Primăria Galați a împrumutat în ultimii 2 ani 150 milioane lei pentru cofinanțarea proiectelor europene

Data:

spot_img

Consilierii locali ai municipiului Galați au aprobat, într-o ședință extraordinară, rectificarea bugetară care introduce în buget împrumutul de 50 milioane lei, luat de Primărie în august, pentru cofinanțarea investițiilor făcute cu fonduri europene.

La ultima ședință, rectificarea bugetară nu a fost aprobată, iar banii nu au putut ajunge acolo unde este nevoie de ei. Și anul trecut instituția a împrumutat 100 de milioane pentru cofinanțarea proiectelor derulate cu fonduri europene.

„În vederea asigurării fondurilor necesare pentru acoperirea ajustării prețurilor şi a valorii devizelor generale, conform Ordonanței de Urgență nr. 64/2022, a cofinanțării eligibile a beneficiarului, a cheltuielilor neeligibile și a altor fonduri în vederea derulării proiectelor europene aflate în curs de finalizare, este necesară contractarea unei finanțări rambursabile interne în valoare de 50 de milioane de lei”, așa a argumentat Primăria municipiului Galați nevoia de a se împrumuta, în august 2022.

Atunci, municipalitatea a constatat că nu-i ajung banii pentru investițiile pe bani europeni, argumentând că are în derulare, un număr de 57 proiecte care beneficiază de fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, în valoare totală de 565,43 milioane de lei.

Citește și: Observatorul astronomic din Odorheiul Secuiesc, reabilitat pe bani europeni

Prin urmare, aleșii Galațiului au fost convocați de îndată în ședință extraordinară pe 17 august 2022, unul dintre proiectele supuse votului fiind contractarea împrumutului de 50 de milioane de lei, cu o maturitate de 12 ani, de la EximBank.

Creditul a fost aprobat cu 17 voturi „pentru” (PSD şi PNL) şi patru voturi împotrivă (USR PLUS şi PACT).

Municipalitatea s-a mișcat repede. Pe 8 septembrie 2022, Comisia de Autorizare a Împrumuturilor a avizat favorabil cererea municipiului Galați privind contractarea împrumutului de 50 de milioane de lei, necesar pentru asigurarea fondurilor necesare derulării unor investiții publice de interes local, care beneficiază de fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană.

În hotărârea de autorizare a împrumutului se precizează că „finanțarea se trage integral pentru anul 2022”, deci banii vor trebui cheltuiți până la finele anului.

Pentru asta, era necesară rectificarea bugetului general de venituri și cheltuieli al municipiului Galați. Mai exact, bugetul creditelor interne trebuia suplimentat cu suma de 50 de milioane de lei, pentru ca banii să poată fi alocați pe obiective de investiții.

Rectificare bugetară respinsă

Aleșii locali au fost convocați de îndată joi, 8 septembrie 2022, după-amiază, în ședință extraordinară vineri dimineață, pe 9 septembrie 2022. Numai că… surpriză! Din 27 de consilieri, au putut participa la ședință doar 15 (au fost șase absențe în tabăra majoritară a PSD), iar rectificarea bugetară nu a avut suficiente voturi pentru a fi aprobată: 13 voturi pentru (PSD și PNL) și două voturi împotrivă (USR PLUS).

Consilierii locali sunt convocați de îndată într-o nouă ședință extraordinară, miercuri, 14 septembrie 2022. Rămâne de văzut dacă va exista cvorum și suficiente voturi pentru ca suma de 50 de milioane de lei să fie împărțită la 11 obiective de investiţii cu finanţare europeană.

Citește și: EXCLUSIV Un proiect de 113 milioane de lei, pentru comunitățile sărace, boicotat de birocrație

Cum ar urma să se împartă banii

Conform documentelor, din cele 50 de milioane de lei, nu mai puţin de 30 de milioane de lei ar urma să fie alocați proiectului de „Modernizare linii tramvai şi carosabil străzile Traian Vuia, Henri Coandă, George Coşbuc (tronson Coandă – Alexandru Măcelaru)”.

Pentru „Reabilitarea extinderea şi dotarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Psihiatrie «Elisabeta Doamna» Galaţi” este propusă o finanţare de 3,7 milioane de lei, iar pentru „Punerea în valoare a sitului arheologic Tirighina – Barboşi” – 3,31 milioane de lei. „Centru de recreere pentru persoane vârstnice – Tinereţe fără bătrâneţe” ar putea beneficia de 2,2 milioane de lei.

Finanţări de câte 2 milioane de lei ar urma să fie repartizate proiectelor: „Modernizare, extindere şi dotare Ambulatoriu Integrat – Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii «Sf. Ioan» Galaţi”; „Reabilitare şi modernizare bloc PEXCO Galaţi”; „Anvelopare unităţi de învăţământ – Liceul Teoretic «Dunărea» Galaţi”.

Pentru „Reabilitare Zonă istorică Municipiul Galaţi – Reabilitare imobil strada Domnească nr. 58” ar urma să fie repartizată suma de 1,39 milioane de lei, iar pentru Reabilitarea Colegiului Tehnic «Traian Vuia» – Corp Şcoală Galaţi – 1,2 milioane de lei. Câte 1,1 milioane de lei sunt fondurile propuse pentru „Modernizare şi reabilitare Şcoala Gimnazială Nr. 16 – corp C1” şi „Reabilitare, modernizare, extindere şi dotare Compartiment Primiri Urgenţe – Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Sf. Ioan» Galaţi”.

La finele lunii iulie 2022, Primăria Galați a primit undă verde din partea consilierilor locali pentru un  alcredit în valoare de 150 de milioane de lei, necesar realizării unor investiții care nu beneficiază de fonduri europene.

Citește și: INTERVIU Cât de rentabil e metroul din Cluj. De unde vor veni 2 miliarde de euro

Și anul trecut Galațiul s-a împrumutat

Trebuie spus că și anul trecut Galațiul s-a împrumutat pentru a susține financiar proiectele europene aflate în derulare. În aprilie 2021, a fost contractat un credit de 100 de milioane de lei, tot la EximBank, „integral pentru proiecte care beneficiază de fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană”. Era vorba despre 19 proiecte cu finanțare europeană.

Surpriza neplăcută a apărut la jumătatea lunii august 2021, când aleșii locali au fost convocați în ședință de îndată pentru a fi de acord ca o sumă de 20 de milioane de lei să fie redirecționată de la proiectele europene la plata a 20 de autobuze hibrid – care nu beneficiau de fonduri europene – și pe care Primăria fusese somată să le plătească de furnizorul lor, compania Solaris Bus&Coach SRL.

La finele anului, Primăria a pus la loc banii luați de la proiectele europene, dar precedentul a rămas…

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

dg-regio
dg-regio
spot_imgspot_img
Anca Melinte
Anca Melinte
Anca Melinte este redactor la Viața liberă, din Galați. A studiat la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Răzvan Ceuca, expert în cyber security: „Instituțiile nu au luat măsurile preventive necesare!”

Expertul în cyber security Răzvan Ceuca atrage atenția asupra...

În loc de speculații, presa poate lucra cu cifre exacte

La începutul acestui an, Freedom House în colaborare cu...

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzarea de cărți

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzare de...

Peste un milion de români au votat. Circa 10.000 de bistrițeni au ieșit la urne

Peste 10.000 de bistrițeni au ieșit la urne până...