miercuri, 20 octombrie 2021
spot_img
AcasăNewsletterPrimar găsit de ANI în conflict de interese

Primar găsit de ANI în conflict de interese

Agenția Națională de Integritate a declarat doi aleși locali argeșeni în conflict de interese administrativ, fără a se iniția și procedura penală în aceste cazuri.

Este vorba despre Ionela Ungheanu Mateescu, consilier local al comunei Țițești, cea care, în 2019, a participat la deliberarea și aprobarea unui proiect de hotărâre privind deplasarea unui ansamblu folcloric în străinătate, deși ar fi trebuit să se abțină de la acest lucru.

Al doilea ales local găsit în conflict de interese este noul primar al comunei Mioarele, Gheorghe Șucu.

Potrivit ANI, în mandatul anterior, pe când era consilier local, Șucu „a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârilor Consiliului Local privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul fiscal 2018 respectiv 2019, pentru stabilirea cuantumului taxelor speciale aferente terenurilor aflate în administrarea Consiliului Local Mioarele, unul dintre terenurile vizate fiind cel aflat în folosința soției sale, neanunțând interesul personal de natură patrimonială avut în problemele supuse dezbaterii”.

Jurnalul de Argeșhttps://jurnaluldearges.ro
Publicaţia Jurnal de Argeş a fost înființată în 1994 membru BRAT membru al Clubului Român de Presă, membru fondator în Patronatul Presei Locale – ROMEDIA, membru fondator AOA Argeș (Asociația Oamenilor de Afaceri), membru al Camerei de Comert, Industrie și Agricultură Argeș.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE