Proprietarii terenului sunt cei care trebuie să răspundă pentru incendiile repetate din parcul IOR

Data:

spot_img

Proprietarii terenului sunt cei care trebuie să răspundă pentru incendiile repetate din parcul IOR, potrivit președintelui Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Agenția (ANPM) pentru Protecția Mediului București (APM).

Instituția s-au autosesizat în urma informațiilor apărute în spațiul public, cu privire la izbucnirea unui incendiu, pe o suprafață extinsă din parcul IOR, din sectorul 3 și cere ca proprietarii terenului să fie amendați de Garda de Mediu pentru incendiile repetate din această zonă.

ANPM a făcut o evaluare a calității aerului din imediata vecinătate a incendiului, unde se află stația fixă de monitorizare a calității aerului B2 – Titan, din cadrul Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului.

Instituția a constatat că pe perioada incendiului și imediat după stingerea acestuia, nu au fost înregistrate concentrații ridicate ale poluanților monitorizați, valorile limită stabilite de legislație nefiind depășite.

„În ultimii ani, au fost zeci de incendii, tăieri de arbori și nenumărate semnale publice, din partea locuitorilor din zonă, în privința stării dezastruoase în care a ajuns unul din cele mai cunoscute parcuri din București, în urma retrocedării unei suprafețe de 12 hectare din acest perimetru.

Conform legii, deţinătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu au obligatia de a nu arde şi de a preveni arderea miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase.

Nerespectarea acestei obligații constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 de lei, la 15.000 de lei, pentru persoane fizice și de la 50.000 de lei și până la 100.000 de lei, pentru persoane juridice.

În aceste condiții, proprietarii terenului trebuie să răspundă, conform legii, pentru incendiile repetate din această zonă! Legea nu se negociază, iar aplicarea ei nu poate fi amânată la nesfârșit, prin contestații!”, a declarat președintele ANPM, Laurențiu Alexandru Păștinaru.

Acesta a adăugat că arderile necontrolate nu doar poluează aerul, ci afectează sănătatea umană și au un efect negativ asupra solului.

Incendiul din Titan

Potrivit raportului de monitorizare a calității aerului, miercuri, concentrațiile s-au încadrat în valorile normale înregistrate în această perioadă, valorile cele mai ridicate fiind la stația B3- Mihai Bravu, stație de trafic, însă acest lucru s-a datorat în principal volumului mare de trafic, specific acestei perioade a anului.

Un incendiu puternic de vegetație a izbucnit în Parcul IOR din București. Flăcările au izbucnit în jurul orei 22, în apropierea magazinului Titan, în zona care a fost retrocedată.

Conform ISU, acestea s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 4.000 de metri pătrați. „Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la vegetația uscată din parcul IOR, pe o suprafață de aproximativ 4.000 de metri pătrați. Acționează 4 autospeciale de stingere. În acest moment, incendiul este localizat. Nu sunt victime”, a transmis ISU.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Peste 15.000 de alegători din Arad au actele de identitate expirate înaintea alegerilor

Peste 15.000 de alegători din Arad au actele de...

ANM a emis noi avertizări Cod roșu, portocaliu și galben de vreme severă, valabile până sâmbătă seară

Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri, noi avertizări...