Presiuni politice asupra singurei publicații comunale din România. Directorul școlii o vrea închisă

Data:

spot_img

Pe 15 iulie, a fost convocată o ședință a filialei PNL Stâlpeni, fără a se transmite și ordinea de zi, cum cred că ar fi fost statutar. Solicitat cu câteva ore înainte de desfășurarea acestei ședințe pentru a ne comunica scopul întâlnirii cu membrii de partid, președintele filialei, domnul profesor Lucian Panainte, a refuzat să ne transmită aceste informații, deși a văzut mesajul. Nu cunosc motivul acestui refuz.

Unii dintre participanții la această ședință de partid mi-au transmis, fără a dori să le dau numele, că la întâlnire au participat doi reprezentanți ai filialei județene a PNL Argeș, câțiva colegi liberali dintr-o comună de lângă Stâlpeni și membrii de partid din comună.

Citește și: Rețeaua care face bine: o fundație, sute de elevi înzestrați și donatori dispuși să dea aripi

Domnul președinte al PNL Stâlpeni, cel care a convocat ședința, nu a fost prezent, ceea ce dă loc la multe speculații. Cum ar fi posibila sa demisie sau a demiterii sale de la conducerea filialei locale, ori faptul că știa ce se va întâmpla și nu a dorit să se expună.

Pentru că, dorința invitaților de la filiala județeană a partidului de a discuta despre campania care se apropie peste 2 ani, motivul probabil pentru care a fost convocată ședința, s-a lovit în mod repetat de o cerere insistentă și inedită: aceea de a se face tot posibilul pentru a se închide de urgență Gazeta de Stâlpeni de către Partidul Național Liberal.

Continuarea în Gazeta de Stâlpeni.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fratele șefului SIE face afaceri cu patronul păcănelelor Magnum. Legăturile cu lumea interlopă | Info Sud-Est

Fratele șefului SIE, Constantin Vlase, face afaceri în domeniul...

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50% dintre aceștia sunt în prag de pensionare

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50%...

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din noul mandat | Ziarul de Iași

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din...

Concert cu muzică românească în Antarctica | Viața Liberă

Concert cu muzică românească în Antarctica. Pianistul gălăţean Ștefan...