Privatizarea Pădurilor. Asociația Forestierilor: o știre falsă

Data:

spot_img

Protestul declanșat de sindicate în legătură cu modificarea legislației în cazul regiilor naționale și, mai concret, de reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA, a generat o serie de reacții în spațiul public, ideea de privatizare și vânzare a pădurilor statului către firme private (SRL-uri) fiind una dintre cele mai pregnante.

Asociația Forestierilor din România (ASFOR), în calitate de reprezentant al agenților economici din domeniul exploatării forestiere, prelucrării primare și a industrializării lemnului, transmite într-un comunicat de presă că răspândirea în necunoștință de cauză sau cu rea intenție a unor informații false, care aduc prejudicii actului de administrare și valorificare a lemnului din fondului forestier național.

„Din neatenție sau din necunoștință de cauză, organizatorii protestului au înfierat și au indus opiniei publice un sentiment de ură împotriva mediului privat de afaceri din România (SRL-uri), uitând că fondul forestier nu este administrat doar de ocoale silvice de stat, ci și de ocoalele silvice de regim, care administrează proprietățile forestiere private, și care sunt, în marea lor majoritate, SRL-uri.

În același timp, 90% din lemnul României este exploatat și valorificat de către societăți comerciale (SRL), iar dacă vorbim strict de exploatare, vorbim de SRL-uri cu acționariat 100% românesc. Veniturile ROMSILVA provin din încasări de la mediul privat (SRL-uri). În aceste condiții, considerăm că acest atac nejustificat asupra mediului de afaceri privat, partener al ROMSILVA și al statului român, este incalificabil.

Din această perspectivă, se impune să precizăm că pădurile aflate în proprietatea statului, în suprafață de 3,1 milioane ha, din cele 6,7 milioane ha de pădure administrate în România, nu pot fi înstrăinate și nici administrate prin firme private!”, arată ASFOR într-un comunicat de presă.

Schimbarea regulilor din orice companie produce emoție în rândul angajaților

Asociația menționează că reorganizarea regiilor naționale trebuie să clarifice un lucru esențial: faptul că rolul de arbitru și de jucător într-o piață concurențială nu poate fi îndeplinit de aceeași entitate! Vorbim despre un principiu aplicat la nivelul UE, un principiu OECD care a fost transpus și în legislația românească. Orice activitate comercială trebuie organizată pe principiile economiei libere.

„Ceea ce este important de știut este faptul că, în cazul RNP ROMSILVA, chiar dacă va fi făcută o separare a activităților de serviciu public (arbitru) de activitățile comerciale (jucător), în ceea ce privește tipul de proprietate, ambele vor rămâne în proprietatea și gestiunea statului.

Recursul la infracționalitatea silvică în contextul reorganizării RNP ROMSILVA este spectaculos și atractiv pentru public. Nu trebuie însă să uităm cine administrează pădurile și cine are astăzi toate atributele – arbitru și jucător.

Trebuie să avem în vedere că în fiecare domeniu economic există infracționalitate, fenomenul infracțional din domeniul forestier nu este mai mare decât în alte domenii, ci este mai sensibil pentru public. Inclusiv din acest motiv, al senzitivității publicului, statul a luat o serie de măsuri de prevenire și control, astfel încât astăzi, sectorul forestier și cel de prelucrare a lemnului a ajuns să fie unui dintre cele mai controlate de către instituțiile statului.

Pe de altă parte, este un lucru știut: schimbarea regulilor din orice companie produce emoție în rândul angajaților. Frica de schimbare este prezentă în procesele de reformare a oricărui sistem, iar managementul schimbării trebuie să țină cont de aceasta”, a precizat ASFOR.

Sectorul forestier nu are nevoie de informații false

Dacă statul român dorește să facă această reorganizare a regiilor sale, îi solicităm să o facă corect, coerent, cu specialiști și cu expertiză adevărată, astfel încât atât statul, cât și angajații, dar mai ales pădurile țării și românii să aibă de câștigat. România are oameni de foarte bună calitate, specialiști adevărați, care pot face din această tranziție un succes.

„Sectorul forestier nu are nevoie de informații false, mai ales dacă acestea vin din interiorul acestuia. Complexitatea relației dintre om, pădure și lemn, dincolo de toate asperitățile apărute între oameni în urma diseminării unor informații false, trunchiate sau interesate, este amplă, dar funcțiile pădurii sunt aceleași: socială, economică și de mediu. Iar rolul nostru este acela de a asigura locuri de muncă și de a participa la dezvoltarea comunităților locale și a economiei naționale în ansamblu.

Domeniul forestier are nevoie de coerență, de egalitate între competitorii din piață, fie că sunt companii de stat sau private (SRL-uri) în condițiile suprapunerii de crize la nivel mondial (energie, inflație, război) și are nevoie în special investiții majore în infrastructură, utilaje, formare profesională, investiții care să fie făcute prin măsuri competitive de finanțare, similar celor din agricultură sau alte domeni”, susține ASFOR, în comunicatul de presă.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste

După anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, Facebook...

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici...