Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, trimis în judecată de către DNA

Data:

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a fost trimis marți în judecată de către DNA, pentru două infracțiuni de abuz în serviciu, a unei infracțiuni de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu și a infracțiunii de complicitate la fals intelectual.

Faptele reținute de procurorii anticorupție ar fi fost constatate în contextul în care, în perioada anilor 2013-2018, în Sectorul 3 s-au încheiat mai multe acte adiționale la un contract de salubrizare cu S.C. ROSAL GRUP S.A., prin care, fie s-a prelungit contractul, fie s-a mărit valoarea acestuia.

DNA susține că în loc să fie organizate licitații publice, contractul de salubritate încheiat în anul 1999 ar fi fost prelungit succesiv cu operatorul de salubritate, prin acte adiționale care ar fi determinat inclusiv creșterea tarifelor de salubrizare.

Consiliul Local al Sectorului 3 s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Mai mulți directori, trimiși în judecată alături de Negoiță

Pe lângă primarul Sectorului 3, au mai fost trimiși în judecată Octavian Ghețu, director executiv la Direcția Economică din cadrul Primăriei Sectorului 3, pentru abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu și fals intelectual; George Manciu, care a exercitat temporar funcția de director executiv al Direcției Utilități Publice din cadrul Primăriei Sector 3 și Irina Soroceanu, director executiv la Direcția Investiții și Achiziții din cadrul Primăriei Sectorului 3, ambii pentru abuz în serviciu.

DNA îi mai vizează pentru abuz în serviciu și pe Florentina Pencea, director executiv interimar al Direcției juridice din cadrul Primăriei Sectorului 3, Elena Petrescu, consilier local și viceprimar (acuzată și de fals intelectual), și Mihăiță Marius, secretar al Primăriei.

Mirela Chetreanu, auditor public extern în cadrul Curții de Conturi a României-Camera de Conturi București, a fost trimisă în judecată pentru fals intelectual.

Au mai fost trimise în judecată o persoană fizică din cadrul Rosal, dar și compania Rosal, pentru abuz în serviciu.

Citește și: ​Medic în Spitalul „Gr. Alexandrescu” către mama unui băiețel de 1 an: „Veniți la mine în privat. Aici nu au de niciunele”

Ce acuză DNA

„Robert Negoiță ar fi aprobat, întocmit și semnat o serie de acte (Raport de specialitate, Notă de fundamentare, Expunere de motive), iar la 20 noiembrie 2013, pe baza actelor, ar fi prezentat membrilor Consiliului Local al Sectorului 3 spre a fi votat un act adițional la contractul de salubritate.

În concret, prin actul adițional respectiv, consilierilor locali li s-a promis că se va implementa de către operatorul de salubritate S.C. Rosal Grup S.A. un „sistem de containere îngropate” pe raza Sectorului 3 (un total de 449 containere îngropate), costurile fiind suportate de operatorul de salubritate.

În realitate, sub pretextul implementării Programului de dezvoltare a sistemului de gestionare integrată a deșeurilor municipale de pe raza administrativă a Sectorului 3, inculpatul Robert Negoiță, beneficiind de ajutorul celorlalți funcționari publici, ar fi determinat obținerea votării, de către Consiliul local al Sectorului 3 a unui act adițional care, printre alte amendamente, viza și prelungirea nelegală a contractului de salubritate cu încă 10 ani.

Actul adițional prin care se prelungea nelegal termenul contractual cu operatorul de salubritate ar fi fost ulterior semnat de inculpatul Robert Negoiță.

În plus, la 15 mai 2014, inculpatul Robert Negoiță ar fi încheiat și semnat în mod nelegal, un alt act adițional, fără a-l supune aprobării Consiliului local, prin care s-ar fi crescut frecvențele de realizare a activităților de curățenie a căilor publice cu influență asupra creșterii costurilor operatorului de salubritate Rosal Grup S.A.

Modalitatea de prelungire a contractului inițial de salubrizare printr-o serie de acte adiționale a făcut obiectul unor controale din partea Curții de Conturi, Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice și Consiliului Concurenței.

Aceste controale au constatat încălcări ale dispozițiilor legale, iar ca urmare, autorității contractante (UAT Sector 3) i s-a comunicat obligația de a nu mai prelungi contractul inițial încheiat în 1999 peste termenul de valabilitate de 5 ani stipulat în contract și i s-a recomandat să dispună reorganizarea serviciilor de salubrizare conform noilor prevederi și să atribuie noul contract conform O.U.G. nr. 34/2006, prin licitație.

O serie de complicități

Încălcările constatate de Curtea de Conturi ca urmare a controlului efectuat la Primăria Sectorului 3 au fost validate de instanța de contencios administrativ, în cursul anului 2017. Față de această sentință, primarul Sectorului 3 Robert Sorin Negoiță a declarat recurs, dar ulterior a renunțat la judecarea recursului.
Pentru a acoperi retroactiv nelegalitățile prelungirii contractului inițial, funcționarii Primăriei Sector 3 ar fi inițiat un demers juridic prin care, în cursul anului 2018, actele adiționale s-ar fi aprobat retroactiv de către Consiliul local.

Ulterior, ar fi fost întocmit un referat, semnat de viceprimarul Elena Petrescu, pe baza unei delegări nelegale făcute de primar, prin care practic s-au șters o parte din obligațiile de plată pe care ROSAL GRUP S.A. le avea către Primăria Sectorului 3.

Acțiunea funcționarilor din primărie ar fi fost validată de auditorul public extern, inculpata Mirela Chetreanu, în Raportul de follow-up din data de 11.10.2019, care ar fi constatat că măsura recuperării prejudiciului a fost dusă la îndeplinire în totalitate, deși aspectele constatate de Curtea de Conturi nu fuseseră remediate”, se arată în comunicatul DNA.

Prejudiciul creat a fost de peste 578,4 milioane de lei în dauna Sectorului 3 și un folos necuvenit pentru SC Rosal Grup S.A.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Medici stomatologi de elită folosesc materiale sanitare cumpărate „la negru”, din surse neclare

Medici stomatologi de elită folosesc materiale sanitare cumpărate „la...

Cătălin Cîrstoiu despre retragerea candidaturii: „Un medic nu abandonează niciodată”

Cătălin Cîrstoiu despre retragerea candidaturii pentru Primăria Bucureștiului: „Nu...

Cum afectează decizia PSD-PNL candidaturile lui Nicușor Dan și al lui Piedone

Cum afectează decizia PSD-PNL de a-l retrage pe Cîrstoiu...

Urmează o retragere a lui Piedone în favoarea Gabrielei Firea? | Aktual24

Urmează o retragere a lui Piedone în favoarea Gabrielei...