Premiul PE pentru jurnalism 2023, acordat unui consorțiu internațional ce a investigat naufragiul de lângă insula Pylos

Data:

spot_img

Premiul PE pentru jurnalism 2023, care poartă numele Daphne Caruana Galizia, a fost câștigat de un consorțiu grec, german și britanic pentru investigarea naufragiului vasului Adriana, care a făcut peste 600 de victime în largul insulei Pylos.

Ancheta comună a agenției grecești de investigație Solomon, în colaborare cu Forensis, postul public german de radiodifuziune StrgF/ARD și ziarul britanic „The Guardian”, a dezvăluit cum s-a petrecut cel mai letal naufragiu de migranți din istoria recentă, ca urmare a acțiunilor întreprinse de Paza de coastă a Greciei. Ea dezvăluie și inconsecvența rapoartelor oficiale ale autorităților elene.

La ceremonia de decernare a premiilor, care a avut loc în Sala de presă Daphne Caruana Galizia a Parlamentului European de la Strasbourg, au participat președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, Pina Picierno, vicepreședintă responsabilă cu premiul, și Juliane Hielscher, președinta Clubului de presă din Berlin și reprezentantă a celor 28 de membri ai juriului independent la nivel european.

Citește și: Șase aeroporturi din Franța, evacuate după „amenințări de atentat“

Peste 700 de jurnaliști din cele 27 de țări ale Uniunii Europene s-au înscris

„Astăzi, ca în fiecare an, onorăm memoria lui Daphne Caruana Galizia cu un premiu care amintește puternic de lupta ei pentru adevăr și dreptate. Jurnaliștii din întreaga lume continuă să fie vizați doar pentru că își fac meseria, dar refuză să fie reduși la tăcere.

Acest Parlament este de partea lor în această luptă de lungă durată pentru a proteja libertatea presei și pluralismul mass-mediei în Europa și în afara acesteia”, a declarat Roberta Metsola.

Între 3 mai și 31 iulie 2023, peste 700 de jurnaliști din cele 27 de țări ale Uniunii Europene s-au înscris în competiție cu materiale jurnalistice. Douăsprezece dintre aceste candidaturi au fost preselecționate de juriu înainte de a decide marele câștigător.

Despre documentarul câștigător

Ancheta a analizat în detaliu evenimentele legate de pierderea traulerului de pescuit Adriana, pe 14 iunie 2023, la aproximativ 50 de mile marine de Pylos, în sud-vestul Greciei, în care și-au pierdut viața peste 600 de migranți care părăsiseră Libia cu câteva zile mai devreme.

Jurnaliștii au realizat peste 20 de interviuri cu supraviețuitori și au cercetat arhive judiciare și documente ale gărzii de coastă.

Constatările indică oportunități de salvare care au fost ratate și oferte de asistență ignorate, în timp ce mărturiile supraviețuitorilor arată că încercările pazei de coastă grecești de a remorca traulerul au fost cele care au cauzat în cele din urmă scufundarea acestuia. Paza de coastă grecească a negat că a încercat să remorcheze traulerul.

Forensis a simulat noaptea fatidică cu ajutorul unui model interactiv 3D al traulerului, pe baza datelor din jurnalul pazei de coastă și a mărturiilor căpitanului navei de la paza de coastă, precum și folosind date din trasee de zbor, date de trafic maritim, imagini prin satelit și videoclipuri realizate de navele de transport din apropiere și din alte surse.

Echipele care au contribuit la anchetă sunt:

– Pentru Solomon: Stavros Malichudis, Iliana Papangeli, Corina Petridi

– Pentru Forensis: Stefanos Levidis, Christina Varvia, Georgia Skartadou, Andreas Makas, Ebrahem Farooqui, Dimitra Andritsou, Peter Polack, Eyal Weizman, Jasper Humpert, Miriam Rainer, Salma Barakat, Zac Ioannidis, Elizabeth Breiner

– Pentru StrgF/ARD: Armin Ghassim, Sulaiman Tadmory, Timo Robben, Sebastian Heidelberger

– Pentru „The Guardian”: Giorgos Christides, Katy Fallon, Lydia Emmanouilidou, Julian Busch.

Citește și: Cum își înghit cuvintele pro-rușii din Reni

Despre premiu

Premiul Daphne Caruana Galizia a fost lansat printr-o decizie a Biroului Parlamentului European în decembrie 2019. Este denumit în memoria jurnalistei și autoarei malteze de blog specializate în investigații anticorupție care a fost ucisă într-un atac cu mașină-capcană în 2017.

Premiul recompensează anual (pe data la care a fost asasinată Daphne Caruana Galizia) jurnalismul de calitate excepțională care promovează sau apără principiile și valorile de bază ale Uniunii Europene.

Printre acestea se numără demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și drepturile omului.

Pot candida jurnaliști profesioniști și echipe formate din jurnaliști profesioniști de orice naționalitate. Candidatura trebuie să cuprindă lucrări aprofundate, publicate sau difuzate de entități mass-media cu sediul într-una dintre cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene.

Scopul premiului este să sprijine și să scoată în evidență importanța jurnalismului profesionist pentru a garanta libertatea, echitatea și șansele egale.

Juriul independent este format din reprezentanți ai presei și ai societății civile din cele 27 de țări membre ale Uniunii și din reprezentanți ai Federației internaționale a jurnaliștilor.

Premiul și suma aferentă de 20 000 EUR demonstrează sprijinul ferm acordat de Parlamentul European jurnalismului de investigație și presei libere.

În octombrie 2021, Premiul Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism a fost acordat jurnaliștilor coordonați de Consorțiul Forbidden Stories, care a investigat proiectul Pegasus.

În octombrie 2022, premiul a fost acordat unei coproducții Découpages/Arte G.E.I.E pentru un documentar despre influența Rusiei în Africa.

Cine a fost Daphne Caruana Galizia?

Daphne Caruana Galizia a fost autoare de blog, jurnalistă și activistă anticorupție. Ea a făcut reportaje ample despre corupție, spălarea de bani, crima organizată, vânzarea cetățeniei și legăturile guvernului maltez cu Panama Papers.

A fost hărțuită și amenințată, iar apoi asasinată pe 16 octombrie 2017, în urma exploziei unei mașini-capcană.

Reacția publicului la ancheta desfășurată de autorități a condus la demisia prim-ministrului Joseph Muscat. În 2019, eurodeputații au criticat modul defectuos în care s-a realizat ancheta și au cerut Comisiei Europene să ia măsuri.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

FOTO: Traulerul Adriana s-a scufundat în Pylos, Grecia, în iunie, ucigând peste 600 de migranți © Galateia Iatraki

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și UDMR | Aktual24

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional pentru analiza legislaţiei privind infracţiunile de ură

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional...