Primarul Hunedoarei către elevi: Ajutaţi-ne şi vom face tot ce se poate să scoatem drogurile din oraş

Data:

spot_img

Primarul Hunedoarei către elevi: Ajutaţi-ne şi vom face tot ce se poate să scoatem drogurile din oraş. Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a lansat luni, cu prilejul deschiderii anului şcolar, un mesaj împotriva consumului de droguri şi a violenţei în şcoli, în contextul în care, săptămâna trecută, două fete din oraş au fost victimele unor agresiuni comise asupra lor de mai multe minore cu vârstele până în 14 ani.

El a cerut elevilor să anunţe Poliţia Locală sau Poliţia Naţională atunci când în preajma şcolilor vor întâlni persoane care se ocupă cu vânzarea substanţelor interzise, urmând ca autorităţile să intervină în situaţiile semnalate de către tineri.

„Drogurile reprezintă un atentat la sănătatea voastră. Atunci când dealerii care există şi prin oraşul nostru îşi vor face simţită prezenţa în jurul şcolii voastre, să nu vă fie teamă să anunţaţi Poliţia Locală şi Poliţia Naţională şi ne vom ocupa noi de aceşti oameni care vă fură sănătatea şi viitorul. Ajutaţi-ne şi vă promit că vom face tot ceea ce depinde de administraţia locală să scoatem drogurile din oraş, aceste droguri care vă îndepărtează de şcoală şi de viitorul vostru frumos”, le-a transmis elevilor primarul municipiului Hunedoara, potrivit Agerpres.

Citește și: Consumul de droguri, pe agenda CSAT. Iohannis: Efectele consumului de droguri sunt o provocare serioasă la adresa siguranței individuale și naționale

Totodată, el s-a adresat părinţilor şi elevilor, solicitându-le copiilor să se respecte unii pe alţii, să renunţe la violenţa verbală şi fizică şi să nu se manifeste ca „interlopii din filme”.

„Dragi părinţi, greşelile copiilor sunt greşelile noastre ca adulţi. Atunci când îi judecăm pe copii, să ne judecăm pe noi prima dată pentru că nu am avut grijă de ei. Cei mai mulţi dintre voi aţi văzut de curând un eveniment extrem de neplăcut şi cred că v-a îngrozit pe fiecare dintre voi, chiar dacă unii nu o recunosc: violenţa în şcoli nu trebuie să existe! Faceţi-vă prieteni, respectaţi-vă unii pe alţii, admiraţi-i pe cei care învaţă şi încercaţi să-i ajungeţi din urmă. Acesta trebuie să fie scopul vostru, nu acela de a vă urî unii pe alţii, de a vă manifesta ca interlopii din filme”, a punctat Bobouţanu, printr-un mesaj postat pe pagina sa de socializare.

De asemenea, primarul municipiului Hunedoara a precizat că administraţia locală investeşte foarte mult în educaţie şi că în foarte scurt timp toate şcolile din oraş vor fi reabilitate, fiecare unitate de învăţământ fiind cuprinsă în proiecte cu finanţări europene.

Citește și: VIDEO Monumentul Securității este încă în picioare la Pitești, la un an de la inaugurare

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Dan Bobouțanu / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici...

Klaus Iohannis: „Este momentul ca fiecare lider să se vadă ca un om de stat, să se așeze la masa discuțiilor”

Klaus Iohannis: „România este importantă, cetățenii români sunt importanți,...