Primul milion de lei al familiei Ciolacu

Data:

  • Între 2007 și 2010, atunci când Marcel Ciolacu era încă un ucenic al baronului PSD de Buzău, Constantin Boșcodeală, firma actualului premier al României (Alcom SRL) a câștigat aproape 350.000 de euro sau 1,4 milioane de lei de la Romsilva, pentru a întreține pădurile din județul Buzău. 
  • Ciolacu a mai devenit cunoscut în cercurile social-democrate din urmă cu aproape două decenii și pentru că era un partener de vânătoare ocazional al lui Omar Hayssam, așa cum a dezvăluit Victor Ponta. 
  • În mass-media a fost publicată și o fotografie cu omul de afaceri condamnat pentru răpirea jurnaliștilor români în Irak, alături de Marcel Ciolacu, în timpul unei partide de vânătoare prin pădurile din Buzău.
  • Marcel Ciolacu nu a dorit să răspundă la întrebările trimise în legătură cu înțelegerile contractuale dintre Romsilva și firma unde este acționar majoritar și acum, Alcom SRL din Buzău.

Ascensiunea administrativă a lui Marcel Ciolacu, actualul prim-ministru și președinte al PSD, în spațiul public a început în județul Buzău. 

Constantin Boșcodeală, primar al Buzăului între 1996 și 2016, liderul organizației PSD din 2002, a fost cel care l-a promovat pe actualul lider al partidului, conform relatărilor din presa locală. 

Boșcodeală a ieșit din politică în urma unui dosar de corupție. Cu ajutorul acestuia din urmă, Ciolacu a fost chiar vicepreședinte în organizația PSD Buzău încă din 2000 și până în 2010.

Ascensiunea financiară

Din prima declarație de avere depusă la Agenția Națională de Integritate (ANI) de Marcel Ciolacu, cea după numirea în funcția de viceprimar, reiese că el și soția sa aveau la acel moment două terenuri intravilane de 450 de metri pătrați și două case de locuit. 

E adevărat, una dintre case, construită în 2005, avea 287 de metri pătrați. A doua proprietate rezidențială are doar 48 de metri pătrați.

Citește și: Clădiri construite ilegal la Mamaia Nord – cu până la cinci etaje peste limita legală. Cum a fost posibil. INFOGRAFIC cu proiectele și dezvoltatorii

Erau consemnate în declarația de avere și credite de 350.000 de lei, iar veniturile salariale anuale ale cuplului Ciolacu erau de 100.000 de lei.

Marcel Ciolacu mai trecea în declarația de interese că este acționar la firmele locale Lucia Com 94 SRL, D&G Industrie SRL și Alcom SRL.

Primul milion din patru contracte

Dacă în ultimii ani Marcel Ciolacu a încasat dividende de sute de mii de lei de la covrigăria administrată cu soția sa prin firma Lucia Com 94 SRL, la începutul carierei politice a fost altă firmă care aduna bani pentru familie. Este vorba de Alcom SRL Buzău.

Societatea are ca obiect de activitate principal consultanța în afaceri. Acționariatul era format în 2007, ca și acum, din: Marcel Ion Ciolacu (50,08%), Mihaela Roxana Ciolacu (34,77%) și Daniel Ciolacu (15,15%). Mihaela Ciolacu este soția liderului PSD, iar Daniel Ciolacu este fratele acestuia.

2007 este și anul în care Alcom SRL primește primul contract public, de la Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, așa cum reiese dintr-un registru de achiziții publice al regiei de stat, evidență a contractelor Romsilva care a fost consultată de PressHub.

Primul contract

Astfel, în luna iulie 2007, Romsilva și Alcom încheiau un contract de „exploatări forestiere, tăieri, îngrijire a arborilor” de pe ocoalele silvice din Buzău ale Romsilva. Alcom încasa suma de 66.000 de lei pentru aceste operațiuni. Alcom trebuia să facă aceste operațiuni de îngrijire a arborilor pe o suprafață de 291,5 hectare. Anunțul de atribuire al acestui contract are numărul 19485/14.08.2007.

L-am contactat pe Marcel Ciolacu în legătură cu înțelegerile contractuale dintre firma sa și Romsilva, dar acesta nu ne-a răspuns până acum la întrebările trimise.

Reprezentanții Romsilva ne-au confirmat existența acestui contract între Alcom SRL și Direcția Silvică Buzău, „care a fost încheiat în data de 2 mai 2007”.

„Lucrările pe care Alcom SRL le-a efectuat au fost de prestări servicii silvice, întreținere culturi silvice din solarii, pepiniere și plantații, punere în valoare, lucrări nemecanizate în parchete, degajări și curățiri. Nu au fost încheiate contracte de consultanță. Alcom SRL și-a respectat obligațiile contractuale încheiate cu Direcția Silvică Buzău”, se mai precizează în răspunsul primit de la Romsilva.

PressHub a mai descoperit și alte trei contracte cu Alcom SRL în registrul contractelor regiei de stat. 

Al doilea contract

Tot în 2007, în luna septembrie, Romsilva și Alcom încheiau un nou contract (anunț de încredințare – 25456/19.10.2007) de „servicii aferente procesului de exploatare forestieră”. 

Valoarea înțelegerii a fost de aproape 300.000 de lei (296.770 de lei – suma exactă). 

Activitatea desfășurată de firma unde Ciolacu este acționar majoritar era pe „raza ocoalelor silvice din subordinea Direcției Silvice Buzău”.

Al treilea contract

Pe 1 iunie 2010, Romsilva mai acordă fără licitație un nou contract pentru Alcom. Este vorba de o înțelegere în care Alcom trebuia să presteze „servicii pentru silvicultură”. Activitățile erau realizate la sediile ocoalelor silvice din județul Buzău. 

În schimb, Romsilva a plătit aproape 500.000 de lei (492.635,20 lei). Anunț de atribuire numărul 86135/25.06.2010.

Al patrulea contract

Ultimul contract primit de Alcom de la Romsilva (104187/26.03.2011) a fost în luna martie 2011. Valoarea înțelegerii contractuale acordate fără licitație de regia de stat a fost de aproape 540.000 de lei (539.711 de lei). Obiectul contractului era tot „prestare servicii pentru silvicultură” în cadrul Direcției Silvice din Buzău.

În total, Alcom a primit contracte de la Romsilva pentru o sumă de 1,395 milioane de lei. Toate contractele au fost acordate fără licitație electronică, prin încredințare directă.

Reamintim că am încercat să aflăm de la Marcel Ciolacu date legate de aceste contracte, dar nu ne-a răspuns la întrebări până în acest moment.

A vânat cu Hayssam prin pădurile din Buzău

Conform unui răspuns primit de la Romsilva, în ultimul deceniu societatea familiei lui Marcel Ciolacu nu a mai avut contracte cu această regie publică. „În ultimii 10 ani Romsilva nu a derulat contracte încheiate cu Alcom. La data prezentă, Romsilva nu are contracte cu Alcom”, ne-au mai precizat reprezentanții regiei de stat.

Marcel Ciolaci și Omar Hayssam
Marcel Ciolaci și Omar Hayssam

Marcel Ciolacu a fost implicat într-un scandal mediatic după ce, în mai 2015, în mai multe publicații a apărut o fotografie cu acesta alături de Omar Hayssam la o partidă de vânătoare organizată de Direcția Silvică Buzău. 

În plus, au existat informații potrivit cărora Ciolacu a apărut pe o listă de datornici ai lui Hayssam, conform HotNews.ro. La începutul anilor 2000, Hayssam l-ar fi împrumutat cu 20.000 de lei. Ca urmare a scandalului, premierul Victor Ponta l-a înlăturat din funcția de consilier onorific al prim-ministrului.

Actualul președinte PSD a recunoscut la acel moment că pozele sunt reale, însă a precizat că sunt „tăiate”.

Potrivit unui articol publicat în ziarul Gândul în 2015, Omar Hayssam era la vremea respectivă (începutul anilor 2000) un apropiat al liderilor PSD, pentru a-și promova interesele de afaceri, care în județul Buzău s-au materializat în privatizarea Foresta Nehoiu, fabrică pe care Hayssam a devalizat-o, vânzându-i activele – fraudă pentru care a și fost condamnat la 3 ani de închisoare. 

Citește și: Microhidrocentralele care seacă cursurile de apă și distrug zonele protejate sunt subvenționate de stat. Ce politicieni sunt implicați INFOGRAFIC

Omar Hayssam a apărut la vremea respectivă și în compania fostului președinte Ion Iliescu, a lui Viorel Hrebenciuc sau a prefectului de Buzău, ulterior senator PSD, Vasile Ion.

În iulie 2006, Omar Hayssam a fost eliberat din arest și a fugit din România, ceea ce a stârnit un imens scandal, în urma căruia și-au dat demisia Radu Timofte, șeful SRI, Gheorghe Fulga, șeful SIE, Virgil Ardelean, șeful DGIPI și procurorul general al României, Ilie Botoș.

Alte afaceri cu păduri

Apetitul pentru sivicultură al lui Ciolacu a fost remarcat și de o investigație Recorder legată de tinerețea actualului premier.

Primele afaceri cu păduri au fost pe firma Lucia Com 94 SRL din Buzău, deținută de premier și de soția sa, Mihaela Roxana Ciolacu la acel moment.

„Pe 2 decembrie 2003, Lucia Com ’94 face o tranzacție foarte profitabilă. Schimbă pășunea de 9.359 mp din rural cu o pădure de 9.358 mp aflată în intravilanul orașului Buzău, pe Șoseaua Nordului de azi, lângă Vamă. Pădurea e luată de la Direcția Silvică Buzău, iar contractul de schimb e semnat personal de Marcel Ciolacu. Direcția Silvică Buzău era controlată – cum e și acum – de PSD”, remarcă Recorder.

Firma familiei Ciolacu a primit acorduri de tăieri a copacilor și a închiriat imediat terenul. Asta până în 2015, când o parte din suprafață a fost vândută pentru „unui retailer de materiale de construcții. Lucia Com ’94 a încasat atunci 438.476 de euro (cu TVA). De 1.700 de ori mai mult decât plătise inițial pe pășunea dată la schimb”, conform investigației Recorder.

Averea

Chiar dacă Alcom SRL a primit 1,4 milioane de lei de la Romsilva, Marcel Ciolacu nu a trecut niciodată în declarația de avere că a scos bani sub formă de dividende sau drepturi salariale din Alcom. 

Acest lucru este valabil și pentru soția sa, Mihaela Ciolacu. Asta în ciuda faptului că societatea a avut și o cifră de afaceri de 3 milioane de lei în anul 2008.

Reamintim că Marcel Ciolacu nu ne-a răspuns la nicio întrebare legată de acest subiect.

Prima declarație de avere a lui Marcel Ciolacu, actualul președinte al PSD și al Camerei Deputaților, consemna în anul 2009 că acesta avea datorii de aproape 350.000 de lei la bănci, în urma unor credite. 

Ca bunuri, acesta deținea două terenuri intravilane și două case de locuit în Buzău, din care una de peste 280 de metri pătrați.

În ultima declarație de avere, cea depusă în decembrie 2024, Marcel Ciolacu deținea aceleași proprietăți imobiliare ca și în 2009, alături de Mihaela Ciolacu. 

În conturi avea însă aproape 90.000 de lei și 5.000 de euro. Totodată, creditase nepotul, pe Mihai Cristian Ciolacu, și pe PSD cu suma totală de 590.000 de lei.

Veniturile sale, ca premier și deputat, erau de 170.000 de lei pe an. 

În 2022, Marcel Ciolacu încasase dividende de la Lucia Com 94 SRL în valoare de 489.000 de lei. Firma unde președintele PSD era atunci acționar împreună cu soția sa deține o covrigărie în Piața Centrală din Buzău. Dividendele încasate erau pe mai mulți ani în care societatea a realizat profit.

Între timp, Mihaela Roxana Ciolacu a preluat întreg pachetul de acțiuni.

Citește și: Mărturii cutremurătoare din timpul Mineriadei din 13-15 iunie 1990: „Mama mă-tii–legionaro, te învăţ eu democraţie”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Marian Pavalasc
Marian Pavalasc
Marian Păvălașc este jurnalist din anul 2002, când a început să scrie în presa locală din Galați. În presa centrală a ajuns 2011. Acum este un reporter freelancer și scrie materiale de news, dar și materiale de investigație. El este și coordonatorul proiectului Clever News Center, o agenție de conținut jurnalistic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related