A început procesul deschis de directorul Aeroportului Craiova împotriva Emiliei Neagu, care a trecut de la simplul statut de activist civic la cel de candidat la funcția de primar al Craiovei din partea Alianței Dreapta Unită (ADU),
Sorin Manda a dat-o în judecată, anul trecut, pentru o postare pe Facebook pe care o consideră calomnioasă.
Ambii s-au prezentat, ieri, la Judecătoria Craiova, însoțiți de avocați. Emilia Neagu este reprezentată de Lucian Bernd Săuleanu, iar Sorin Manda de Ovidiu Sperilă.
Citește și: De ce luptă Azota Popescu pentru schimbarea adopțiilor din România și câți președinți de țară s-au obosit să îi răspundă
A început procesul deschis de directorul Aeroportului Craiova , dar primul termen a fost și ultimul
Înfățișarea în fața completului a fost foarte scurtă. Ambii avocați au susținut că Judecătoria are competența pentru soluționarea cauzei, însă președintele ședinței, magistratul Ionela-Cristina Ghercea, nu s-a arătat prea bucuros de acest dosar.
Poate din cauza încărcăturii politice. Sorin Manda este fratele șefului PSD Dolj, europarlamentarul Claudiu Manda, și cumnatul primarului Craiovei, Lia Olguța Vasilescu. De curând, Neagu a devenit și contracandidată a edilului în funcție la alegerile din 9 iunie.
Instanța a ridicat din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Craiova, iar soluția a rămas în pronunțare.
Câteva ore mai târziu a venit și hotărârea: ”Declină competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Manda Marian Sorin, în contradictoriu cu pârâta Neagu Florentina Emilia, în favoarea Tribunalului Dolj. Fără cale de atac”.
Continuarea, în Stiricraiova.ro
Citește și: Dușmanul și preferatul lui Dan Voiculescu și-a închiriat casa din Balotești cu 6.500 de euro/lună
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa imagine: Stiricraiova.ro)