Premierul Ciolacu a anunțat măsurile fiscale pe care își asumă răspunderea

Data:

spot_img

UPDATE. Guvernul a adoptat, luni, proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

Proiectul va fi trimis către Parlament pentru formularea de amendamente, în termenul care va fi stabilit în şedinţa comună a Birourilor permanente de la Senat şi Camera Deputaţilor.

––––––

Premierul Ciolacu a anunțat măsurile fiscale pe care își asumă răspunderea, luni, la începutul ședinței de Guvern. Prim-ministrul României a declarat că România nu-și mai permite facilități și privilegii de 75 de miliarde de lei, plus o evaziune fiscală de 150 de miliarde de lei pe an, care adunate înseamnă 15% din PIB.

Ciolacu a mai spus că România are cea mai mare impozitare a muncii din Europa, dar printre cele mai mici taxe și impozite pe capital.

„Există un interes vital, acela de a nu ajungem la stoparea fondurilor europene și a reformelor din PNRR. Însumat, vorbim de o miză uriașă, peste 70 de miliarde de euro și de aderarea României la OECD, care ar aduce un aflux de investiții străine în țara noastră”, a susținut Ciolacu.

Premierul a mai anunțat luni și creșterea salariului minim de la 3.000 la 3.300 lei, iar în construcții, de la 4.000 la 4.500 lei.

Ciolacu a precizat că Guvernul va păstra la 9% TVA-ul pentru alimente și medicamente și la 5% la lemne de foc, energie, gaze și cărți.

Ultima formă a proiectului cu măsurile fiscale care intră în ședința de Guvern a fost publicată de Secretariatul General al Guvernului.

Găsiți AICI textul proiectului de “Lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung” și AICI, expunerea de motive la acest proiect.

Citește și: Dumitru Buzatu în ziua flagrantului: „Când vin … vin, pescuiesc 5 minute și plec!”

Declarațiile premierului Ciolacu

● Avem astăzi forma finală a măsurilor fiscal-bugetare, după consultările cu toți partenerii sociali – sindicate, patronate, ONG-uri, dar și cu administrația locală. O bună parte din propunerile lor se regăsesc în acest proiect. Acesta este actul pe care am decis să-mi asum răspunderea în Parlament. Sunt măsuri care vizează stoparea risipei bugetare, combaterea evaziunii și reașezarea sistemului fiscal pe baze echitabile.

● România nu-și mai permite facilități și privilegii de 75 de miliarde de lei, plus o evaziune fiscală de 150 de miliarde de lei pe an. Adunate înseamnă 15% din PIB. Nu există vreun exemplu de stat modern care să poată funcționa în asemenea condiții.

● Bugetul României se bazează pe taxe plătite de salariați, pe consumul acestora și pe investițiile publice. Avem însă un paradox aberant, cea mai mare impozitare a muncii din Europa, dar printre cele mai mici taxe și impozite din Europa pe capital.

Citește și: Primăria Timişoara a câştigat în instanţă o vilă, de la clanurile imobiliare. Fritz: Nimeni nu a avut curaj să se ia de această mafie

● Ca premier, eu sunt obligat să pun interesul României mai presus decât interesele unor grupuri nemulțumite, că fac profituri nu de miliarde de euro, ci doar de sute de milioane de euro. Și există un interes vital, acela de a nu ajungem la stoparea fondurilor europene și a reformelor din PNRR. Însumat, vorbim de o miză uriașă, peste 70 de miliarde de euro și de aderarea României la OECD, care ar aduce un aflux de investiții străine în țara noastră. Nu-mi voi asuma să pun în pericol asemenea obiective strategice ale României.

● Am văzut tot felul de interpretări ale unora cum că aceste decizii aduc austeritatea. Adevărul este că austeritatea a fost când s-au tăiat, în 2010, salarii și pensii și s-a majorat TVA-ul de la 19 la 24%. Atunci românii au fost sărăciți și s-a prăbușit puterea de cumpărare.

● Acest guvern nu crește, însă, TVA-ul general și păstrăm la 9% TVA-ul pentru alimente și medicamente, la fel cum păstrăm TVA-ul cel mai mic, de 5%, la lemne de foc, energie, gaze și cărți. Deci, nu există niciun risc pentru ca prețurile să crească la iarnă. În plus, nu se poate vorbi de austeritate când o măsură-cheie este creșterea salariului minim cu 10%, de la 3.000 la 3.300 lei, iar în construcții, prin ordonanță de urgență, mărim salariul minim cu 12,5%, de la 4.000 la 4.500 lei. Vorbim, astfel, de o creștere a salariului minim pentru 2 milioane de oameni, iar angajații obișnuiți nu vor plăti nicio taxă în plus.

● Este adevărat, unii nu vor mai fi șefi la stat. Se vor desființa mii de posturi de șefi, cu toată liota de consilieri, șoferi și secretare. Este cea mai ambițioasă reformă a aparatului bugetar de după Revoluție și ar fi fost de așteptat ca acest proces să fie demarat mai devreme. Deoarece nu s-a întâmplat, am să fac eu acest lucru. Nu am de gând să dau niciun pas înapoi. Este nevoie de o reformă majoră și sunt pregătit să mi-o asum, fiindcă este singura șansă pentru a continua dezvoltarea României.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Guvernul României)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca Gazprom | Contributors.ro

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca...

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. Sorin Grindeanu: „Cine a spus că s-a răzgândit?”

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. „Cine a spus...

PNL ar fi luat în calcul varianta candidaturii lui Crin Antonescu la prezidențiale

PNL ar fi luat în calcul varianta candidaturii lui...