Legile „fără condamnați în funcţii publice”, promulgate

Data:

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legile care prevăd interdicţia de a candida şi a fi alese în funcţiile de senator, deputat, respectiv de primar, preşedinte al Consiliului judeţean, consilier judeţean, consilier local pentru persoanele care au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea, informează Agerpres.ro.

Actele normative modifică Legea 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi Legea 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor.

Citește și: Minima moralia: (măcar) fără abuzatori de copii aleși în funcții publice!

„Nu au dreptul de a depune candidaturi şi nu pot fi alese (…) persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, condiţiile prevăzute la articolul 37 din Constituţia României pentru a fi alese şi persoanele care la data depunerii candidaturii au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia post condamnatorie sau dezincriminarea”, prevăd legile.

Citește și: VIDEO Testul de virginitate, un abuz pe care România îl menține prin legislație

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Medici stomatologi de elită folosesc materiale sanitare cumpărate „la negru”, din surse neclare

Medici stomatologi de elită folosesc materiale sanitare cumpărate „la...

Cătălin Cîrstoiu despre retragerea candidaturii: „Un medic nu abandonează niciodată”

Cătălin Cîrstoiu despre retragerea candidaturii pentru Primăria Bucureștiului: „Nu...

Cum afectează decizia PSD-PNL candidaturile lui Nicușor Dan și al lui Piedone

Cum afectează decizia PSD-PNL de a-l retrage pe Cîrstoiu...

Urmează o retragere a lui Piedone în favoarea Gabrielei Firea? | Aktual24

Urmează o retragere a lui Piedone în favoarea Gabrielei...