Reabilitarea Liceului Schiller este primul proiect al municipalităţii orădene aprobat prin Planul Regional Nord Vest prin următorul ciclu de finanţare 2021 – 2027.
A fost aprobat proiectul de reabilitare energetică a Liceului German Friedrich Schiller
„A fost aprobat proiectul de reabilitare energetică a Liceului German Friedrich Schiller, situat pe strada William Shakespeare 22. Este primul proiect aprobat al Primăriei Oradea pe Programul Regional Nord Vest 2021 – 2027, depus spre finanţare în vara acestui an”, a transmis joi Primăria Oradea printr-un comunicat de presă.
După cum Bihoreanul a mai scris, proiectul privind reabilitarea clădirii instituţiei de învăţământ a fost aprobat de Consiliul Local Oradea în şedinţă „de îndată”, anul acesta, pe 10 august. Consilierii au votat proiectul în şedinţă online, pentru a putea fi depus la finanţator a doua zi, odată cu deschiderea axei de finanţare pentru proiectele privind reabilitarea clădirilor publice.
Citește și: Nu unul, nu două, ci trei microbuze școlare se puteau cumpăra până acum la Stâlpeni
Lucrările estimate la 15,8 milioane lei, cu termen de finalizare de doi ani, vor viza printre altele reabilitarea termică a faţadelor, acoperişului şi subsolului, înlocuirea tâmplăriei precum şi gestionarea inteligentă a energiei.
Cu ocazia lucrărilor urmează să fie reamenajate grupurile sanitare de la parter destinate băieţilor, fetelor şi persoanelor cu dizabilităţi. În plus, vor fi amenajate grupuri sanitare similare la etaj şi va fi refăcută cancelaria profesoară pe amplasamentul unei săli de clasă, care va fi mutată.
Alte școli, grădinițe, creșe
Pe lângă reabilitarea energetică a liceului Schiller, municipalitatea orădeană a depus spre finanţare și alte proiecte.
Acestea vizează creşterea eficienţei energetice a clădirilor de la: Şcoala Gimnazială Juhasz Gyula, Creşa 9 şi 12, Grădiniţa 45 şi Creşa 6 – Căsuţa Veseliei, Colegiul Tehnic Mihai Eminescu (sala de sport, căminele, cantina, săli de clasă şi birouri), Liceul de Arte, Grădiniţa 27 şi Grădiniţa cu Program Prelungit 50.
Continuare în Bihoreanul!
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursă foto: ebihoreanul.ro)