Primăria Voluntari a terminat, recent, lucrările la un sens giratoriu pe două benzi construit pe șoseaua Pipera-Tunari, în dreptul Școlii Americane. Lucrarea a costat 3, 38 milioane lei fără TVA. Sensul giratoriu are amplasat în mijloc și un grup statuar înfățișând doi bătrâni.
”În vederea sistematizării circulației pe Bulevardul Pipera a apărut necesitatea executării unei girații pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Erou Iancu Nicolae și pod centura Tunari. Acesta a fost contractat și executat în 2023. Valoarea acestor lucrări este de 3.387.673 lei fără TVA. (adică puțin peste 4 milioane de lei cu TVA)”, se arată în răspunsul primăriei Voluntari.într-un răspuns pentru G4 Media.
Citește și Astăzi la Electric Castle: Iggy Pop urcă pe Main Stage, The Chemical Brothers nu mai vin la festival
Un constructor mare din piață a declarat că o ofertă calculată acum două luni pentru un giratoriu cu două benzi s-a ridicat la maxim 1, 48 de milioane de lei. ”Nu putem evalua însă valoarea operei de artă din giratoriu”, a precizat constructorul. Grupul statuar înfățișând doi bătrâni (pe soclu nu există nici o mențiune referitoare la personaje) a fost amplasat aproape simultan cu izbucnirea scandalului referitor la Azilul Groazei din Voluntari.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!