Primarul Braşovului spune că există apeluri la 112, privind prezenţa urșilor în zonele locuite, care sunt ignorate de autorități

Data:

spot_img

Primarul Brașovului, Allen Coliban, a declarat vineri că încă există apeluri către 112, privind prezența urșilor în zone locuite, care sunt ignorate de autorități. El a afirmat că în ultimii trei ani , în județ au fost relocați 30 de urși.

Allen Coliban a declarat vineri, într-o conferință de presă, că de la apariţia Ordonanţei de Urgenţă nr.81/2021, s-au făcut 30 de relocări de urşi, potrivit Agerpres.

Apeluri la 112, ignorate de autorități

El a precizat că actul normativ este „un prim pas în protejarea vieţii umane”, însă crede că nevoie de „mai multă informare şi educaţie” inclusiv „în rândul autorităţilor care trebuie să intervină, deoarece sunt apeluri la 112 privind prezenţa ursului în zonele locuite care sunt ignorate”.

Citește și Magnatul Puiu Popoviciu achitat după rejudecare: „Fapta nu există”

Coliban a spus că la Braşov nu au existat situaţii de urs cu comportament deviant, care să prezinte semne de agresivitate şi intenţie de atac. Edilul a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că la Brașov au avut un singur caz în care animalul a fost eutanasiat. Este vorba de un pui de urs, care în 2023 a intrat în parcarea unui mall şi a căzut de la etaj.

Cele mai multe interacțiuni cu ursul

„Cred că suntem oraşul, zona, care a avut cele mai multe situaţii de interacţiuni om-urs. Ordonanţa a reprezentat un pas înainte în protejarea populaţiei pentru că, acum, avem o echipă definitivă, care este responsabilă în evalua riscul şi a lua măsuri, iar faptul că am avut aproape 30 de relocări în aceşti ani şi nu am situaţii grave ne arată că putem să ne ridicăm la înălţimea acestor provocări. (…)Pe de altă parte, ţine de responsabilitatea fiecăreia dintre instituţiile implicate, începând cu jandarmeria care este prima care trebuie să intervină şi să alunge ursul şi să facă nişte evaluări – dacă este vorba de o revenire a unui urs – până la veterinari, vânători etc. ”, a spus primarul.

Citește și CRF anunță că trenurile vor circula cu viteză redusă

„Trebuie instruite echipele pentru a avea o viteză de reacţie corespunzătoare astfel încât, în cazul unui urs agresiv să se poată face izolarea şi capturarea lui şi chiar şi recoltarea lui dacă situaţia o impune (…) şi o corectă informare a populaţiei asupra riscurilor şi inclusiv în privinţa instrumentelor de prevenţie dialog între toţi specialiştii şi autorităţi”, crede edilul.


El mai crede că trebuie să existe un dialog permanent între specialiști și autorități, pentru a pune la punct o strategie cu privire la abordarea problemei urșilor.

„Avem nevoie de o strategie, pe care am avut-o bugetată şi contractată cu specialiştii de la ICAS, care să limiteze coborârile ursului din pădure în oraş – să găsim o soluţie de monitorizare, să folosim garduri electrice şi să creăm nişte puncte de barieră. Este încă în lucru, dar nu din vina noastră”, a conchis primarul Brașovului.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Facebook/Allen Coliban)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Concert cu muzică românească în Antarctica | Viața Liberă

Concert cu muzică românească în Antarctica. Pianistul gălăţean Ștefan...

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului | Știri Craiova

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului....

Începe restaurarea Bisericii lui Cujbă, un monument ieșean uitat în ruine | Ziarul de Iași

Începe restaurarea Bisericii lui Cujbă, un monument ieșean uitat...