​Procurorii din Republica Moldova au finalizat un nou dosar de corupție în care e vizat fostul președinte Igor Dodon

Data:

spot_img

Procuratura Generală de la Chișinău a anunțat, marți, că a finalizat investigațiile într-un nou dosar penal împotriva fostului președinte prorus Igor Dodon, în care acesta este acuzat că ar fi prejudiciat premeditat statul cu circa 12 milioane de dolari într-o afacere cu energie din Ucraina din 2008, pe când acesta ocupa funcția de ministru al Economiei.

În afacere este implicat și grupul de crimă organizată condus de oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc și o serie de foști deputați PD apropiați acestuia.

Mai precis, Dodon Igor Dodon este învinuit că, în 2008-2009, atunci când deţinea funcția de prim-vicepremier şi ministru al Economiei și Comerțului, a semnat avizul care a favorizat încheierea de către directorul general al Energocom SA (companie de stat) cu o companie străină din Ungaria a unui contract privind procurarea energiei electrice în volum de 2,3 milioane de kw/h, pentru Republica Moldova. Volumul a fost contractat pentru perioada mai 2008 – iunie 2009.

Citește articolul integral pe G4Media.ro

Citește și: Nu e glumă: cursuri de blogger, vlogger şi influencer, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Republica Moldova și-a modificat Constituția. Integrarea în UE a devenit obiectiv strategic

Republica Moldova a adoptat integrarea în Uniunea Europeană ca...

Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale din Republica Moldova

Alegerile din Republica Moldova s-au încheiat, la ora 21:00...