Preşedinţii consiliilor județene din Regiunea Nord-Vest cer urgentarea lucrărilor la Autostrada Transilvania

Data:

spot_img

Președinții consiliilor județene din Regiunea de Nord-Vest au trimis o scrisoare deschisă premierului Nicolae Ciucă pentru a debloca toate procedurile necesare accelerării realizării Autostrăzii Transilvania, o investiție începută acum peste 20 de ani și vitală pentru dezvoltarea regiunii.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Județean Bihor, scrisoarea a fost semnată luni, la Zalău, de cinci președinți ai consiliilor județene din regiune: Bihor, Ilie Bolojan, Bistrița-Năsăud, Emil-Radu Moldovan, Maramureș, Ionel Bogdan, Satu Mare, Pataki Csaba și Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, alături de vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vakar Istvan.

Citește și: Sorin Grindeanu, audiat ca martor la DNA

„Apreciem că, după 20 de ani de la demarare, această investiţie, vitală pentru regiunea noastră, necesită a fi urgentată pe toate căile legale, pe de o parte, prin reluarea într-un termen cât mai scurt a procedurilor de achiziţie publică, iar pe de altă parte, prin impulsionarea ritmului execuţiei lucrărilor pe tronsoanele aflate în execuţie”, au precizat semnatarii, potrivit Agerpres.

Prin scrisoarea deschisă adresată premierului Nicolae Ionel Ciucă și viceprim-ministrului Sorin-Mihai Grindeanu, se cere sprijin pentru deblocarea tuturor aspectelor legate de continuarea celei mai vechi și importante investiții, Autostrada A3 – Transilvania, un proiect început acum mai bine de 20 de ani, marcat de o serie de disfuncționalități în realizarea sa.

În scrisoarea adresată reprezentanților Guvernului României, se subliniază faptul că această investiție prezintă un interes strategic atât pentru România, cât și pentru dezvoltarea sustenabilă a Regiunii Nord-Vest, prin crearea unei infrastructuri de afaceri, incluzând parcuri industriale și logistice, cu locurile de muncă aferente, infrastructură turistică, mici afaceri locale și alte activități complementare.

Citește și: Hotărâre clară a CEDO: Familiile formate din persoane de același sex trebuie recunoscute legal și protejate inclusiv în România

Totodată, „Autostrada A3 – Transilvania are menirea să asigure legătura cu reţelele trans-europene de transport persoane şi mărfuri, fiind o cale directă spre întregul spaţiu economic şi geopolitic al Uniunii Europene, cu toate efectele pozitive pe care le generează aceasta”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii celor şase judeţe din Regiunea de Nord-Vest au participat luni la o şedinţă de lucru organizată la sediul Consiliului Judeţean Sălaj, care a avut ca scop elaborarea unei strategii pentru o dezvoltare socio-economică durabilă a celor şase judeţene din Regiunea Nord-Vest.

Discuţiile au vizat şi oportunităţile de finanţare cu fonduri europene din cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021 – 2027, precum şi identificarea unor soluţii optime pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere.

Următoarea întâlnire a preşedinţilor consiliilor judeţene din Regiunea Nord-Vest va avea loc în 2 februarie, în judeţul Maramureş.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Crin Antonescu confirmă că există „o discuție complexă” privind candidatura sa din partea coaliției

Crin Antonescu confirmă că există „o discuție complexă” privind...

Comuniștii cubanezi protestează în fața Ambasadei SUA din Havana | The Epoch Times

Comuniștii cubanezi au mărşăluit vineri în faţa ambasadei SUA...

Elena Lasconi i-a cerut demisia lui Klaus Iohannis

Elena Lasconi i-a cerut lui Klaus Iohannis să își...

Preşedintele Klaus Iohannis: „Există premise ca în foarte scurt timp să avem o formaţiune guvernamentală”

Preşedintele Klaus Iohannis: „Există premise ca în foarte scurt...