Procurorul Bogdan Pîrlog: „În 2018, Inspecția Judiciară a fost transformată într-un SRL”

Data:

spot_img

Procurorul militar Bogdan Pîrlog, care are deschise 10 acțiuni disciplinare de Inspecția Judiciară condusă de Lucian Netejoru, susține într-un interviu pentru Presshub că instituția este condusă discreționar și că trebuie aceasta trebuie să revină în subordinea CSM.

„Atribuțiile care i s-au dat inspectorului șef, realmente au transformat Inspecția Judiciară într-un fel de companie privată în care el este patronul, el stabilește pe cine angajează și pe cine dă afară, el stabilește discreționar pe cine pune în funcție, el stabilește care sunt regulile de procedură după care se desfășoară cercetarea disciplinară a procurorilor și judecătorilor. El stabilește, până la urmă, discreționar, pe cine trimite în judecată diciplinară și pe cine nu”, a declarat Pîrlog.

Cercetat pentru delicte de opinie

El a mai precizat că are, până acum, 10 acțiuni disciplinare deschise împotriva sa de către IJ. „Majoritatea chestiunilor care mi se impută nu au nicio legătură cu serviciul. Sunt ceea ce putem numi delicte de opinie, de cele mai multe ori confundându-se persoana mea cu persoana juridică a asociației. Probabil este prea mult ca să intrăm în discuții juridice cu respectivele persoane”, mai arată procurorul.

Așteptări de la Curtea de Conturi

Magistratul mai consideră că IJ ar trebui desființată și reinființate două direcții, ambele în subordinea CSM. În plus, Pîrlog arată că așteaptă de ani de zile un control al Curții de Conturi la IJ. „Inspecția Judiciară și-a epuizat absolut orice utilitate socială. Ea trebuie desființată și, dacă tot vorbim de principiul separării carierelor, trebuie înființate două direcții, una pentru procurori și alta pentru judecători, care trebuie să se întoarcă la CSM. Când s-a creat acest mamut energofag numit Inspecția Judiciară i s-a dat un buget enorm, i s-a dat posibilitatea de a angaja personal asimilat magistraților, personal care a crescut de la an la an, fără să existe nicio garanție a unor examene meritocratice pentru aceste persoane. A ajuns o anumită persoană să fie asimilat magistraților și să se bucure de drepturile magistraților beneficiind de toate avantajele, comparativ cu un magistrat care trece prin „n” examene. Încă aștept momentul în care Curtea de Conturi va face o verificare a cheltuielilor din cadrul Inspecției Judiciare. Aștept de câțiva ani acest moment”, a mai declarat Pârlog la „Interviurile Presshub”.

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related