Preşedintele Austriei l-a mandatat pe liderul extremei drepte cu formarea guvernului, în timp ce conservatorii anunță că sunt pregătiți să negocieze cu FPÖ, informează theguardian.com.
Decizia a fost luată în urma prăbușirii negocierilor de coaliție, la doar câteva luni de la alegerile parlamentare. La finalul săptămânii trecute, cancelarul austriac Karl Nehammer anunța că își va depune mandatul: „Mă voi retrage din funcţia de cancelar şi de lider al Partidului Popular în zilele următoare şi voi permite o tranziţie ordonată”, a anunţat Nehammer într-o declaraţie video pe platforma X, citat de PRESShub.
„Nu am luat această decizie cu ușurință”
Pentru prima dată în istoria postbelică a Austriei, guvernarea ajunge în sarcina extremei drepte. Astfel, președintele a anunțat că nu a „luat această decizie cu ușurință” și că se va asigura că „principiile și regulile constituției noastre sunt respectate și susținute”, informează theguradian.com.
Herbert Kickl, liderul FPÖ (Partidul Libertății din Austria), a declarat duminică că mișcarea sa nu își asumă responsabilitatea „pentru timpul pierdut, situația haotică și enorma încălcare a încrederii care a apărut”, considerând că „Dimpotrivă: este clar că Partidul Libertății a fost și continuă să fie singurul factor stabil în politica austriacă”, arată APnews.
FPÖ, înființat de un fost locotentent SS
FPÖ sau Partidul Libertății din Austria a fost înființat în 1956 de către Anton Reinthaller, fost locotenent SS și membru al Parlamentului Nazist până la finele celui de-al doilea Război Mondial. La începuturile sale, Partidul Libertății din Austria era prezentat ca unul moderat.
Mișcarea de extremă dreaptă a luat avânt începând cu anul 1986, sub conducerea lui Jorg Haider când orientarea naționalistă și liberală a partidului va primi accente populiste și extremiste.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: Agerpres/ MAX SLOVENCIK)