Primarul din Râmnicu Vâlcea, despăgubit cu 10.000 de euro şi 180.000 de lei după condamnarea în dosarul „Mită la Primărie”

Data:

spot_img

Primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că a primit peste 10.000 de euro ca daune morale şi 180.000 de lei daune materiale în urma procesului pe care l-a deschis acum patru ani statului român pentru „suferinţa şi umilinţa” la care a fost supus în anii în care s-a judecat în instanţele din România în dosarul „Mită la Primărie”.

Edilul a precizat că este mulţumit că s-a încheiat procesul şi a primit despăgubiri, deşi suma pe care a cerut-o iniţial a fost de peste 10 milioane de euro, potrivit Agerpres.

„Eu m-am luptat prin instanţă şi mi-am dovedit nevinovăţia. Acum două săptămâni am primit şi despăgubirile. Sunt primul care am primit despăgubiri efectiv.10.000 de euro şi 180.000 de lei am primit. Normal că nu sunt mulţumit, dar sunt totuşi mulţumit că am primit despăgubiri. Mai spuneţi-mi unul care, printr-o instanţă din România, a primit despăgubiri. Au fost despăgubiţi la CEDO cu 5.000 de euro, cu 10.000 de euro, dar la o instanţă din România, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu… Am această satisfacţie. Procesul s-a terminat. Am cerut despăgubiri de 10 milioane de euro. Prin instanţa din Vâlcea, unde m-am judecat trei ani de zile, am primit 100.000 de euro şi Curtea de Apel mi-a dat 10.000 de euro. Aşa au considerat. Respect decizia. Important e şi un euro să-l câştig şi am câştigat. Aşa că, după 18 ani s-a închis, s-a terminat cu toată povestea asta”, a declarat Gutău.

În anul 2010, Mircia Gutău a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani şi şase luni de închisoare, într-un dosar în care a fost acuzat de procurorii DNA că a pretins de la un denunţător, acţionar majoritar al unei societăţi comerciale, suma totală de 50.000 de euro, atât în mod direct, cât şi prin intermediul viceprimarului de atunci, Nicolae Dicu, pentru eliberarea unui certificat de urbanism pentru un teren situat în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Citește și: Vizita clandestină în Brazilia a șefilor din justiție și a directorului Rezervelor Statului

Gutău a fost eliberat condiţionat în septembrie 2011, după mai bine de doi ani de detenţie, iar în noiembrie 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde a contestat decizia încă din 2010, a decis că lui Mircia Gutău i-au fost încălcate dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil. Rejudecarea dosarului lui a fost decisă în aprilie 2018, iar în luna octombrie a acelui an Gutău a fost achitat definitiv. Ca urmare a acestei achitări, în aprilie 2019, Mircia Gutău a dat statul în judecată şi a cerut daune morale şi materiale de 10,5 milioane de euro, pentru cei 12 ani de procese.

La instanţa de fond, Tribunalul Vâlcea, Gutău a obţinut 190.648,93 lei cu titlu de daune materiale şi plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale, însă soluţia a fost atacată cu apel, iar magistraţii Curţii de Apel Piteşti au diminuat cuantumul daunelor morale solicitate de primarul din Râmnicu Vâlcea la 10.000 de euro, soluţie menţinută şi de Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie, care, în urmă cu bine de o lună, a respins ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti şi de Statul Român prin Ministerul Finanţelor.

Edilul şef din Râmnicu Vâlcea a precizat că banii pe care i-a obţinut ca despăgubire îi va dona nepoţilor lui.

Citește și: Cele trei amnistii mascate din ultimii 7 ani. Chiar și să vrei, nu mai poți intra la pușcărie

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Primăria Râmnicu Vâlcea / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Peste 15.000 de alegători din Arad au actele de identitate expirate înaintea alegerilor

Peste 15.000 de alegători din Arad au actele de...

ANM a emis noi avertizări Cod roșu, portocaliu și galben de vreme severă, valabile până sâmbătă seară

Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri, noi avertizări...

Alegeri Prezidențiale 2024: Prima secție de vot din străinătate s-a deschis în Noua Zeelandă

Prima secţie de vot din străinătate pentru alegerile prezidenţiale...