În contextul alegerilor prezidențiale din Statele Unite, fostul președinte Donald Trump a declarat că războiul din Ucraina nu ar fi început în timpul mandatului său și că, dacă va fi ales din nou, va negocia un acord pentru a pune capăt conflictului în termen de 24 de ore de la preluarea funcției.
Aceste afirmații ridică un puternic semn de întrebare cu privire la fezabilitatea unei astfel de promisiuni și la modalitățile prin care un lider poate influența un conflict internațional de asemenea anvergură.
O analiză realizată de Just Security, un forum online american specializat în problemele legate de securitate, democrație, politică externă și drepturile omului, își propune să explice un subiect complex – posibilitatea ridicării sancțiunilor impuse Rusiei de către președintele Statelor Unite.
Sancțiunile economice aplicate Rusiei de către Statele Unite și aliați constituie un instrument important în contextul negocierilor pentru încheierea conflictului, fiind menite să exercite presiune asupra regimului lui Vladimir Putin. Totodată, sancțiunile reprezintă unul dintre cele mai puternice instrumente ale politicii externe americane, însă atât implementarea, cât și ridicarea acestora sunt reglementate de un cadru legislativ complex. Așadar, în acest context, apare în mod natural întrebarea: Cât de multă putere are, de fapt, președintele SUA în ceea ce privește ridicarea sancțiunilor economice impuse Rusiei?
Autoritatea prezidențială și limitele legale
În general, președintele Statelor Unite dispune de o marjă de manevră considerabilă în ceea ce privește impunerea sancțiunilor economice, cu precădere în momentul declarării de către acesta a unei situații de urgență națională, în conformitate cu Legea IEEPA (International Emergency Economic Powers Act). Prin intermediul acestei legi, președintelui i se conferă autoritatea de a impune sancțiuni atât statelor, cât și persoanelor fizice care reprezintă o amenințare la adresa securității naționale, economiei sau politicii externe a Statelor Unite – fără necesitatea aprobării ulterioare de către Congres. Cu toate acestea, odată ce sancțiunile sunt impuse, revocarea acestora este mult mai complicată din punct de vedere legislativ și chiar politic.
Potrivit Just Security, sancțiunile impuse împotriva Rusiei, în special după anexarea Crimeei în 2014 și intervenția militară în Ucraina din 2021, sunt reglementate nu numai de IEEPA, ci și de alte acte legislative care limitează drastic flexibilitatea președintelui în ceea ce privește revocarea acestora. De exemplu, Legea CAATSA (Countering America’s Adversaries Through Sanctions Act) din 2017 și Legea REPO (Rebuilding Economic Prosperity and Opportunity for Ukrainians Act) din 2024 au introdus condiții riguroase pentru justificarea de către șeful statului a ridicării sancțiunilor.
Mecanismele de ridicare a sancțiunilor
Legislațiile precum CAATSA și REPO Act impun ca președintele să facă anumite „evaluări” și „certificări” înainte de a ridica sancțiunile. Acestea includ constatări obiective legate de retragerea forțelor rusești din Ucraina, încetarea ostilităților și compensațiile pentru daunele cauzate. Spre deosebire de legislația anterioară, care oferea președintelui o marjă mai mare de interpretare, noile legi impun cerințe mai stricte și obiective pentru ridicarea sancțiunilor. De exemplu, CAATSA stipulează că președintele are obligația de a prezenta un raport Congresului înainte de ridicarea sancțiunilor, iar dacă Congresul nu aprobă raportul aferent, acesta poate emite o rezoluție comuna de dezaprobare, având drept rezultat blocarea demersului președintelui. Mai mult decât atât, REPO Act interzice eliberarea activelor rusești înghețate până când președintele nu certifică faptul că Rusia a oprit ostilitățile și a ajuns la un acord acceptat de un guvern ucrainean „liber și independent”.
Ce se întâmplă dacă certificările sunt false sau neîntemeiate?
O întrebare crucială este ce se întâmplă dacă președintele realizează evaluări sau certificări care nu au o bază factuală sau sunt pur și simplu false. Conform Just Security, din punct de vedere legal, Congresul are la dispoziție opțiunea de a contesta decizia șefului statului, concretizată prin elaborarea unei propuneri legislative în acest sens, prin intermediul căreia să invalideze ridicarea sancțiunilor. Cu toate acestea, într-un mediu politic polarizat, este improbabil ca astfel de legi să fie adoptate și, chiar dacă ar fi, ele ar fi supuse veto-ului prezidențial, potrivit analizei publicate de Just Security. Conform Constituției americane, procedura e următoarea: odată ce președintele respinge proiectul de lege prin veto, ar fi nevoie de o majoritate de două treimi atât în Camera Reprezentanților, cât și în Senat pentru a suprascrie veto-ul – un criteriu dificil de îndeplinit. De asemenea, există opțiunea investigațiilor congresionale sau chiar a procedurilor de impeachment (punerea sub acuzare), însă fezabilitatea acestora este discutabilă.
Relaxarea sancțiunilor impuse Rusiei: o posibilitate?
În timp ce litera de lege stabilește cu claritate sancțiunile, autoritatea executivului dispune de o “portiță” în ceea ce privește o ușoară modelare a acestora, prin intermediul căreia se pot elimina anumite persoane de pe listele de sancțiuni și, de asemenea, se pot institui derogări de la sancțiuni, creând astfel excepții care permit desfășurarea de activități sau tranzacții care ar fi altfel interzise. Astfel, Office of Foreign Assets Control (OFAC), agenția responsabilă pentru administrarea sancțiunilor, poate emite licențe, sub autoritatea președintelui, care permit ocolirea temporară a sancțiunilor în scopul derulării anumitor activități economice. Este relevant de menționat faptul că aceste licențe nu permit „ocolirea” sancțiunilor în sensul de evitare ilegală, ci mai degrabă creează excepții legitime de la aplicarea acestora, reprezentând autorizații legale pentru activități economice specifice, potrivit OFAC .
Citește și: Moldova iese la vot: Trenul european vine o singură dată
Așadar, posibilitatea de a efectua astfel de modificări conferă o oarecare flexibilitate executivului și poate servi drept o unealtă subtilă în atenuarea impactul sancțiunilor, fără a le ridica oficial. Depinde, desigur, de cine se află la conducerea executivului și de modul în care acesta alege să folosească aceste instrumente.
Cu toate acestea, relaxarea sancțiunilor nu depinde, în mod evident, doar de voința executivului sau de cadrul legal intern, ci și de dinamica relațiilor internaționale.
În cazul sancțiunilor coordonate la nivel internațional, precum cele impuse asupra Rusiei de către SUA, UE și alte state din grupul G7, orice demers de acest gen, realizat de președintele SUA fără consultarea cu partenerii strategi la nivel internațional poate genera tensiuni în alianțele strategice. De exemplu, plafonarea prețului petrolului introdusă de către G7 și patrenerii săi strategici împotriva Rusiei în decembrie 2022, poate fi modificată în mod unilateral de președintele american, fără consultarea în prealabil a aliaților, însă o decizie de asemenea anvergură ar genera în mod cert tensiuni diplomatice și comerciale.
În final, ceea ce va conta cel mai mult în ceea ce privește ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei într-un mod responsabil și judicios va consta în respectarea statului de drept și a procedurilor constituționale de către liderii aleși, existând posbilitatea ca sistemul judiciar american, Constituția și Congresul să nu ofere o protecție adecvată în cazul în care un președinte ar decide să “ignore” legea, concluzionează
Just Security.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: pixabay.com / TechPhotoGal)
