Președintele PNL Timiş, despre desemnarea lui Simonis (PSD) candidat comun la CJ: O greșeală / S-a trecut peste voinţa liberalilor

Data:

spot_img

Preşedintele PNL Timiş, Alin Nica (foto), a declarat, luni, că liderii coaliţiei PSD-PNL au decis să treacă peste voinţa liberalilor din Timiş şi să desemneze un candidat comun la preşedinţia Consiliului Judeţean (CJ) în persoana şefului PSD Timiş, Alfred Simonis.

„În repetate rânduri am atras atenţia colegilor de la Bucureşti că fac o greşeală şi vând pe nimic o întreagă filială, însă înclin să cred că interesele personale au fost deasupra intereselor Partidului Naţional Liberal. Timişoara şi Timişul au fost şi vor rămâne de dreapta, fără afinităţi socialiste sau nostalgii comuniste. Un exemplu simplu: preşedintele României, Klaus Iohannis, a obţinut aici aproape 80% din voturile exprimate în turul doi al alegerilor prezidenţiale. PSD nu a reuşit vreodată să obţină la Primăria Timişoara un scor cu două cifre, de aceea preluarea ostilă a organizaţiei locale PNL (de către structura naţională, n.r.) reprezintă un gest fără precedent, o umilire a liberalismului şi a spiritului Timişoarei. Acest comportament al liderilor de la Bucureşti va fi sancţionat de electoratul de dreapta, majoritar în Timiş. Sper ca măcar în ultimul ceas colegii din Biroul Permanent Naţional să se opună acestei decizii abuzive şi să oprească răul pe cale să se întâmple partidului nostru”, a afirmat Alin Nica, potrivit Agerpres.

Numele candidaţilor comuni cu care PSD şi PNL vor merge în alegerile din 9 iunie vor fi stabilite luni în cadrul coaliţiei şi se va ţine cont de interesele partidului, nu de cele personale, a declarat, vineri, la Timişoara, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.

„Aşa cum la Capitală am găsit o formulă prin care ambele partide (PNL şi PSD) să asigure implicarea şi sprijinul politic pentru un proiect prin care suntem convinşi că vom reuşi să-i convingem pe locuitorii Capitalei să dea votul de încredere, la fel vom face şi în celelalte trei municipii reşedinţă de judeţ, Timişoara, Braşov şi Bacău. Ca atare, când vine vorba despre interesele personale nu trebuie să le generalizăm în vreun fel, ci să ţinem cont de scopul politic. Fiecare dintre noi este membrul unui partid politic şi mai presus de noi sunt interesul şi obiectivele partidului”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Citește și: Cum s-a pregătit România pentru energiile viitorului: are un aport redus la nivel european

Liderul liberalilor a făcut remarca în contextul în care, vineri, un grup de aleşi locali din PNL Timiş, care îl susţin pe actualul preşedinte al filialei, Alin Nica, şi pe care ei şi-l doresc candidat pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, au afirmat că în situaţia în care candidatul propus de coaliţie va fi Alfred Simonis (PSD), fie vor pleca împreună cu organizaţiile lor, fie îl vor boicota pe Simonis.

„Ceea ce s-a întâmplat astăzi în cadrul filialei Timiş este o chestiune care din punctul meu de vedere se va rezolva şi aşa cum i-am spun şi domnului preşedinte PSD, Marcel Ciolacu, şi am transmis cât se poate de transparent şi de clar, urmează ca luni să avem o coaliţie, iar pe noi ne interesează, la nivelul coaliţiei, să găsim cea mai bună formulă astfel încât să recâştigăm primăriile municipiilor reşedinţă de judeţ, acolo unde nu avem primari. (…) Înţeleg, este vorba despre competiţia aceasta pe care împreună am decis la nivel naţional, în fiecare judeţ, să lăsăm să se manifestă într-un mod cât se poate de democratic, alegând, asumându-ne conducerile celor două partide”, a detaliat Nicolae Ciucă.

Până în momentul de faţă, candidatul comun al PSD şi PNL la Primăria Municipiului Timişoara este fostul edil Nicolae Robu.

Citește și: Parchetul European a pus sechestru pe bunuri în valoare de 2,4 milioane de euro din România
Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Consiliul Județean Timiș / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Crin Antonescu confirmă că există „o discuție complexă” privind candidatura sa din partea coaliției

Crin Antonescu confirmă că există „o discuție complexă” privind...

Elena Lasconi i-a cerut demisia lui Klaus Iohannis

Elena Lasconi i-a cerut lui Klaus Iohannis să își...

Preşedintele Klaus Iohannis: „Există premise ca în foarte scurt timp să avem o formaţiune guvernamentală”

Preşedintele Klaus Iohannis: „Există premise ca în foarte scurt...