Primarul municipiului Târgu Mureș anunţă că e cercetat de DNA într-un dosar cu privire la angajări în instituţie

Data:

spot_img

Primarul municipiului Târgu Mureş, Soos Zoltan, a anunţat, miercuri, că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie din cadrul Serviciului Teritorial Târgu Mureş i-au adus la cunoştinţă faptul că este cercetat într-un dosar cu privire la anumite angajări din cadrul administraţiei publice locale, informează Agerpres.
„Ştiam din 2020 că mandatul de primar nu va fi unul uşor. Însă, mi-am asumat acest lucru, atunci când am depus jurământul şi am decis să vă reprezint cu cinste. Presiunile şi jocurile politice sunt la ordinea zilei şi pentru că am promis mereu transparenţă, vă comunic faptul că în cursul zilei de 30 mai, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie din cadrul Serviciului Teritorial Târgu Mureş mi-au adus la cunoştinţă faptul că sunt cercetat într-un dosar cu privire la statutul oficial al unor angajaţi din cadrul Primăriei Târgu Mureş. Faţă de cele ce mi s-au adus la cunoştinţă, manifest cooperare, transparenţă şi sunt convins că instituţiile statului îşi vor îndeplini mod onest atribuţiile de serviciu, fără a se lăsa conduse de intrigi politice sau de altă natură”, a afirmat Soos Zoltan, într-o postare pe Facebook.
Postarea edilului din Târgu Mureş a venit la o zi după ce în spaţiul public au apărut o serie de fotografii care îl prezentau pe Soos Zoltan la sediul DNA Târgu Mureş.
Citește și: Guvernul le promite profesorilor 1.000 de lei brut în plus la salariu. Pentru personalul nedidactic creșterea va fi de 400 de lei
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Soos Zoltan / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Numărul creditorilor Nordis Management a ajuns la 1.200. Cine se numără printre păgubiți | G4Media.ro

Numărul creditorilor persoane fizice și juridice înregistrați în procesul...

Fostul ministru Raluca Prună despre presiunile făcute de Iohannis pentru numirea Procurorului General

Fost ministru al Justiției în guvernul tehnocrat Cioloș, Raluca...