Premiul Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism așteaptă depunerea candidaturilor

Data:

Premiu Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism este acordat anual pentru a recompensa jurnalismul de calitate excepțională care promovează sau apără valorile de bază ale Uniunii Europene.

Câștigătorul este ales de un juriu independent format din reprezentanți ai presei și ai societății civile, iar distincția vine împreună cu un premiu de 20 000 EUR,

Ceremonia de decernare a premiului va avea loc la mijlocul lunii octombrie, într-o zi apropiată de data la care se comemorează asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia, în Malta.

Competiția este deschisă

Pe 3 mai, Ziua internațională a libertății presei, Parlamentul European a lansat oficial apelul la candidaturi pentru Premiul Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism.

Premiul recompensează anual jurnalismul de calitate excepțională care promovează sau apără principiile și valorile de bază ale Uniunii Europene. Printre acestea sunt demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și drepturile omului.

„Mesajul Parlamentului European este clar: Europa este alături de cei care caută adevărul. Condeiul lui Daphne a fost redus la tăcere pentru că a descoperit adevărul și nu ar trebui să permitem niciodată jurnaliștilor să devină ținte și victime.

Prin acest premiu, Parlamentul European va continua să apere libertatea de exprimare, pluralitatea mass-mediei și jurnalismul de calitate și va contribui la transmiterea acestor valori generațiilor viitoare”, a declarat președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

Pot candida jurnaliști profesioniști și echipe formate din jurnaliști profesioniști de orice naționalitate. Candidatura trebuie să cuprindă lucrări aprofundate, publicate sau difuzate de entități mass-media cu sediul într-unul dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Scopul este de a susține și sublinia importanța jurnalismului profesionist în apărarea libertății și egalității.

Un apel pentru oprirea atacurilor asupra jurnaliștilor

Câștigătorul va fi ales de un juriu independent format din reprezentanți ai presei și ai societății civile din cele 27 de state membre ale Uniunii și din reprezentanți ai principalelor asociații europene de jurnalism. Ceremonia de decernare va avea loc anual în jurul datei de 16 octombrie, data la care a fost asasinată Daphne Caruana Galizia.

Premiul și suma aferentă de 20.000 EUR demonstrează sprijinul ferm acordat de Parlamentul European pentru jurnalismul de investigație și importanța unei prese libere. În ultimii ani, Parlamentul a avertizat cu privire la încercările de subminare a pluralismului mass-mediei, atât în UE, cât și în afara acesteia.

Eurodeputații au denunțat atacurile asupra jurnaliștilor, în special din partea politicienilor, și au solicitat Comisiei să prezinte acte legislative împotriva proceselor abuzive. La 27 aprilie, a fost anunțată o propunere de soluționare a litigiilor răuvoitoare împotriva jurnaliștilor și activiștilor.

Jurnaliștii își pot transmite articolul sau articolele online, pe site-ul https://daphnejournalismprize.eu/ până pe 31 iulie 2022, ora 23.59 (CEST).

Cine a fost Daphne Caruana Galizia?

Daphne Caruana Galizia a fost autoare de blog, jurnalistă și activistă anticorupție. Ea a realizat reportaje ample despre corupție, spălarea de bani, crima organizată, vânzarea cetățeniei și legăturile guvernului maltez cu Panama Papers.

A fost hărțuită și amenințată, iar apoi a fost asasinată prin explozia unei mașini-capcană pe 16 octombrie 2017. Reacția publicului la ancheta desfășurată de autorități a condus la demisia prim-ministrului Joseph Muscat. În 2019, eurodeputații au criticat modul deficient în care s-a realizat ancheta și au cerut Comisiei Europene să ia măsuri.

Date de contact:

  • Daphne Caruana Galizia Journalism Prize secretariat
    • info@daphnejournalismprize.eu 
      • Foto: Premiul Daphne Caruana Galizia recompensează jurnalismul de calitate excepțională care apără valorile UE © AFP/STRINGER 
  • Daphne Caruana Galizia Journalism Prize secretariat
    • info@daphnejournalismprize.eu 
    • Foto: Premiul Daphne Caruana Galizia recompensează jurnalismul de calitate excepțională care apără valorile UE © AFP/STRINGER 

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ipocrizie în prag de alegeri! Discurs schimbat la 180 de grade al șefului PNL Brăila

Ipocrizie în prag de alegeri! Discurs schimbat la 180...

Sondajul RTV în care opțiunile de vot depășesc 100%. Ironii pe rețelele de socializare | Aktual24

Sondajul RTV, realizat de de Sociopol, institut patronat de...