Prima ediție a festivalului Mini TIFF. Premiere de filme și ateliere pentru copii și adolescenți

Data:

spot_img

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prima ediție a Mini TIFF, un eveniment dedicat tuturor copiilor și adolescenților pasionați de filme și experiențe împreună.

Între 6 și 8 decembrie, la Cinema Victoria și Casa TIFF, prima ediție a festivalului programează filme în premieră și ateliere dedicate tinerilor ce vor să exploreze lumea, cea de pe marele ecran sau din jurul lui.

Programul complet al festivalului este disponibil pe tiff.ro/miniff.

Toate filmele din programul Mini TIFF au fost selectate din circuitul festivalurilor de profil, astfel încât spectatorii să se poată bucura de calitatea unor povești unice. Prietenia, familia, presiunea rețelelor sociale și chiar prima dragoste sunt printre temele ce vor încerca să-i inspire pe cei prezenți în sala de cinema. Programul e gândit pornind de la copii cu vârsta de 3 ani, cu filme adaptate pentru categorii diferite, toate având în comun multă energie pozitivă.

„Mii de copii și adolescenți au participat, în ultimii 15 ani, la programele EducaTIFF desfășurate în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania. O parte dintre aceștia sunt astăzi actori, regizori și scenariști. Bazându-ne pe această experiență, pornim un proiect singular, dedicat în întregime tinerilor spectatori, care să le ofere șanse reale de a interacționa cu lumea cinematografiei.”, spune Maria Dobre, coordonator Mini TIFF.

Citește și: Reportaj – pe urmele cărții: Zero librării în mediul rural din România. Cum ajunge cartea la români și de ce rămânem o țară needucată

Prima experiență a sălii de cinema poate începe cu Mici exploratori ai naturii, minifilme pentru copii de 3 ani, sau mai mult, din selecția Culmea: Educație de Film și Mediu, festivalul dedicat tinerilor care vor să cunoască mai multe despre natură și criza climatică.

Cu prietenii alături, copiii peste 6 ani pot să o ajute pe Prințesa mică de tot să-și accepte rolul de soră mai mare (6 dec, 8 dec) sau să salveze un simpatic pinguin din mâinile unor magicieni malefici (Surorile Haos și Pinguinul Paul, 6 dec, 8 dec).

În plină pregătire pentru Crăciun, o premieră națională – povestea Micuțul ren Niko și sania lui Moș Crăciun e de savurat, în 8 decembrie, alături de întreaga familie. Poate cea mai frumoasă poveste de iarnă creată în animație, Frozen are o proiecție specială, în 8 decembrie. Publicul de toate vârstele este invitat să o redescopere și nu oricum! Cei ce vor veni costumați în personajele poveștii pot câștiga, pe lângă multă distracție, și premii.

Adolescenții se bucură de cea mai generoasă selecție în programul Mini TIFF. Declarat Cel mai Bun Film pentru Copii la Festivalul de Film de la München, Lars e LOL testează curajul personajelor, dar și al spectatorilor, de a găsi soluții la problemele pe care bullying-ul și rețelele sociale le aduc în viața lor (8 decembrie, Cinema Victoria).

O poveste suprarealistă, Kepler 6B va aduce nu doar multă emoție adolescenților, ci și noi piese în playlist, filmul spaniol bucurându-se de o coloană sonoră excelentă. Alegerea între prima dragoste și familie e mereu complicată, însă tinerii cinefili pot găsi răspunsul în Jippie, comedia olandeză din programul Mini TIFF.

Citește și: Schimbarea la față a lui George Simion

Toate proiecțiile sunt urmate de discuții ghidate de mediatori culturali, psihologi și alți invitați speciali ce vor ajuta tinerii spectatori să-și definească propriile concluzii la poveștile de pe ecran și să plece cu idei noi în aventura vieții de zi cu zi.

Între două proiecții, tinerii sunt invitați la ateliere dedicate celor ce vor să descopere lumea din spatele ecranului de cinema. Cum sunt create animațiile, cum ajungi să fii vocea unui personaj de film, ce înseamnă să scrii scenariul unui film și cum reușești chiar să-l produci sunt lucruri pe care profesioniști din industrie le vor preda în sesiuni dedicate.

Programul complet al evenimentelor din Mini TIFF este disponibil pe tiff.ro/minitiff.

Copiii din medii defavorizate sau în situații vulnerabile au acces gratuit la toate proiecțiile din festival, în baza unei solicitări trimise pe adresa educatiff@tiff.ro.

Mini TIFF este organizat cu sprijinul: Centrul Național al Cinematografiei, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Inspectoratul Școlar Cluj, Centrul Cultural Clujean.

Preț unic proiecții de film – 25 lei.

Adultul însoțitor al copilului sub 7 ani, poate intra la proiecție folosind un singur bilet doar dacă ocupă același scaun cu copilul pe care îl însoțește.

Citește și: Procuror suspendat din funcție de CSM

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa imagine: tiff.ro)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related