Preşedintele PSD Olt recunoaște că PNL e avantajat de comasarea alegerilor

Data:

spot_img

Preşedintele PSD Olt recunoaște că PNL e avantajat de comasarea alegerilor. Marius Oprescu subliniază că sunt păreri pro şi contra în organizaţia pe care o conduce. „Trebuie să vedem și ce vrea PSD-ul din aceste alegeri”, a spus el.

„Trebuie să aibă libertatea de a candida”

Marius Oprescu spune că în scenariul comasării alegerilor, Guvernul trebuie să modifice o serie de prevederi legale. În primul rând trebuie să se statueze libertatea primarilor de a candida sub steagul oricărui partid vor, deci nu neapărat al celui sub care au fost aleşi la ultimul scrutin.

Citește și: Doi ieșeni luptă în Ucraina. „Din ce în ce mai mulţi români se alătură grupului”

„Discuțiile nu sunt finalizate, urmând o întâlnire foarte importantă în cadrul coaliției de guvernare, joi seara, în care ar trebui să lămurim aceste lucruri.

Calendarul ne va permite ca până la jumătatea săptămânii viitoare să avem aceste lucruri lămurite. Dacă nu ne vom înțelege în coaliție, probabil nu vom avea alegeri comasate, europarlamentarele cu locale.

Dacă ele se comasează, urmează o modificare legislativă, să vedem prin ordonanță de urgență ș.a.m.d. pentru că sunt anumite lucruri care priveau în primul rând depunerea candidaturilor aleșilor locali.

Ei trebuie să aibă libertatea de a candida de acolo de unde își doresc, pentru că Constituția spune acest lucru.

De asemenea, e vorba de perioada de validare a lor, pentru că alegerile ținându-se în iunie și mandatele actuale ale alegerilor locali se încheie în octombrie”, a declarat Marius Oprescu.

 Citește și: Bibliotecă pentru călători în Gara Craiova. „Am fost plăcut impresionați”

„Nu toată lumea e de acord, inclusiv în cadrul organizației Olt”

Preşedintele PSD Olt a adăugat că „părerile sunt împărţite” privind comasarea, în organizaţia pe care o conduce. El spune că sunt primari care ar dori să aibă mai mult timp pentru a-şi implementa proiectele.

„O consultare oficială în cadrul partidului nu a existat, pentru că nu ni s-a cerut acest lucru, în momentul de față fiind negocieri.

Abia la final se validează în niște foruri statutare, dacă ei au o înțelegere cu care conducerea partidului poate să vină să ne-o pună pe masă.

În momentul de față, vorbim de scenarii și de discuții și de variante și aceste lucruri nu pot fi puse pe masă și validate în forurile statutare.

Dar să știți că părerile sunt împărțite. Nu toată lumea e de acord, inclusiv în cadrul organizației Olt. Sunt primari care își doresc să fie ținute alegerile acum.

Sunt primari care, în calendarul lor de evenimente și cel administrativ de proiecte, și-ar dori ca alegerile acestea să fie ținute în septembrie, astfel încât să aibă timp să demonstreze că au făcut ceva”, a declarat Marius Oprescu.

Articolul integral în Reporter 24


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Reporter 24
Reporter 24http://reporter24.info
Înfiinţat în 2019, prin intermediul unui proiect cu fonduri europene în valoare de peste 36.000 de euro, site-ul Reporter24.info a devenit unul dintre cele mai importante din Oltenia. Reporter 24 îşi propune să rămână o sursă de informare reală pentru regiune, cu ştiri verificate, reportaje colorate şi interviuri quality din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, dar şi Mehedinţi, Teleorman şi Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Zăpada a blocat mai mulți turiști pe drumul către pârtia Transalpina, jandarmii i-au salvat

Mai mulți turiști din județul Dolj și București, întorși,...

Ordonanța trenuleț, varianta finală: Tichete de masă, vouchere și sporuri eliminate | Aktual24

Ordonanța trenuleț pregătită de Guvernul Ciolacu 2 aduce măsuri...

Elena Lasconi: Maia Sandu este omul care nu a tăcut în momentele grele

Elena Lasconi a declarat că Maia Sandu este omul...