Procurorul Cristian Ardelean: Ultima speranță ca mii de dosare să nu se închidă este Curtea de Justiție a UE

Procurorul Cristian Ardelean (fost la DNA), membru al Asociației Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor (AMASP), explică într-un interviu pentru PRESShub de ce, după hotărârile recente ale CCR și Înaltei Curții de Casație și Justiție privind prescripția, există riscul ca sute de dosare penale să fie închise.

Mai mult, Cristian Ardelean explică instrumentele necesare unui procuror ca să devină productiv în munca sa și unde apar blocajele inter-instituționale care pot influența eficiența unui procuror.

Cele mai importante declarații ale lui Cristian Ardelean

Termenul de prescripție se raportează în funcție la maximumul de pedeapsă prevăzut pentru acea infracțiune. În noul cod penal, termenele de prescripție au rămas aceleași cu cele din vechiul cod penal, însă limitele de pedeapsă au scăzut la majoritatea infracțiunilor.

Într-o decizie din octombrie 2018, CCR a revenit la opinia din 2017, contrazicând practic ce deciseseră cu trei luni înainte.

Principalul vinovat (pentru situația actuală privind prescripția – n.r.) ar putea fi Parlamentul, pentru faptul că parlamentarii aveau obligația să intervină în termenul de 45 de zile fie printr-o lege, fie legiuitorul delegat, printr-o ordonanță de urgență, să pună în acord textul de lege cu decizia CCR.

Lipsa prescripției speciale ne afectează extrem de mult. Ne înjumătățește timpii de reacție.

Util poate ar fi și crearea unui centru de interceptări independent, care să fie în subordinea Parchetului General.

Problema MCV este că încă de la implementare nu a fost prevăzut cu un set de sancțiuni, singura sancțiune posibilă fiind neridicarea lui. 

PRESShub: Pentru un cititor fără studii în drept, această sagă legislativă privind prescripția devine imposibil de înțeles. Puteți face, pe scurt, un rezumat?

Cristian Ardelean: În vechiul cod penal, instituția întreruperii prescripției, care există încă din secolul IX-lea, prevedea că se întrerupe prescripția doar în momentul în care sunt comunicate acte de procedură învinuitului/inculpatului. Noul cod penal, intrat în vigoare în februarie 2014, a venit cu altă filosofie: a dispărut faza actelor premergătoare, se începe urmărirea penală imediat după sesizare, IN REM (adică față de o faptă), dacă actul îndeplinește condițiile de formă și fond. În vechea reglementare se începea urmărirea penală doar împotriva unei persoane.

Ulterior, legiuitorul s-a inspirat din codul penal francez și spaniol și a decis în noul cod penal că prescripția se întrerupe după efectuarea oricărui act de procedură. Pentru că, de fapt, prescripția ce anume sancționează? Lipsa de operativitate, respectiv rămânerea în pasivitate a organelor de urmărire penală.

Noul legiuitor a spus astfel să întrerupem prescripția pentru orice act de procedură făcut, pentru că dacă organul de urmărire penală face un act de procedură, el acționează în cadrul unui proces penal. Înainte nu aveai acest cadru procesual.

De exemplu, în vechiul cod penal, furtul calificat sau înșelăciunea erau sancționate cu pedepse de până la 12-15 ani închisoare, în timp ce în codul actual, pedeapsa maximă pentru înșelăciune  este de 5 ani, iar la furt calificat în anumite forme tot până la 5 ani. Deci, termenul de prescripție de acum este de 5 ani pentru aceste două infracțiuni, dar în vechea reglementare era 10 ani.

Noi folosim uzual (pentru marea majoritate a infracțiunilor) cam trei termene de prescripție și anume cinci ani, opt ani și zece ani. Dar sunt rare cauzele când aplicăm prescripția de zece ani (de exemplu, la evaziune fiscală cu prejudiciu peste 100.000 de euro), în general lucrăm cu termene de cinci și opt ani.

Iar prescripția curge din momentul săvârșirii infracțiunii?

Da. Din ziua infracțiunii.

Iar deciziile CCR ce au statuat?

Înainte de decizia din 2018, Curtea Constituțională a mai fost sesizată tot cu neconstituționalitatea articolului 154, care reglementează întreruperea prescripției.

• În 2017, în decizia 445, CCR a afirmat în considerente că „este firesc ca prescripția să se întrerupă după efectuarea unui act de urmărire penală”.
• În 2018, în decizia 297 din mai, CCR a spus altfel: soluția legislativă potrivit căreia prescripția se întrerupe după efectuarea oricărui act de urmărire penală este neconstituțională.

Citește și: Procurorii preferați ai lui Tudorel Toader pleacă din sistem. Adina Florea, Bănilă și Hitruc se pensionează

Iar magistrații, avocați, profesori de drept am interpretat acest dispozitiv drept o decizie de interpretare, în sensul că instituția întreruperii prescripției există în continuare, doar că sfera actelor de procedură care întrerup prescripția s a restrâns la actele care trebuie comunicate persoanelor puse sub acuzare.

După câteva luni de la această decizie, într-o altă decizie, nr. 650 din octombrie 2018, tot CCR a reluat aceeași idee și au spus în considerentele deciziei că este firesc ca în fiecare act de urmărire penală să întrerupă cursul prescripției, adică au revenit la opinia din 2017, contrazicând practic ce deciseseră cu trei luni înainte.

De ce toată această sagă legislativă v-a afectat atât de mult munca de procurori?

Cu efecte devastatoare este decizia din mai 2022, care a completat și explicat decizia din 2018.

Principalul vinovat ar putea fi Parlamentul, pentru faptul că parlamentarii aveau obligația să intervină în termenul de 45 de zile fie printr-o lege, fie legiuitorul delegat printr-o ordonanță de urgență să pună în acord textul de lege cu decizia CCR.

Dacă se intervenea atunci, nu mai vorbeam acum de niciun vid legislativ.

În perioada 2018-2022, au fost și alte decizii ale CCR care au lăsat să se înțeleagă că, totuși, există instituția prescripției speciale.

O mare problemă rămâne prevederea din legea 302/2004 privind cooperarea judiciară, care reglementează un caz special de întrerupere a prescripției, și anume comunicarea mandatului european de arestare sau comunicarea cererii de extrădare.

Ori atâta timp cât în legislație nu mai există cazul general de întrerupere a prescripție, de urmărit soarta acestui caz special de întrerupere, care poate afecta cooperarea României cu alte state.

Adică România ar putea refuza extrădarea unui arestat/condamnat în altă țară tocmai invocând prescripția.

Este adevărat că vorbim de sute sau mii de dosare care s-ar putea prescrie?

Nu care se vor prescrie, ci care ar putea să se prescrie. Eu mai am o speranță: cel puțin o instanță a sesizat, între timp, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cu o întrebare preliminară în care a atras atenția că există pericolul sistemic de prescripție în foarte multe dosare, iar întrebarea este dacă judecătorul român poate să ignore/să nu aplice decizia CCR din 2022, având în vedere acest pericol sistemic. Urmează să se pronunțe CJUE.

Lipsa prescripției speciale ne afectează extrem de mult. Ne înjumătățește timpii de reacție.

Să dau un exemplu: la o speță de evaziune fiscală sesizată în 2022, dar care să se fi comis în 2018, noi am avea la dispoziție patru ani să facem și anchetă penală, să treacă și de camera preliminară, iar apoi să existe decizie în primă instanță, iar apoi și în apel, ceea ce este foarte greu.

DNA susține în comunicatul de presă de vineri că, în toate dosarele în care se apropie termenul de prescripție sau acesta s-a îndeplinit potrivit deciziilor CCR din 2018 si 2022, va cere instanțelor să sesizeze cu întrebare preliminară CJUE, urmând ca aceasta să se pronunțe dacă poate fi ignorată decizia CCR din 2022.

În acest sens, există și un precedent de anul trecut când CJUE a decis că judecătorul român poate să ignore deciziile nr. 685/2018 și nr. 417/2019 ale CCR (cele cu completurile de 3 și de 5 de la ICCJ) când este vorba de cauze de corupție și de fraude privind TVA, atunci când s-ar împlini termenul de prescripție prin reluarea judecății pentru a avea judecători specializați în corupție sau trași la sorți.

Astfel, CJUE a spus că Dreptul Uniunii se opune aplicării unei jurisprudențe a Curții Constituționale care conduce la anularea hotărârilor pronunțate de completuri de judecată nelegal compuse, în măsura în care aceasta, coroborată cu dispozițiile naționale în materie de prescripție, creează un risc sistemic de impunitate a faptelor care constituie infracțiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de corupție.

Or, pe lângă faptul că România s-a angajat să reducă durata procedurii pentru cauzele de corupție, Curtea de Justișie a UE amintește că reglementarea și practica națională în această materie nu pot avea drept consecință prelungirea duratei anchetelor privind infracțiunile de corupție sau slăbirea în orice alt mod a luptei împotriva corupției”.

Ca o concluzie, clasa politică, reprezentată de legislativ, are o putere fantastică asupra destinului unor dosare penale?

Parlamentul și-a făcut un obicei în a nu transpune la timp deciziile CCR. Dacă nu Această instituție, măcar legiuitorul delegat, adică Guvernul – Ministerul Justiției. Deși există prevedere expresă în Constituție.

Chiar Înalta Curte de Casație și Justiție în această perioadă a decis că avem în continuare prescripție specială și a și admis un recurs în casație.

S-a discutat mult că parchetele au fost eficiente în perioada colaborării cu SRI, după care a scăzut eficiența parchetelor. De ce are nevoie un procuror ca să fie eficient? 

Are nevoie de resurse: acces la baze de date, acces la informații, resurse umane (scheme de personal ocupate), financiare, poliția judiciară la parchet după modelul DNA etc. Să aibă logistică, de pildă, drone, să colaboreze cu multe instituții ale statului (lipsa de colaborare interinstituțională poate deveni chiar o frână pentru activitatea parchetului).

Util poate ar fi și crearea unui centru de interceptări independent, care să fie în subordinea Parchetului General.

Să nu uităm de campania de demonizare a procurorilor din perioada 2016-2019, purtată de anumiți politicieni, cu ajutorul unei părți ai mass media. Acea prigoană a procurorilor a avut ca scop descurajarea în masă a acestora, nu cred ca neapărat s-a urmărit punerea la zid a procurorului X sau Y, s a dorit să se ofere un exemplu. Bineînțeles că și asta a afectat eficiența procurorilor.

Pe de altă parte, această scădere cantitativă/calitativă a dosarelor poate fi și o chestiune de percepție publică. Nu știu dacă trimise în judecată mai multe sau mai puține dosare în instanță de parchetele specializate, dar să nu uităm, multe dosare de corupție au avut la bază informații ale serviciilor secrete, care erau obligate să le dea, pentru că asta e prevăzut în legea lor de organizare.

Dacă obțin informații despre comiterea unor infracțiuni, ei sunt obligați să le furnizeze beneficiarilor. Plus că se utilizau în probațiune  mandatele de supraveghere pe siguranță națională. Aceste mandate aveau atuul confidențialității, în procedura de emitere și punere în executare era implicat un număr redus de persoane. Asta e o altă cauză care a condus la scăderea numărului de dosare.

Citește și: Un tată și-a vândut fiica. Cum a dezvăluit o comandă online pentru mâncare o uriașă rețea de trafic

Iar acum ce ar trebui să se întâmple ca această colaborare să fie suplinită de alte instituții ale statului?

Pe partea tehnică, cred că e important să fie creat acel centru independent. Iar informațiile nu trebuie să vină numai de la serviciile secrete, pot veni din partea Curții de Conturi, OLAF, DLAF, Oficiul Spălării Banilor, de la corpul de control al diferitelor ministere etc, în momentul în care au suspiciuni că ar fi săvârșit o infracțiune, sunt datori să colaboreze.

Foarte important ar mai fi o reală digitalizare a bazelor de date. Sigur, accesul să fie făcut securizat, ca informațiile să se poată fi folosit în alt scop decât cel clamat de procuror.

În plus, să nu uităm de resursa umană. Este clar că parchetele specializate au avut probleme: au plecat mulți procurori, s-au înăsprit condițiile de acces.

Citește și: Caz şocant: şefa de la Dermatologie din Spitalul „Sf.Spiridon” şi-a „cazat” părinţii în unitate timp de 3 ani

Te numeri printre procurorii persecutați de Inspecția Judiciară. Ba chiar au existat interese să ți se distrugă reputația profesională. Mai există Inspecția Judiciară ca un instrument de persecuție pentru procurorii incomozi?

S-au mai schimbat lucrurile. Inclusiv a scăzut numărul acțiunilor disciplinare  cu privire la  procurori, față de ce se întâmpla acum trei-patru ani. Nu consider că mai există o hărțuire, cum a fost în acea perioadă 2016-2019. Cert este că personal această campanie de denigrare nu m-a descurajat, dimpotrivă, m a întărit, m-a ambiționat.

Consideri că mai este nevoie de MCV, câtă vreme Comisia Europeană a creat un nou mecanism pe stat de drept mai eficient?

În normal, nu. Atâta timp cât acest mecanism nu poate să ducă la sistarea acordării fondurilor europene (adică nu are sancțiuni concrete), care, din punctul meu de vedere, reprezintă cea mai importantă formă de sancțiune pentru un stat membru UE.

Să nu uităm însă că România a intrat în UE fără să fi îndeplinit toate condițiile pe zona justiției, iar acestea ar fi trebuit recuperate cu ajutorul acestui mecanism MCV.

Nu sunt eu în măsură să judec dacă MCV trebuie ridicat sau nu, cert este acele teme/obligații, România nu le-a bifat încă (fapt ce rezultă din ultimele rapoarte MCV). Problema MCV este că încă de la implementare, el nu a fost prevăzut cu un set de sancțiuni, singura sancțiune posibilă fiind neridicarea lui. 

Foto: Procurorul DNA Marius Cristian Ardelean face declarații la Parchetul General, în București, pe 9 ianuarie 2019. Foto: Inquam Photos/George Călin

Urmăriți PressHUB și pe Google News!