Primarul Iașului a scăpat de controlul judiciar

Data:

spot_img

Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au dat azi câştig de cauză celor 11 anchetaţi din dosarul Veranda.

Aceştia, printre care şi primarul Mihai Chirica, au contestat controlul judiciar.

Controlul judiciar a fost dispus în cazul a 12 persoane, în cadrul anchetei care vizează condiţiile în care a fost efectuată supraetajarea Halei Centrale şi amenajarea pe terasa acesteia a unui restaurant. Solicitarea M.Chim de autorizare a lucrărilor a fost iniţial refuzată de Primărie, întrucât indicatorii urbanistici ai clădirii erau deja depăşiţi.

Cu toate acestea, ulterior a fost eliberată autorizaţia necesară, iar lucrarea a fost executată.

În dosar, anchetatorii au investigat „constituirea unui grup infracţional organizat” în care “dezvoltatori imobiliari care s-au folosit de conexiunile cu funcţionari din administraţia publică locală cu atribuţii în domeniul emiterii şi urmăririi respectării documentaţiilor de urbanism” pentru a obţine autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Citește articolul integral pe Ziaruldeiasi.ro

Citește și: WSJ: Germanul care a spionat pentru Rusia ar fi avut acces la informații ale SUA despre războiul din Ucraina

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: ziaruldeiasi.ro)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Oamenii care au transformat penitenciarul în memorial | Puterea a Cincea

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Penitenciarul de la Sighet este...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...