâtului Coşereanu Valentin suma de 11 173,28 lei şi pârâtei Muşat Sturza Silvia suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată”, se arată în decizia instanței.

Pronunțată miercuri, pe 20 aprilie a.c., hotărârea nu este însă definitivă și poate fi atacată cu apel. Deocamdată, motivarea sentinței nu a fost făcută publică, așa încât este greu de spus care au fost motivele pentru care judecătorii au respins acțiunea.

Sumă uriaşă la mijloc

Procesul a fost deschis în august 2021 la Tribunalul Botoşani, Memorialul Ipotești solicitând răspunderea patrimonială a celor doi, la mijloc fiind vorba de o sumă peste 520.000 de lei reprezentând o serie de achiziții efectuate în perioada în care cei doi erau în conducerea unității. Suma viza achiziția de bunuri şi servicii, dar şi achiziţia mai multor exponate care, în viziunea celor de la Memorialul Ipotești, nu corespundeau datelor specificate în documentele de achiziţie. Decizia instanței era oarecum de anticipat în condițiile în care, încă de la începutul acestui an judecătorii au respins trei capete de cerere din cauza prescripției dreptului material la acțiune.

La mijloc este vorba de o serie de achiziții de peste 104.000 de lei, respectiv achiziția unor bunuri în valoare de aproape 80.000 de lei, constate lipsă la un inventar făcut în 2011, 10.000 lei achitați pentru achiziţionarea de mobilier în iunie 2011, 10.000 lei achitați către o altă societate pentru achiziţionarea a șapte seturi evacuare fum, dar și a sumei de 4.530,678 lei contravaloare bunuri culturale achiziţionate ce nu corespund datelor specificate în documentele de achiziţie, bunuri care nu erau din aur sau argint, așa cum se menționa în acte.

În aceste situații, au considerat judecătorii, reprezentanții Memorialului Ipotești au deschis prea târziu acțiunea în instanță, iar din cauza trecerii timpului nu se mai poate face nimic. În schimb, decizia de miercuri a vizat șapte contracte de vânzare cumpărare care însumau peste 420.000 de lei.

Scandal izbucnit în 2009

Scandalul achiziţiilor de la Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” a izbucnit în 2009 când, în urma unor verificări efectuate de o comisie de control numită de Consiliul Judeţean (CJ) Botoșani, au fost descoperite mai multe presupuse nereguli. Prin urmare, CJ a sesizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean, iar în urma anchetei Valentin Coşereanu şi Silvia Muşat Sturza, director şi respectiv contabil şef, au fost trimişi în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, titrează MONITORUL DE BOTOȘANI.

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related