Prima ninsoare în stațiunile montane din Hunedoara. La Straja au pornit tunurile de zăpadă artificială

Data:

spot_img

O primă ninsoare a căzut în principalele zone montane din judeţul Hunedoara, stratul de zăpadă depus fiind cuprins, marţi, între 3 şi 10 centimetri, la peste 1.200 de metri altitudine.

„S-a depus un strat subţire de zăpadă în toate zonele montane. Turiştii care urcă la munte trebuie să fie atenţi, mai ales dacă doresc să facă scurte drumeţii. Potecile sunt acoperite cu zăpadă şi gheaţă, pentru că pe timpul nopţii temperaturile sunt negative. Ninsori se anunţă şi în următoarele zile”, a declarat, pentru Agerpres, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Citește și: Legăturile cu mafia imobiliară ale milionarului căruia i-a explodat Mercedesul de 150.000 de euro

Potrivit salvamontiştilor, în zona staţiunii Râuşor, din Masivul Retezat, stratul de zăpadă proaspătă măsoară între 3 şi 4 centimetri, iar în Parâng acesta ajunge la 10 centimetri, la o altitudine de peste 1.800 de metri.

De asemenea, în staţiunea Straja, din Masivul Vâlcan, zăpada măsoară circa 3 centimetri, iar administratorii pârtiilor au pornit tunurile de zăpadă artificială.

Salvamontiştii efectuează servicii de permanenţă în bazele de la Râuşor, Alunii Negri, Parâng şi Straja pentru a putea interveni rapid în cazul în care turiştii au nevoie de ajutor.

Citește și: Fost director al Penitenciarului Baia Mare, reţinut pentru folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Statiunea Parang Petrosani / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

29 de ani de la moartea lui Corneliu Coposu, „Președintele moral al României”

„Negociem orice, dar nu negociem principii“ (Corneliu Coposu) Se împlinesc...

Pieleanu revine cu o nouă firmă și un sondaj de opinie diversionist

O firmă relativ nouă de sondare a opiniei publice...

Nelu Tătaru rămâne sub control judiciar în dosarul de luare de mită

Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru rămâne sub control...