Primăria Iași vrea să finalizeze un proiect din fonduri europene „în regie proprie”

Data:

spot_img

Primăria Iaşi vrea să finalizeze un proiect european într-un mod neobişnuit: în regie proprie. O astfel de soluţie este analizată de funcţionarii instituţiei în cazul amenajării a cinci parcuri pe terenuri degradate. Unele modificări legislative de la finalul anului trecut permit un astfel de scenariu, dar în anumite condiţii.

Contractul de finanţare UE aferent „Oazelor de verdeaţă”, cum este cunoscut proiectul, a fost semnat în februarie 2020, iar cel de lucrări patru luni mai târziu. Constructorul nu a făcut faţă lucrărilor, în ciuda faptului că proiectul este unul de mică amploare: amenajarea a 11.000 mp de spaţii verzi şi a circa 16.000 mp de carosabil.

Primăria nu a ţinut cont de numeroasele întârzieri din proiect sau de abandonarea şantierelor şi a aşteptat, răbdătoare, încetarea contractului la termen, ceea ce s-a întâmplat în Ajunul Crăciunului de anul trecut.

Contractul de lucrări, cu o valoare de 5,1 milioane lei (inclusiv TVA), a încetat în decembrie 2022, fără ca firma Con Ted Company SRL să ducă la bun sfârşit întregul proiect.

„Vom avea de determinat cu exactitate restul de executat în funcţie de care se va stabili şi modalitatea de atribuire a lucrărilor: procedură simplificată sau regie proprie”, se arată într-un răspuns al Primăriei la solicitarea „Ziarul de Iaşi” cu privire la stadiul proiectului.

Continuarea pe Ziaruldeiasi.ro

Citește și: Nicușor Dan, acuzat de ANI de abuz în serviciu și conflict de interese. Cum răspunde primarul Bucureștiului

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: ziaruldeiasi.ro)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani și-a redeschis porțile | Monitorul de Botoșani

Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani și-a redeschis porțile, după...

Ieșenii vor plăti cu 22% mai mult pentru apă de la 1 ianuarie | Ziarul de Iași

Ieșenii vor plăti cu 22% mai mult pentru apă...

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Oamenii care au transformat penitenciarul în memorial | Puterea a Cincea

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Penitenciarul de la Sighet este...