Într-o singură țară din lume, organele persoanelor în viață pot fi vândute și cumpărate, fără ca legea să interzică sau să pedepsească acest act de comerț. Cu alte cuvinte, comerțul cu organe umane este unul legal, iar aceasta se întâmplă în Iran.
„În Iran s-a inițiat, în 1988, un program de transplant renal cu compensarea donatorilor din partea statului. Procedurile medicale au fost realizate de spitalele universitare publice, toate cheltuielile de prelevare și transplant au fost plătite de guvern.
Donatorii primeau o compensație socială, suma era fixată de guvern, aveau asigurare de sănătate și un program de follow-up pe termen lung efectuat la un centru de transplant”, a explicat pentru PRESShub conf. dr. Maria Aluaș, de la Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca și membru al Centrului de Bioetică al Universității Babeș-Bolyai din același oraș.
Maria Aluaș este conferențiar la Universitatea de Medicină și Farmacie de la Cluj-Napoca și Centrul de Bioetică. Cu studii de teologie, literatură și drept, și-a luat doctoratul în teologie și mass-media.
Urmând studii postdoctorale la Universitatea Catolică Sacro Cuore din Milano, Italia, s-a concentrat pe cercetare în Bioetică, în etică și drepturile omului pentru persoane cu dizabilități.
Proiectele sale actuale vizează probleme de bioetică asociate cu etica medicală și deontologia, înființarea comisiilor de Bioetică, și influența religioasă în dezbaterea bioeticii.
Am întrebat-o pe Maria Aluaș de ce nu e etic să obții avantaje material, respectiv bani, pentru donarea de organe umane pentru transplant? Și ce pericole pot să apară, care sunt efectele negative în societate?
„Pe scurt, nu este etic să se obțină avantaje materiale, pentru că este vorba despre donare și nu despre vânzare.
Nu se pot obține avantaje financiare pentru cel care donează, altfel din punct de vedere juridic, ne încadrăm în alt tip de contract. Iar Legea 95/2006 pedepsește fapta considerată infracțiune cu închisoare de la 3 la 5 ani.”
Însă, continuă explicațiile sale, din punct de vedere etic argumentele contra vânzării de organe sunt în primul rând legate de deschiderea posibilității de a exploata starea de sărăcie.
„Persoanele cu venituri mici sunt vulnerabile și astfel ar putea să devină, ușor, victime ale celor care se ocupă de procurarea de organe, pe piața neagră”.
prof.univ.dr. Maria Aluaș
Acestui risc i se adaugă și unul legat de apariția de dubii cu privire la autenticitatea consimțământului donatorului.
Astfel, consimțământul la donarea de organe este viciat și nu poate fi considerat valid, dacă este determinat de obținerea unor plăți.
Există și o interdicție religioasă legată de comercializarea corpului.
Corpul uman este indisponibil, normele religioase și sociale interzic acest tip de comerț. „Trupul vostru este templu al Duhului Sfânt” se precizează într-un dintre scrisorile Sfântului Apostol Pavel (I Corinteni 6, 19)
Această situație poate duce la alterarea încrederii populației în autorități, acestea fiind percepute de opinia publică ca traficanți de organe și, totodată, și în medicii care se ocupă de prelevare de organe, știind că donarea se face contra cost.
De asemenea, nu poate fi exlusă posibilitatea abuzului și a traficului de organe, fenomen care creează o piață neagră a organelor, cu persoane care caută și conving oamenii să doneze contra unor sume de bani.
În plus, medicii care se ocupă de realizarea de prelevări de organe și transplanturi pot fi supuși unor presiuni să facă ceea ce ei nu consideră etic și astfel își pierd independența și autonomia profesională, devenind instrumente în mâna unui regim sau a unei ideologii.
Conferențiarul Maria Aluaș spune că există însă și cheltuieli care se pot plăti sau mai bine zis compensa. Este vorba despre cheltuieli ale donatorilor vii, precum costul evaluărilor medicale și psihologice ale donatorului, cheltuieli prevăzute pentru punerea în executare a fazelor pre-, peri- și post- operatorii ale donării (cheltuieli telefonice la distanță, călătorii, cheltuieli curente), cheltuielile medicale ce derivă din îngrijirea și tratamentele necesare donatorilor după donare.
Față de acestea, mai pot fi compensate pierderea unor venituri secundare pe care le avea donatorul (venituri din colaborări, spre exemplu).
Toate aceste situații sunt prevăzute de Declarația de la Istanbul cu privire la traficul de organe și turismul transplantelor din anul 2008.
Ce nu e bine în programul iranian de transplant
Declarația de la Istanbul nu reprezintă însă un standar unanim acceptat pe glob. „Avem o singură excepție în lume: este vorba despre Iran, unde s-a inițiat un program de transplant renal cu compensarea donatorilor din partea Statului, în anul 1988”, spune Maria Aluaș.
„Procedurile medicale au fost realizate de spitalele universitare publice, toate cheltuielile de prelevare şi transplant au fost plătite de guvern.
Donatorii primeau o compensație socială, suma era fixată de guvern, aveau asigurare de sănătate și un program de follow-up pe termen lung efectuat la un centru de transplant. Primitorii erau înregistrați printr-o asociație, care acționa ca intermediar, pentru a furniza rinichi compatibili de la donatori.
Avantajele sunt că s-au realizat foarte multe transplante și, după 11 ani nu mai aveau listă de așteptare, existând rinichi disponibili pentru primitori. Dar, majoritatea donatorilor de rinichi erau persoane cu venituri foarte mici.
Dintr-o anchetă efectuată la 424 de donatori iranieni, 95% dintre ei au relevat faptul că în cele 6 luni precedente donării, şi-au pierdut locul de muncă, au avut serioase probleme financiare sau au suferit moartea unui membru al familiei”, explică profesorul clujean.
În ceea ce privește opinia comunității științifice internaționale, acesta este critică la adresa modelului iranian și s-a opus programului demarat de autoritățile iraniene.
Astfel, într-un editorial publicat în Journal of Transplantation (E. J. Gordon, J.S. Gill, „Where there is Smoke there is fire: the Iranian system of paid donation”, in American Journal of Transplantation, 2013), autorii spun că programul de transplant renal din Iran a fost foarte contestat de comunitatea locală de transplant, fiind definit un program total fals.
Autorii editorialului recomandă precauție în interpretarea și în judecarea modelului iranian. Evaluând parametrii de funcționare post-donare, s-a evidențiat faptul că marea parte a donatorilor retribuiți sunt bărbați săraci, a căror calitate a vieții, după realizarea intervenției este inferioară raportată la populația Iranului și care se arată a fi nemulțumiți de a fi luat decizia de a dona.
Așadar, în concluzie: pericolele sunt multe și riscurile de derive sunt enorme, cu consecințe nefaste pentru societate și umanitate.
Citește și primele trei episoade din campania PRESShub împotriva traficului de organe umane în România:
EXCLUSIV Vând urgent organe umane. Incursiune în piața clandestină a rinichilor și ficatului de om
Campanie PRESShub | Oaia care a murit la Revoluție și primul transplant renal la Cluj
Sunt „doctor”, vând și cumpăr organe umane | Campanie PRESShub
Care este agenda României în privința transplantului
Încercând să afli care este agenda României în privința transplantului, ajungi la Agenția Națională pentru Transplant.
Parcurgând site-ul oficial al Agenției, primul lucru care te șochează este numărul mare de posturi vacante pe care le are instituția: nu mai puțin de opt, fie că sunt posturi cu normă întreagă sau cu jumătate de normă. Este greu de înțeles cum poate funcționa această organizație cu o lipsă de personal atât de mare.
Directorul executiv al Agenției, un cetățean bulgar, Guenadiy Roumenov Vatachki (37 de ani), este medic rezident de chirurgie generală cu pregătire în cadrul Institutului Clinic Fundeni pe toată perioada rezidențiatului și este, în același timp, coordonator al echipei de prelevare hepatica din cadrul Institutului Clinic Fundeni.
Toată această activitate nu-l împiedică însă să onoreze, începând din 2018, un contract de gărzi în cadrul aceluiași Institut Clinic Fundeni.
Agenția Națională pentru Transplant, pe care o conduce dr Guenadiy Vatachk, este însărcinată cu coordonarea activităților de prelevare și transplant de organe, țesuturi și/sau celule de origine umană.
Ea face (sau ar trebui să facă) propuneri de modificări legislative pentru optimizarea activității de transplant de la donare la transplant.
Agenția se mai ocupă și de implementarea protocolului încheiat cu Ministerul Educației și Cercetării cu demararea campaniei de promovare a donării „Transplantul înseamnă Viață” în licee și de stabilirea de noi acorduri și protocoale de colaborare pentru desfășurarea campaniilor de promovare a activității de transplant – Demararea campanie „Da pentru Viață” alături de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și Universitatea de Arte București.
Un punct aparte în agenda Agenției se referă la dezvoltarea cooperărilor deja existente în domeniul schimbului de organe și transplantului prin stabilirea unor schimburi de experiență între țările partenere, demararea unui program de transplant încrucișat rinichi și a unui program de transplant intestin subțire.
De asemenea, instituția ar trebui să se ocupe de sprijinirea și acreditarea de noi centre de transplant, precum și demararea unor programe noi de transplant, cum ar fi transplantul de mână sau transplantul de uter.
Și, nu în ultimul rând, Agenția Națională pentru Transplant ar trebui să facă demersuri pentru realizarea unui sistem național de prelevare multiorgan. Sistem destul de lipsit de contur, despre care aflăm sporadic din presă, de obicei cu ocazia Ziua Naționale a Transplantului – 15 aprilie.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Articol publicat în Campania Națională de Conștientizare în privința Traficului de Persoane, derulată de Freedom House România în cadrul proiectului Stop-AT.
