Primarul Chirica și fostul viceprimar Harabagiu au semnat edificările false la blocurile ilegale ale unui dezvoltator ieșean

Data:

spot_img

Primarul Chirica și fostul viceprimar Harabagiu au semnat edificările false la blocurile ilegale ale unui dezvoltator ieșean. Petru Vicol, acționarul majoritar de la Petro Grup SRL, a obținut, în 2018 și 2019, intabularea a două blocuri P+11 de pe malul Lacului CUG 2, deși au mai multe apartamente decât permitea autorizația de construire.

La acea vreme încă nu avuseseră loc descinderile procurorilor în Primărie. Mihai Chirica și funcționarii din subordine nu se temeau de nimic, semnau orice. O depășire de un etaj era o banalitate la Iași, o recompartimentare ilegală, pentru care este obligatorie emiterea unei noi autorizații, era trecută la capitolul „și altele”.

După perchezițiile începute în toamna anului 2020, viața s-a schimbat. Petru Vicol a rămas în aer cu al treilea bloc, pentru care era pregătită intabularea în aceleași condiții ca la primele două clădiri, cu depășirea numărului de apartamente aprobat.

Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) Iași a făcut descoperirea abia la al treilea bloc-turn și a amendat firma Petro Grup, procesul verbal de sancționare fiind semnat pe 9 decembrie 2022.

Citește și: Soacra primarului Cherecheș era dispusă să plătească cât spunea judecătoarea pentru achitarea ginerelui

„Au fost realizate modificări față de proiectul aprobat”

Neregulile sancționate sunt: C9 a fost dat în folosință fără admiterea recepției lucrărilor; dezvoltatorul nu a comunicat către ISC finalizarea lucrărilor (s-a încălcat art. 27, litera G din Legea 10); executantul nu a convocat ISC în faza premergătoare turnării betonului la structura de la etajul 10 (art 25, litera d, Legea 10).

Ultimul paragraf al încălcărilor este despre recompartimentare: „Au fost realizate modificări față de proiectul aprobat pentru care nu a fost prezentate acte, modificările s-au făcut fără notificare, fără dispoziție de șantier, fără adresă”, a explicat Adrian Morariu, directorul ISC Iași, ultima abatere de pe lista din procesul verbal din 9 decembrie 2022.

Aici există o coincidență stranie. În aceeași zi, dezvoltatorul era amendat și de către Poliția Locală pentru că a făcut câte 5 apartamente pe etaj în loc de 4, la blocul C9. Cum se explică?

Inspectorii ISC fuseseră cu câteva zile înainte pe șantier, chiar dacă procesul verbal are data de 9 decembrie. După vizita lor, cineva din Primărie s-a alarmat și a trimis Poliția Locală să constate aceeași abatere, pentru a fi acoperiți. Lanțul complicităților se rupsese, cei de la ISC schimbaseră placa.

Continuarea în Reporteris.ro


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Reporteris.ro)

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fundația lui Mihai Neșu primește, în premieră, susținere financiară de la CJ Bihor | Bihoreanul

Consilierii județeni din Bihor au aprobat acordarea unei alocații...

12 persoane reţinute în dosarul documentelor de identitate falsificate | Monitorul de Botoșani

Dosarul documentelor de identitate falsificate. 17 persoane sunt investigate...

Primarul Slatinei vrea alianță cu AUR în Consiliu Local | Reporter24

Primarul Slatinei, Mario De Mezzo, a reînnoit invitaţia către...