Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut o declarație de presă la Bruxelles, înaintea participării la Consiliul European, în care a prezentat punctele principale pe care le va susține la acest summit.
Declarația lui Ilie Bolojan:
• Am un mandat care bazează pe trei premise. Primul este susținerea pentru creșterea rolului Europei în menținerea păcii pe continentul nostru. Asta înseamnă dezvoltarea pilonului european în NATO și menținerea parteneriatului cu Statele Unite ale Amerticii, pentru ca NATO să-și consolideze rolul de garant al păcii pe continent.
• A doua premisă este de susținere a Ucrainei în așa fel încât până la încheierea unei păci și la încetarea focului păcii să existe condiții pentru ca frontul să nu se rupă, pentru că susținerea Ucrainei este, de fapt, o susținere pentru o stabilitate la granițele țării noastre și, indirect, este o susținere pentru pacea țării noastre.
• În ultimul rând susținerea pentru creșterea cheltuielilor de apărare, în așa fel încât să ne putem susține industria națională de apărare, ca să consolidăm și acest domeniu important.
• Alte declarații le voi face după finalizare.
Ilie Bolojan participă joi la Consiliul European, un summit la care liderii statelor membre UE discută despre apărarea comună în fața Rusiei.
Președintele interimar al României s-a întâlnit tot joi cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, președintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, cu Friedrich Merz, președintele CDU, cel mai probabil viitorul cancelar al Germaniei, și cu premierul Poloniei, Donald Tusk.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!