Ritmul în care Primăria Iaşi autorizează construcţii noi a scăzut dramatic în primele două luni ale acestui an.
Scăderea este atât de brutală încât a dus la o situaţie fără precedent: în 20 de zile din tot cuprinsul lunii trecute nu au fost eliberate autorizaţii. Verificările „Ziarului de Iaşi” au relevat că numărul de autorizaţii emise în primele două luni ale anului este un minim istoric al ultimilor 15 ani, comparativ cu perioada similară.
Doar 68 de autorizaţii au fost eliberate în lunile ianuarie (46) şi februarie 2022 (22): cu 70% mai puţin faţă de vârful perioadei analizate (2018) şi cu 60% faţă de cel mai grav an din punct de vedere al crizei economice (2010). Primăria invocă mai multe cauze, iar una dintre ele face referire inclusiv la deficitul de personal existent la nivelul Direcţiei de Arhitectură şi Urbanism. Dar, există şi alte explicaţii pe care reprezentanţii instituţiei evită să le spună.
Citește articolul integral pe Ziaruldeiasi.ro
Sigur nu are nici o tangență articolul ăsta cu cercetările lu DNA pe neica Chirica și toptanul de autorizații de construcții cu ilegalități date de el!???? Unele în favoarea patronului fițuicii Ziarul de Iași !!!
Trebe să vă mai documentați , induceți erori-orori !
Citiți și Reporter !
poftim documentare și eventual link la ce mai găsiți pe acolo
https://www.facebook.com/gabriel.gachi.1/posts/5049706501786988?comment_id=5049736571783981&reply_comment_id=5049795725111399¬if_id=1647495218602928¬if_t=feed_comment_reply&ref=notif