Un club construit ilegal pe domeniul public va fi demolat, anunță primarul Timișoarei

Data:

spot_img

Un club construit ilegal pe domeniul public va fi demolat, a anunțat primarul Dominic Fritz. Primăria Timișoara a câştigat definitiv procesul împotriva unui club construit ilegal pe domeniul public, care urmează să fie demolat în urma deciziei instanţei.

Clubul No Name ocupă o suprafaţă de 6.552 mp, cu o valoare estimată de 2,6 milioane de euro. Pentru acest teren nu a existat contract de concesiune, iar construcţiile ridicate aici nu au autorizaţie de construire. Activităţile se desfăşurau fără autorizaţie de funcţionare şi nu exista autorizaţie ISU, potrivit primarului Dominic Fritz (USR).

„Încă o victorie în instanţă împotriva celor care de ani de zile ocupă şi folosesc ilegal domeniul public al timişorenilor în interes personal. Avem aici un caz în care pe un teren al oraşului, ocupat abuziv, a fost construit şi a funcţionat bine-mersi un club.

Fără ca nimeni să nu vadă nimic ani în şir. În timp ce antreprenorii corecţi şi-au dezvoltat afaceri plătind taxe, chirii şi operând la costuri normale, o clasă de privilegiaţi a pus mâna pe terenurile Timişoarei şi le-a folosit după bunul plac.

Acum, rezolvăm şi problema concurenţei neloiale, dar şi recuperăm terenurile oraşului”, a declarat primarul Timișoarei.

Citește și: „Nu am uitat pistolul care mi-a fost pus în față la 7 ani de un legionar. Nici după 80 de ani”

Cum a decurs lupta în instanță

În mai anul acesta a fost cerută suspendarea dispoziţiei primarului Dominic Fritz prin care s-au impus măsurile de demolare. În iunie, Primăria a câştigat în primă instanţă, iar în 11 octombrie 2023 a câştigat definitiv.

Primăria Timișoara a recuperat recent în justiţie alţi 6.425 mp din domeniul public al Timişoarei, ocupaţi ilegal de Terasa ‘Boss’, şi 13.000 mp de pe malul Begăi folosiţi ilegal de ştrandul Termal. A fost recuperată de asemenea o vilă istorică din Timişoara, furată în anii ’90 de clanuri mafiote.

Citește și: VIDEO Automatul de colectat deșeuri reciclabile cumpărat de Primăria Focșani zace de un an în depozit

În urma unui proces minuţios de documentare al Primăriei Timişoara a reieşit că peste 55.000 de metri pătraţi, care aparţin municipiului Timişoara, au fost ocupaţi ilegal de decenii de diverse firme.

Pe aceste terenuri au fost ridicate construcţii ilegale, care au fost exploatate în scop comercial. Împotriva lor, primarul Dominic Fritz a emis dispoziţii de demolare, care au fost atacate în instanţă. Valoarea terenurilor ocupate ilegal este de circa 22 de milioane de euro.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Dominic Fritz / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related