Primărie din Tulcea – paranghelii cu grătare și berbecuț de la sponsori “anonimi”

Data:

spot_img

Primăria Stejaru din județul Tulcea a anunțat, vineri, organizarea unui eveniment cu grătare și berbecuț din finanțarea unor sponsori “anonimi”, conform unei postări pe pagina de Facebook.

“Vă așteptăm cu drag. Ne antrenăm vocile și pregătim mezamplastul. Organizator: Primăria Stejaru. Mulțumim sponsorilor (anonimi) care au făcut posibil acest eveniment, datorită cărora primăria nu a cheltuit niciun ban din bugetul local. Să fie dans și voie bună!”, se arată în postare.

Cu o zi în urmă, Primăria Stejaru anunța, prin intermediul unei postări pe pagina de Facebook, că “mâine încingem grătarele si punem ceaunurile pe foc! Pregătirile și cumpărăturile pentru Balul Dragobetelui au luat sfârșit”. De asemenea, primăria mai amintea că nu pot lipsi pastrama de berbecuț și pomana porcului.

Contactat de reporterii Info Sud-Est, Dumitru Enache, primarul comunei Stejaru, a declarat că sponsorii “anonimi” care au organizat evenimentul sunt “fii ai satului care lucrează în Constanța, București, peste tot. N-au vrut să declare că au dat bani, sunt modești. Care e problema? Unul a plătit vinul, altul a dat un kilogram de carne, altul a dat nu știu ce. Care e problema?”, ne-a declarat pe un ton iritat primarul din Stejaru.

Citește și Lucrările la faleza din Tulcea, la 84%. Constructorii mai au 7 luni să termine

Reporter: Cetățenii ar trebui să știe cine finanțează astfel de evenimente organizate de primărie.

Dumitru Enache: Cetățenii îi știu foarte bine pe cei care sponsorizează evenimentele, nu de acum, ci de 25 de ani. De când a venit regele Mihai, tot cu sponsorizări de la fiii satului…”

Întrebat care este valoarea totală a sumei donate de sponsori, Dumitru Enache a spus: “Da’ vă interesează? 2.000 de lei! Formația a vrut să cânte gratis, vinul a fost dat de cineva, berbecuții s-au dat gratis, noi doar am organizat. Au fost peste 200 de oameni. Am 20 de ani de când sunt primar, n-am cheltuit un leu din bugetul local și am avut acțiuni cu 3.000 de oameni”, a spus Enache.

Primarul susține că “fiii satului nu au legături politice”:

  • ”Suntem aromâni și nu discutăm de politică. Niciodată după alegerile locale sau naționale, nu mai facem politică, facem administrație publică locală, să se înțeleagă bine treaba asta”, susține Dumitru Enache, primarul comunei Stejaru.

De asemenea, Enache precizează că un alt eveniment din sponsorizări va avea loc pe 8 martie. “Facem Ziua Femeii pentru prima dată la Stejaru”, spune Enache, citat de Info Sud Est.

Foto – Degustam.ro

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Info Sud-Est
Info Sud-Esthttp://www.info-sud-est.ro
Ziar regional care acoperă subiecte din județele Constanța și Tulcea, dar și subiecte cu impact la nivel național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Oamenii care au transformat penitenciarul în memorial | Puterea a Cincea

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Penitenciarul de la Sighet este...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...