Pro Patrimonio, scrisoare deschisă către Ministrul Culturii

Data:

spot_img

Pro Patrimonio, scrisoare deschisă către Ministrul Culturii. Fundația Pro Patrimonio, organizaţie neguvernamentală nonprofit internaţională, cere finalizarea procedurii de clasare a ansamblului industrial al fostei Rafinării „Steaua Română” Câmpina. Petiția poate fi semnată AICI.

Rafinăria „Steaua Română” din Câmpina a fost înființată în 1895, cunoaște o dezvoltare rapidă, în doar 2 ani ajungând să fie una dintre cele mai mari și moderne rafinării din Europa. După aproximativ 5 decenii, Rafinăria „Steaua Română” este naționalizată.

Citește și: Cutremurul de pe burse, avertisment sau panică nejustificată? Ce prevăd analiștii

Ideea unei fundații Pro Patrimonio s-a formulat la scurt timp după căderea regimului lui Ceaușescu, având drept scop „salvarea patrimoniului natural și arhitectural în România”, se precizează pe pagina oficială patrimonio.org.

Organizația a fost înființată abia în 2000, de atunci Pro Patrimonio se implică activ într-o serie de proiecte derulate, având ca misiune:

  • „conservarea, salvarea și reactivarea patrimoniului cultural, cu precădere arhitectural;
  • protejarea și reabilitarea patrimoniului;
  • implicarea și conștientizarea de către comunități a propriei identități, a memoriei și valorii moștenirii culturale;”

„Situl industrial este un unicat național și chiar european”

Ținând cont de unicitatea sa, la nivel național și european, Fundația Pro Patrimonio adresează Ministrului Culturii, Raluca Turcan, următoarea scrisoare deschisă:

„Solicităm Ministrului Culturii, Raluca Turcan, finalizarea procedurii de clasare a ansamblului industrial al fostei Rafinării „Steaua Română” Câmpina.

Situl industrial este un unicat național și chiar european, iar pentru Câmpina o importantă resursă culturală și identitară, dar și o resursă socio-economică pentru dezvoltarea orașului.

Fiind o „insulă” centrală de dimensiuni importante, ansamblul rafinăriei „Steaua Română” are un potențial de reconfigurare urbanistică și conversie arhitecturală unic, datorită bogăției formelor arhitecturale și dimensiunii lor, pretându-se la operații urbane majore, realizabile etapizat în folosul locuitorilor și al dezvoltării turismului”, transmit reprezentanții Pro Patrimonio.

Citește și: Începe Săptămâna Haferland, când satele săsești se animă. Puteți asculta muzică germană din sec. XVI, jazz și arii cântate de fiicele ambasadorului Noble

Siturile industriale, păstrate pentru memoria locală și valoarea culturală

„România, în ultimii 20 de ani, a pierdut prin demolare prea multe situri industriale care ar fi putut fi reconvertite și păstrate pentru memoria locală și valoarea culturală.

Este o prioritate națională ca patrimoniul industrial să fie studiat și valorificat mai atent.

Pentru aceasta este necesară implicarea activă a Ministerului Culturii, cazul Rafinăriei „Steaua Română” fiind reprezentativ pentru valoarea și potențialul patrimoniului industrial”, au transmis reprezentanții Pro Patrimonio.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: Facebook/ Pro Patrimonio)
 

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related