Primarul Iaşului cere ca elevii din clasele I-IV să înceapă cursurile la 8.30

Data:

Cursurile școlare ar putea începe mai târziu pentru elevii din învățământul primar. O astfel de propunere va fi adresată Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Iași de către municipalitatea ieșeană. 

Primarul Mihai Chirica a declarat, ieri, că o analiză preliminară privind traficul din oraș arată că, la orele de vârf, părinții care își duc copiii la școală au o influență majoră în circulația rutieră.

„Intenționăm, după o analiză făcută în ultimele săptămâni, să cerem Inspectoratului Școlar Județean ca învățământul primar de zi să înceapă cu orele 8.30, este cel care are  influența cea mai accentuată în traficul de dimineață, odată cu începerea școlii. În felul acesta, am decala un pic față de începutul altor cursuri, mai sunt care încep la 8 fără un sfert sau la 8 și un sfert, dar ponderea cea mai mare în trafic o are învățământul primar pentru care o să cerem să înceapă la 8.30”, a declarat primarul.

Edilul a adăugat că, prin implementarea unei astfel de măsuri, s-ar reduce traficul de la orele de vârf atât în cursul dimineții, cât și în cursul după-amiezii. Întrebat când va face această propunere către IȘJ, primarul a răspuns „cât mai repede”.

Citește și: Peșcărușul, într-o nouă abordare la Teatrul Național București – PRESShub

Potrivit lui Mihai Chirica, analiza preliminară de trafic arată că ponderea cea mai mare între șoferii care își duc copiii la școală este dată de cei care vin în zone centrale dinspre cartiere periferice sau comune limitrofe.

Continuarea, în Ziarul de Iași

Foto: Pixabay

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ipocrizie în prag de alegeri! Discurs schimbat la 180 de grade al șefului PNL Brăila

Ipocrizie în prag de alegeri! Discurs schimbat la 180...

Sondajul RTV în care opțiunile de vot depășesc 100%. Ironii pe rețelele de socializare | Aktual24

Sondajul RTV, realizat de de Sociopol, institut patronat de...