Peter GROSS este profesor emerit și fost director al Școlii de Jurnalism și Media Electronică de la Universitatea din Tennessee (2006-2016). În prezent, este cadru didactic asociat la Școala de Jurnalism și Comunicare în Masă (SJMC) a Universității din Iowa. De menţionat este că a predat şi la Universitatea din Oklahoma, ocupând, de asemenea, funcția de Director al Institutului pentru Cercetare și Formare din cadrul Colegiului Gaylord de Jurnalism și Comunicare în Masă.
În acest interviu, profesorul Peter Gross vorbeşte, fără menajamente, despre problemele sistemului mediatic din România, pe care îl consideră, din punct de vedere al libertăţii şi al responsabilităţii sociale, un pacient în stare gravă, conectat la aparate, despre nevoia de profesionalizare a presei, pentru că jurnalismul nu este literatură, ci un domeniu care trebuie să funcţioneze în baza unor standarde care respectă importanța faptelor și a contextelor verificabile, a surselor credibile și a unei analize raționale, fără judecăți de valoare. Totodată, Peter Gross consideră că, uneori, mass-media se auto-instrumentalizează de bunăvoie pentru beneficiile politice și economice ale proprietarilor lor.
Ada CODĂU: Cât de mult este influenţată mass-media dintr-o ţară de cultura politică a acelei ţări, de moştenirea istorică, de contextul social?
Peter GROSS: Există multe influențe asupra mass-mediei dintr-o țară. Principala este istoria presei/sistemului media al țării, cultura generală (valori, credințe și atitudini) care modelează natura și comportamentul instituțiilor și al oamenilor care le conduc. Mediul social, politica internă și internațională și vicisitudinile proceselor evolutive pot oferi oportunități de a modifica încet cultura și cultura politică, în bine sau în rău și, apoi, natura, motivele și modurile în care funcționează mass-media. Cu toate acestea, nu ar trebui să neglijăm puterea indivizilor de a influența parțial sau total sistemul societal.
„România are o mass-media cu vicii, sau cu un profesionalism semiconsolidat ori defectuos, care o servește”
A.C.: În cea mai recentă carte a dumneavoastră, „Rădăcinile culturale ale sistemului mass-media românesc”, spuneţi despre ziarele apărute imediat după 1989 că aveau un stil partizan, polemic, combativ, cu puţine informaţii verificabile şi cu standarde etice deficitare. Cum vi se pare mass-media din România de astăzi, ce „diagnostic” i-aţi pune? A reuşit să se adapteze, la zeci de ani de la căderea regimului comunist, unei democraţii funcţionale, chiar dacă perfectibile?
P.G.: În opinia mea, mass-media românească s-a împărțit în trei părți inegale. Vechiul grup de mass-media părtinitor, polemic, combativ, îndoielnic în ce priveşte faptele și care prezintă standarde etice deficitare rămâne dominant. Un al doilea grup se diferențiază de primul grup prin bazarea combativității și chiar a jurnalismului polemic pe fapte și contexte verificabile și un respect mai mare pentru etica profesională. Al treilea grup este unul care este un hibrid al primelor două, schimbându-se într-un fel sau altul în funcție de problemele abordate, de mediul socio-politic în schimbare în care funcționează, de capriciile proprietarilor și de obiectivele personale percepute.
Aceste trei părți ale mass-mediei românești au ajuns într-un fel de impas, niciuna nu a făcut progrese considerabile sau nu s-a retras în mod substanțial în ultimii ani. Ca atare, mass-media reprezintă o cultură de ansamblu, o cultură politică și o cultură profesională care se reflectă și în democrația României. Această democrație a avansat în secolul XXI, dar din mai multe motive, inclusiv corupția generală din toate sferele societății, a fost numită în mod diferit „democrație defectuoasă” și „democrație semiconsolidată”. Astfel, putem concluziona că România are o mass-media cu vicii, sau cu un profesionalism semiconsolidat ori defectuos, care o servește.
A.C.: În aceeaşi lucrare, scrieţi că etica sistemului mediatic românesc funcţionează fără a avea la bază un cod general acceptat şi aplicabil, ci valori personale, locale, conjuncturale. În ce măsură consideraţi că putem vorbi, în acest context, despre o responsabilitate socială a presei?
P.G.: Excelentă întrebare! Răspunsul aproape că vine singur: atunci când nu există norme etice comune, respect pentru ele și modalități acceptate de implementare a acestora, responsabilitatea mass-media este atomizată pe linii personale și socio-politice, printre altele. Responsabilitatea socială a mass-mediei este definită într-o multitudine de moduri în România, în multe cazuri având prea puțin de-a face cu „social”, cu „responsabilitate” sau cu relația lor simbiotică. Uneori nu este deloc definită. Poate fi pretinsă, în unele cazuri. Dacă responsabilitatea socială, în general, nu este definită și acceptată de societate și de sistemul său media, este dificil de conturat etica profesională și cu atât mai dificil de aplicat și de răspuns absenței sale zilnice în funcționarea mass-media. Aceasta este o provocare cu care se confruntă în grade diferite nu doar societățile din Europa Centrală și de Est, ci din întreaga lume.
„Mass-media se auto-instrumentalizează de bunăvoie pentru beneficiile politice și economice ale proprietarilor lor”
A.C.: Manualele de ştiinţe ale comunicării ne învaţă, iar realitatea ne demonstrează că mass-media trebuie să fie câinele de pază al democraţiei. Cât de important este acest rol al său pentru o societate sănătoasă?
P.G.: În calitate de „câine de pază”, mass-media trebuie să pună presiune pe guvern, pe stat, pe toți politicienii, pe partidele politice şi pe birocrați și alți responsabili pentru a fi transparenți. Pe de altă parte, mass-media trebuie să se asigure că își exercită ea însăşi în mod legal îndatoririle și să fie atentă la propriul comportament, pentru că este responsabilă față de cetățenii care sunt în mod ideal însărcinați să se autoguverneze prin reprezentanții lor.
Explozia dezinformării face și mai imperativ ca mass-media să fie „câine de pază”. Pentru a reitera punctul meu anterior, aceasta este o problemă împărtășită de țări și sisteme mass-media din întreaga lume.
A.C.: Breasla jurnaliştilor nu are o reprezentare prea bună în România. Există grupuri şi grupuleţe, peisajul este destul de fragmentat, dar nu există o coagulare profesională solidă. Care credeţi că sunt motivele pentru care mass-media din România nu a reuşit să dezvolte un sentiment de comuniune profesională, să se organizeze în spiritul aceloraşi valori, al aceloraşi principii, să aibă o voce puternică atunci când, de exemplu, libertatea sa este încălcată, atunci când jurnaliştii sunt ameninţaţi?
P.G.: După părerea mea, răspunsul se află în comentariile mele la întrebările anterioare. Lipsa unei definiții comune a responsabilității sociale și înțelegerea, sau neînțelegerea rolului pe care trebuie să-l servească jurnaliştii și mass-media se combină atât pentru a exprima, cât și pentru a perpetua cultura generală, politică și profesională a jurnaliştilor. În ceea ce privește solidaritatea, să nu uităm că jurnaliștii români au demonstrat, din când în când, un anumit nivel de unitate publică, atunci când un coleg sau libertatea presei a fost amenințată. Din păcate, o astfel de solidaritate profesională nu este susținută și extinsă la asigurarea independenței jurnalistice.
A.C.: Cum vedeţi fenomenul instrumentalizării presei nu doar de către aşa numitele elite politice din România, cât şi de către diverse instituţii? Când vom putea ieşi din această paradigmă în care oamenii vor să aibă în buzunar o presă a lor, o presă „de casă”, care să scrie despre ei, dar întotdeauna pe placul lor şi nu în interes public?
P.G.: Mass-media este instrumentalizată în întreaga lume. Întrebarea este cât de mult este instrumentalizată, de către cine și în ce scop? Putem chiar argumenta că adoptarea de către mass-media a unei responsabilități sociale predominante, legitime este o formă de instrumentalizare. În acest caz, în numele unui ideal: valorile și practicile unei societăți liberale. Din păcate, așa cum sugerează întrebarea dumneavoastră, nu este cazul în România și, din păcate, nu mai este cazul nici în SUA. Dimpotrivă, mass-media este instrumentalizată de persoane fizice, organizații de afaceri și politice, politicieni și alții pentru propriile lor scopuri și beneficii. Mass-media se auto-instrumentalizează chiar de bunăvoie pentru beneficiile politice și economice ale proprietarilor lor. Așadar, din perspectiva unei mass-media cu adevărat libere și responsabile social, putem spune că sistemul media românesc – alături de cele din alte țări – este un pacient grav bolnav, să zicem, perpetuu pe aparat de dializă. Această boală ar putea deveni mai gravă sau circumstanțele pacientului se pot îmbunătăți. În niciun caz, niciuna dintre situații nu rămâne aceeași pentru totdeauna, fiecare mutând sau cedând loc celeilalte, pentru un anumit timp.
„Trebuie să existe profesionalizare. Jurnalismul nu este și nu poate fi o formă de literatură”
A.C.: Jurnalismul românesc a fost şi încă este considerat o formă de literatură al cărei resort este talentul şi mai puţin o o formare profesională bazată pe reguli, standarde şi norme etice riguroase. Deci, din acest punct de vedere, jurnalismul românesc se înscrie în tradiţia europeană. Credeţi că în România există încă nevoia de profesionalizare a domeniului?
P.G.: Da, trebuie să existe profesionalizare. Jurnalismul nu este și nu poate fi o formă de literatură. Literatura sugerează că povestea, ca narațiune este mai importantă decât standardele jurnalistice care abordează importanța faptelor și contextelor verificabile, a surselor credibile și a unei analize raționale, fără judecăți, a unui eveniment, a unei idei, a unei politici sau a tot ceea ce este o știre de impact pentru societate și cetățenii săi. Astfel de narațiuni sunt menite să seducă, să distreze, să exprime sau să divulge sentimentele și nebuniile naturii umane și să-l facă pe cititor să ia în considerare „Il buono, il brutto, il cattivo” al umanității. Mass-media și jurnalismul sunt menite în primul rând să informeze cetățenii despre știrile zilnice care le afectează viața. Lăsați cetățenii să tragă propriile concluzii, să-și ajusteze emoțiile și sentimentele și să ia decizii care au consecințe pentru ei, familiile lor, comunități și națiune.
A.C.: Cum vedeţi poziţionarea patronatelor media din România în raport cu politica şi politicienii? Există jurnalişti oneşti, care fac presă în interes public, cu pasiune, dar care se trezesc angajaţi ai unor instituţii media deţinute de patroni care pactizează, devin complice în amoralitatea oamenilor politici ai momentului, în funcţie de interese conjuncturale. Cât de mult rău fac presei aceşti patroni de media?
P.G.: Din 1989, proprietarii mass-media au avut o relație strânsă cu partidele politice, cu politicienii și cu guvernele pe care aceştia le conduceau. Unii dintre proprietari erau în același timp politicieni, în timp ce alții s-au aliniat unui partid sau unui politician pentru câștiguri economice și/sau politice. Se pare că acest lucru s-a schimbat oarecum în noul secol, proprietarii de media fiind înlocuiți de corporații media. Nu sunt însă șefii acestor corporații și „proprietari de media”? Sunt oarecum sceptic că majoritatea proprietarilor de mass-media și-au lăsat în vreun fel prejudecățile politice sau percepțiile că legarea lor de partidele politice este benefică pentru urmărirea profiturilor. Ele dăunează semnificativ jurnalismului profesional și, prin urmare, și democrației și consolidării acesteia. Media independente și grupurile de cercetare care practică un jurnalism mult mai profesionist sunt încă depășite numeric de proprietarii și/sau corporațiile media care controlează și manipulează mass-media.
Există „jurnalişti” care se mulţumesc să fie complici cu proprietarii mass-media, partidele politice sau care devin complici la urmărirea de către politicieni a obiectivelor personale, politice şi economice. Există jurnaliști cinstiți, profesioniști, care sunt prinși în situații în care participă fără voie la urmărirea acestor obiective. Evident, ei au puține opțiuni: fie să facă ceea ce este necesar pentru a-și păstra locurile de muncă, fie să se lupte cu proprietarii și editorii de media, să caute un loc de muncă în puținele mass-media ai căror proprietari pun mai puține presiuni asupra lor, fie să schimbe cu totul profesiile. Jurnaliștii care lucrează pentru mass-media și grupuri independente de cercetare nu împărtășesc luptele pentru independență profesională în măsura în care o fac colegii lor menționați mai sus.
Ceea ce mă duce înapoi la începutul acestei conversații: schimbări majore sistemice și profesionale se vor produce doar atunci când cultura generală și cultura politică a liderilor va genera comportamente semnificativ diferite în și în afara sistemului media. Sau atunci când cultura generală și cultura politică a unei părți substanțiale a cetățenilor va cere modificări în toate instituțiile societale, inclusiv în mass-media. În România, nici prima, nici a doua opțiune nu a fost încă realizată, ceea ce nu înseamnă că nu s-au făcut progrese din 1989.
Peter GROSS este membru al „Comunității de Experți” a Centrului de Cercetare în Media și Jurnalism, un grup de cercetare european asociat Universității din Santiago de Compostela, Spania. Este editor al seriei „East and Central European Media, Communication and Information” pentru Anthem Press (Londra, New York, Melbourne, New Delhi). A fost cercetător asociat (Fellow) nerezident la Centrul pentru Media, Date și Societate al Universității Central-Europene din Viena, Austria; Co-editor al Journal of Romanian Studies (2020-2023) și editorialist la Transitions Online, un jurnal cu sediul în Cehia, axat pe politică, economie, societate, cultură și media din Europa Centrală și de Est.
Cercetările sale se concentrează asupra societăților, mass-mediei, jurnalismului și culturilor din Europa Centrală și de Est. A desfășurat numeroase misiuni de evaluare pentru Agenția de Informații a Statelor Unite (U.S.I.A.)/Departamentul de Stat al SUA și Voice of America în aceste regiuni și a organizat multiple programe de formare pentru jurnaliști, sponsorizate de U.S.I.A. și Academy for Educational Development.
Este autorul a numeroase articole ştiinţifice şi volume apărute în mai multe limbi. Dintre lucrările de unic autor, publicate în România amintim: „Colosul cu picioare de lut. Aspecte ale presei româneşti post-comuniste” (Polirom), „Mass-media şi democraţia în ţările Europei de Est” (Polirom) şi, în 2023, la aceeaşi editură, „Rădăcinile culturale ale sistemului mass-media românesc”.
În 1996, Gross a fost cercetător asociat la Woodrow Wilson International Center for Scholars, Washington, D.C. A susținut prelegeri la Centrul Național de Formare în Afaceri Externe/Institutul Serviciului Diplomatic al Departamentului de Stat al SUA, școala de pregătire a guvernului american pentru membrii comunității de afaceri externe. Nu mai puţin important, a fost consultant și a desfășurat misiuni pentru International Media Fund, The Freedom Forum, Freedom House, U.S.I.A. și Voice of America, printre alte organizații guvernamentale și non-guvernamentale.
În aproape patru decenii de activitate academică, profesorul Peter Gross a primit peste 50 de premii și granturi pentru cercetare, predare și formare, oferite de diverse instituții, printre care International Research and Exchanges Board, Ford Foundation, U.S.I.A./Departamentul de Stat al SUA, Open Society Foundation, International Media Fund, German Marshall Fund al SUA, Academia Națională de Științe (SUA), Freedom Forum, Fulbright și Centrul Joan Shorenstein pentru Presă, Politică şi Politici Publice de la Universitatea Harvard.
În luna martie a acestui an, Peter Gross îşi va lansa cea mai recentă lucrare, „România, Europa şi mass-media, jurnalismul şi sferele publice ale acestora. O antologie” (Editura Universității de Vest din Timișoara).
Citește și: Ovidiu Țentea, noul manager interimar al Muzeului Național de Istorie a României
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
