Primăria Galaţi se împrumută ca să demoleze sediul PSD. Credit de 150 milioane de lei

Data:

spot_img

Un proiect de hotărâre privind contractarea unei finanţări rambursabile interne, în valoare de 150 de milioane de lei, pentru realizarea de investiţii publice de interes local, va fi supus aprobării consilierilor locali la şedinţa de săptămâna viitoare. Primul obiectiv de pe lista de investiţii, cu cea mai generoasă finanţare alocată, vizează demolarea sediului organizaţiei judeţene a PSD Galaţi pentru construirea unei parcări subterane pe strada Eroilor nr. 1.

Primăria municipiului Galaţi îşi doreşte un nou credit, cu o maturitate de 15 ani. Un proiect de hotărâre privind aprobarea contractării unei finanţări rambursabile interne în valoare de 150 milioane de lei a fost iniţiat de primarul Ionuţ Pucheanu şi a ajuns, spre avizare, la comisiile Consiliului Local. Conform documentelor, împrumutul este necesar pentru realizarea unor investiţii publice de interes local, a căror listă este anexată la proiectul de hotărâre.

Prima pe lista obiectivelor propuse a fi finanţate din credit este „Parcare subterană strada Eroilor nr. 1”, a cărei realizare implică, aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, demolarea clădirii care găzduieşte acum sediul judeţenei PSD. Proiectul a fost deja votat de consilierii locali, cu o valoare totală calculată la peste 43,31 milioane de lei, şi prevede o parcare subterană cu o capacitate 140 de locuri, cu un nivel de subsol, amenajarea unui parc şi a unui drum. Acestei investiţii îi este propusă cea mai generoasă alocare din împrumut – 40 milioane de lei.

Continuarea, în Viața Liberă!

Foto: Viața Liberă

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Viața Liberă
Viața Liberăhttps://www.viata-libera.ro/
Are 6 ediții săptămânal și din 1998 este auditat BRAT. Este distribuit în județul Galați prin rețeaua proprie și Poșta Română. www.viata-libera.ro este ediția online și are aproximativ 20.000 de vizitatori unici zilnic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Oradea, „Orașul faptelor bune” | Bihoreanul

Oradea, „Orașul faptelor bune”. Municipiul va găzdui campania „Orașul...

Poșta Română va închide treptat toate oficiile deținute | Banatul Azi

Poșta Română anunță că va închide treptat toate oficiile...

Rolul sindicatelor în societatea românească | Oglinda de Azi

Rolul sindicatelor în societatea românească. Sindicatele continuă să joace...