Primăria Oradea a depus spre finanţare construirea a două pasaje subterane în valoare de 57 milioane euro | Bihoreanul

Data:

spot_img

Primăria Oradea a depus joi spre finanţare, în Programul Regional Nord – Vest 2021 – 2027, un proiect de mobilitate urbană pe viitorul coridor Magheru – Republicii, în valoare de 283 milioane lei, echivalentul a 57 milioane euro.

Un proiect cu două etape

Investiția vizează construirea a două pasaje subterane în zona magazinului Crişul şi a gării CFR, precum şi achiziţionarea a câte 10 autobuze electrice.

„Proiectele tehnice ale pasajelor sunt finalizate, urmând să fie demarată procedura de licitaţie a acestora. Termenul de execuţie este de 22 de luni. Totodată, pentru autobuzele electrice licitaţia publică este în curs de finalizare”, a transmis vineri, Primăria, printr-un comunicat de presă.

Valoarea totală a lucrărilor și achizițiilor se ridică la 283 milioane lei, din care valoarea eligibilă pentru plată din fonduri nerambursabile este de 164,6 milioane lei.

Din valoarea totală a proiectului, prima etapă, care vizează construirea pasajului de la intersecţia străzilor Republicii, Magheru şi Louis Pasteur, în zona magazinului Crişul şi achiziţia a 10 autobuze, este estimată la circa 134 milioane lei.

Cea de-a doua etapă, care cuprinde construcţia pasajului subteran din faţa gării şi achiziţia a încă 10 autobuze, va costa circa 149 milioane lei.

Citește și: Eurodeputata Ramona Strugariu, copreședinta Partidului REPER, și-a lansat sâmbătă candidatura la primăria Cluj-Napoca

„Oradea are o sumă prealocată”

Investiția pare certă. În cadrul şedinţei de Consiliu Local de joi, în care au fost aprobată depunerea spre finanţare a celor două proiecte, primarul Florin Birta a declarat că banii sunt asiguraţi.

„Oradea are o sumă prealocată pentru ADR Nord-Vest în perioada 2021-2027. Pe «mobilitate urbană» avem aproximativ 40 milioane de euro, pe «spaţii verzi» 9,2 milioane euro, iar pe «regenerare urbană» 11 milioane de euro”, a explicat Birta.

Primăria Oradea poate depune cereri de contractare pentru 200% din această sumă, fapt pentru care se pregăteşte să depună pe primele două axe proiecte în valoare de peste 100 milioane de euro.

Articolul integral, în Bihoreanul!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Sursă foto: ebihoreanul.ro

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Oamenii care au transformat penitenciarul în memorial | Puterea a Cincea

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Penitenciarul de la Sighet este...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...