Primarul din Mioveni, exclus din PSD

Data:

spot_img

Primarul din Mioveni, exclus din PSD. Conducerea PSD Argeş a votat, miercuri seara, excluderea din partid a primarului oraşului Mioveni, Ion Georgescu, cercetat de DNA pentru fapte de corupţie.

„Întrunit în şedinţă extraordinară, Biroul Permanent Judeţean al PSD Argeş a decis astăzi, 04.10.2023, excluderea din partid a domnului Ion Georgescu, primar al oraşului Mioveni. PSD condamnă ferm şi se dezice de orice faptă în afara legii din partea membrilor săi. PSD rămâne consecvent principiilor sale de integritate şi va fi intransigent cu oricine le va încălca”, se arată într-un comunicat semnat de preşedintele PSD Argeş, Ion Mînzînă, potrivit Agerpres.

Ion Georgescu deţinea funcţia de prim-vicepreşedinte al PSD Argeş şi de preşedinte al PSD Mioveni.

Citește și: Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, a fost reţinut de procurorii DNA

Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, a fost reţinut de procurorii DNA pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

„În toamna anului 2022, suspectul Georgescu Ion (…) ar fi acceptat de la o persoană (martor în cauză) promisiunea remiterii unei sume de 30.000 euro, din care ar fi primit, în luna decembrie 2022, o primă tranşă de 10.000 euro, pentru a-şi exercita influenţa pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor factori decidenţi din conducerea Spitalului Orăşenesc Mioveni, pentru ca aceştia să dispună angajarea unei rude a martorului pe un post de medic. Restul banilor urmau să fie remişi primarului, conform înţelegerii, după încadrarea efectivă a persoanei respective în unitatea medicală. Deoarece până în prezent primarul nu ar fi reuşit să-şi ţină ‘promisiunea’ făcută martorului, acesta din urmă i-ar fi cerut suspectului să-i restituie suma de 10.000 euro remisă anterior”, se arată într-un comunicat transmis joi de DNA.

În acest context, la data de 4 octombrie, în sediul primăriei oraşului Mioveni, Georgescu i-ar fi remis martorului suma de bani menţionată, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii.

Citește și: Problemele din programa pentru Istoria evreilor. Holocaustul, ignorate de Ministerul Educației și de experți

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Primăria orașului Mioveni / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor

CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor. Mesajul transmis...

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca Gazprom | Contributors.ro

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca...

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. Sorin Grindeanu: „Cine a spus că s-a răzgândit?”

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. „Cine a spus...

PNL ar fi luat în calcul varianta candidaturii lui Crin Antonescu la prezidențiale

PNL ar fi luat în calcul varianta candidaturii lui...