Oana Andreea Ionescu, comandant de patrulă în cadrul Bazei Aeriene de Instruire şi Formare a Personalului Aeronautic „Aurel Vlaicu” Boboc-Buzău, este prima femeie instructor pe avion cu reacţie din România, iar pregătirea continuă, sacrificiul şi caracterul puternic au ajutat-o să devină un exemplu de profesionalism, dedicare şi excelenţă în aviaţia militară.
S-a născut la Slobozia, dar judeţul Buzău i-a devenit casă. Din dorinţa de a-şi pune la încercare limitele, a ales cariera militară. Provocarea cea mai mare a fost aviaţia, pentru care s-a pregătit cu rigurozitate, absolvind cursuri de specialitate şi masterate atât în ţară, cât şi în străinătate.
„Am văzut cariera militară ca pe o provocare şi o cale de a fi mai independentă, de a ieşi de sub umbrela protectoare a familiei, aşa că am ales să urmez cursurile colegiului militar de la Breaza.
Nu regret niciun moment alegerea făcută şi dacă ar fi să o iau de la capăt, aş merge pe acelaşi drum. Aviaţia a fost următoarea mare provocare. Mă încântă ideea de a zbura, de a fi acolo sus, la înălţime.
Am sperat că voi reuşi, deşi aveam mari emoţii că nu se vor scoate locuri la admitere în acel an la specialitatea aviaţie naviganţi din cadrul Academiei Forţelor Aeriene (AFA) Braşov. Am avut noroc, au scos locuri, şi mai mult decât atât, am fost admisă. De acolo înainte au urmat numeroase cursuri de specializare şi cursuri de carieră, atât în ţară cât şi în străinătate, masterate (unul în securitatea spaţiului aerian, în cadrul AFA şi unul de conducere interarme la Universitatea Naţională de Apărare). M-am născut în Slobozia, Ialomiţa, dar Buzăul mi-a devenit casă atunci când am ales să rămân în cadrul BAIFPA (pe atunci Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene)”, a declarat căpitan comandor Oana Andreea Ionescu, pentru Agerpres.
Din dorinţa de a împărtăşi din experienţa acumulată, inspirată din familie de către mama sa, cadru didactic, dar şi de către colegi, Oana Andreea Ionescu a devenit prima femeie instructor pe avion cu reacţie din România.

„La acest moment mă identific cu obiectivul principal al Bazei, acela de a forma piloţi militari pentru Forţele Aeriene Române.
Dorinţa de a transmite cunoştinţele este o trăsătură de familie, moştenită de la mama mea, care este profesoară. La acest proces al meu de formare a contribuit şi pasiunea cu care instructorii mei de zbor îşi făceau meseria.
De aici a pornit ideea de a fi ca ei, de a deveni un pilot cât mai bun pentru a putea transmite, la rândul meu, cunoştinţele şi pasiunea pentru zbor”, a precizat Oana Andreea Ionescu, comandant de patrulă la Escadrila 2 din cadrul Bazei Aeriene Boboc / Şcoala de Instruire Interarme a Forţelor Aeriene.
Succesul în carieră nu este garantat, astfel încât doar o pregătire susţinută şi sacrificiile pot conduce la rezultatele aşteptate. A trebuit să renunţe la timpul dedicat familiei şi prietenilor astfel încât sacrificiul să fie transformat într-o satisfacţie.
„Avionul cu reacţie m-a fascinat de la primul zbor. A fost dragoste la prima vedere, îmi va rămâne mereu în amintire. Timpul a trecut foarte repede şi am fost captivată de modul în care instructorul meu reuşea să controleze acel avion în diferite manevre.
Sacrificiile sunt mai mari la începutul carierei, asta până sunt puse temeinic, ca nişte cărămizi, cunoştinţele teoretice, regulamentele, procedurile. Principalul sacrificat este timpul. Timp alături de cei dragi, timpul dedicat ţie personal.
Sunt ore întregi de pregătire deopotrivă la sol şi în aer, dar, ca şi noi, timpul zboară şi oarecum nu realizăm. Apoi, pe măsură ce se acumulează experienţă, atunci când zborul devine mai mult decât pasiune, nu se mai simte sacrificiul, ci mai mult satisfacţiile. Cu fiecare misiune îndeplinită, cu fiecare elev care prinde aripi sub îndrumarea mea ca instructor, vine confirmarea calităţii de instructor, a performanţei şi a unui vis împlinit”, spune prima femeie instructor pe avion cu reacţie din România.
Visul împlinit vine cu perseverenţă, mai spune instructorul de zbor, care s-a bucurat de-a lungul carierei de sprijin din partea echipei. Nu a existat o competiţie cu camarazii bazei militare, ci mai degrabă o întrecere cu propria persoană.

„Din punctul meu de vedere, mediul militar nu face diferenţe între femei şi bărbaţi, şansele sunt egale. Atât timp cât ai un caracter puternic, perseverenţă, încredere şi împărtăşeşti valorile acestui sistem, eşti omul potrivit.
De cele mai multe ori reuşitele noastre au în spate efortul unei echipe şi un mentor, un model care devine obiectiv personal. Competiţia este mai mult cu tine însuţi, ceea ce te ajută să devii din ce în ce mai bun.
Noile generaţii de piloţi militari au tehnologia de partea lor. Au acces la informaţii, la cursuri de perfecţionare peste graniţă, schimburi de experienţă în cadrul alianţei NATO. Toate acestea, coroborate cu un sistem solid de cunoştinţe şi cu dorinţa de perfecţionare, nu pot duce decât la succes. Situaţiile speciale pot fi gestionate numai prin însuşirea temeinică a procedurilor, prin exerciţii la simulator şi multă muncă. Noi ca instructori suntem alături de ei, să le dăm încrederea de care au nevoie pentru a executa toate tipurile de misiuni”, adaugă Oana Andreea Ionescu.
Comandantul de patrulă spune şi că regăseşte în familie „cea mai mare sensibilitate”, aceasta fiind singurul mediu care pentru ea ‘doboară’ aviaţia, însă şi „zborul la înălţime şi întâlnirea cu apusul şi răsăritul la orizontul unui cer senin” îi oferă „un sentiment deplin de satisfacţie şi fericire”. Ne este dat să vedem şi să ne bucurăm de peisaje şi moment pur şi simplu înălţătoare. În acele clipe avem siguranţa că am ales meseria potrivită şi orice sacrificiu a meritat”, subliniază ea.

Cu ocazia Zilei de 8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii, comandantul de patrulă aeriană transmite că prin forţele proprii, orice dorinţă poate fi împlinită.
„De fel nu sunt o fire romantică, dar cred că orice femeie merită atenţie şi se bucură atunci când o primeşte. Orice gest care ne aduce un zâmbet este binevenit. Să-şi păstreze curajul! Nu există ‘nu pot’. Să creadă în forţele lor, să se informeze şi să muncească pentru a-şi îndeplini dorinţele, deoarece rezultatele şi satisfacţiile sunt pe măsură”, le transmite Oana Andreea Ionescu tuturor femeilor care îşi doresc o carieră militară.
Recent, Baza Aeriană Boboc a postat pe pagina de Facebook un mesaj, în contextul aniversării zilei de naştere a instructorului de zbor.
„Un exemplu de profesionalism, dedicare şi excelenţă în aviaţia militară. Prima femeie instructor pe avion cu reacţie din România, şi-a câştigat respectul prin muncă, pasiune şi perseverenţă. Încadrată pe funcţia de comandant de patrulă, Escadrila 2 din Baza Aeriană Boboc/Şcoala de Instruire Interarme a Forţelor Aeriene, îndeplineşte cu succes multiple responsabilităţi, dovedind zi de zi că limitele sunt doar provocări de depăşit. Într-un domeniu dominat de bărbaţi, reuşeşte să se integreze perfect în colectiv, prin cunoştinţe de specialitate şi spirit de echipă. Oana, îţi mulţumim pentru devotamentul şi contribuţia ta”, a transmis Baza Aeriană Boboc.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa fotografiilor: Baza Aeriană Boboc / Şcoala de Instruire Interarme a Forţelor Aeriene – Facebook)